Pereche pentru Saric

default

Dimensiune font:

| 30-09-2016 06:06

 

Numai bine ce a închis luni seara, la Giurgiu (0-1 cu Astra), runda a X-a, că formaţia ieşeană CSM Poli a fost programată s-o deschidă pe a XI-a, pe propriul teren, de la ora 18:00, în compania celor de la Poli Timişoara. Ajunsă marţi seara acasă, trupa lui Nicolo Napoli s-a antrenat în Copou abia miercuri pentru jocul de astăzi, iar ieri a intrat în cantonament.

Poli Timişoara nu trece prin momente tocmai comode, fiind ultima în clasament şi încă pe minus. Intrată în horă cu o penalizare substanţială când încă îşi făcea temele pentru liga secundă, formaţia bănăţeană încă mai speră să-i fie redusă din sancţiune şi încurcă pe cine poate în campionat. A circulat şi vestea că antrenorul Ionuţ Popa va fi înlocuit cu Ionel Ganea, dar deocamdată primul tehnician amintit va fi cel care va veni în Copou. Cu ce gânduri? „Va fi un meci de care pe care, şi noi şi cei de la Iaşi ne agăţăm de orice punct. Nu ştiu cum voi fi primit ca adversar, eu am stat într-un mandat nu mai puţin de cinci sezoane consecutive la Iaşi, nu cred că a mai fost cineva într-o asemenea situaţie. Eu le păstrez ieşenilor acelaşi respect”, a declarat Ionuţ Popa la conferinţa de presă dedicată jocului din Copou. Ca şi CSM Poli, formaţia bănăţeană se confruntă cu o serie de indisponibilităţi. Vor lipsi Scutaru, Al. Popovici, Poparadu, Henrique, Vădrariu, toţi fiind accidentaţi, şi Croitoru, suspendat pentru cumulul de cartonaşe galbene, dar au şanse considerabile să efectueze deplasarea Cânu şi Vraciu.

În sezonul precedent, cele două formaţii s-au confruntat de două ori în Copou, de fiecare dată înregistrându-se rezultate de egalitate: 1-1 în sezonul regulat şi 0-0 în play-out. Misiunea celor de la CSM Poli se anunţă şi astăzi destul de delicată. Napoli nu-i va avea la dispoziţie pe primii trei jucători pe care mizează pe postul de fundaş central. Mihalache şi Ciucă sunt accidentaţi, iar Frăsinescu este suspendat după cartonaşul roşu primit la Giurgiu. Bole este şi el trecut pe lista indisponibililor, veşti ceva mai bune venind dinspre Cristea, care s-a antrenat alături de echipă şi are mari şanse să intre în lotul pentru meciul cu Timişoara. Vor reveni Voicu şi Ţigănaşu, care şi-au ispăşit la Giurgiu etapa de suspendare, însă principala preocupare a lui Napoli este să-i găsească lui Saric pereche în centrul apărării. La conferinţa de presă a spus că poate va miza pe Mitic, cum s-a petrecut şi campionatul trecut când a făcut cuplu cu Creţu la Tg. Mureş, la fel cum a menţionat că se gândeşte să-l reţină în lot şi pe Creţu, deşi el nu şi-a prelungit deocamdată contractul cu gruparea ieşeană. Mai mult de nevoie, fostul internaţional de tineret a fost inclus ieri printre jucătorii ce au intrat în cantonament, el nebifând până acum niciun minut în jocurile oficiale din competiţiile interne.

Biletele costă 5 lei la peluze şi 10 lei la Tribunele A şi B şi vor fi vândute la casele Stadionului „Emil Alexandrescu” până la ora jocului. Dragoş GAŞPAR

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

06:14

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
PUBLICAȚIE DE VÂNZARE Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iași S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitorului Normatos Construct S.R.L., cu sediul social în mun. Rădăuţi, str. Volovăţului, nr. 39, sc. A+B, parter, cod postal 5875, jud. Suceava, C.U.I. RO4604263, nr. de înreg. O.R.C. J33/1464/1993, conform Sentinței civile nr. 1184/17.09.2013, pronunţată în dosarul nr. 15337/86/2011, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Hotărârii nr.108/02.04.2024 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Codului de Procedură Civilă, la data de 16.05.2024, ora 14.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Normatos Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1. Denumire şi descriere activ: APARTAMENT nr. 12 cu 2 camere (sufragerie și dormitor), 2 holuri, bucătărie, baie, debara și logie, cu suprafața utilă totală de 77,41 mp, identificat cu nr. cad. 8643-C1-U12, situat la etajul 2 al blocului de locuit cu regim înălțime P+4E+M, amplasat în mun. Rădăuți, str. Putnei, nr.225A, jud. Suceava, cu cota indiviză 1/24 părți indivize din terenul imobilului nr. cad. 8643, compus din teren CC cu suprafața de 600 mp, pe care este amplasat blocul de locuințe, înscris în CF 30266 UAT Rădăuți. Valoare de evaluare (lei, fără T.V.A.): 288.000 lei. Activ 2: APARTAMENT nr. 16 cu 2 camere (sufragerie și dormitor), 2 holuri, bucătărie, baie, debara și logie, cu suprafața utilă totală de 77,41 mp, identificat cu nr. cad. 8643-C1-U16, situat la etajul 2 al blocului de locuit cu regim înălțime P+4E+M, amplasat în mun. Rădăuți, str. Putnei, nr.225A, jud. Suceava, cu cota indiviză 1/24 părți indivize din terenul imobilului nr. cad. 8643, compus din teren CC cu suprafața de 600 mp, pe care este amplasat blocul de locuințe, înscris în CF 30266 UAT Rădăuți. 295.000 lei. Activ 3: TEREN INTRAVILAN, curți construcții, cu suprafața de 5.031 mp, situat în mun. Rădăuți, str. Putnei, F.N., jud. Suceava, înscris în CF 31695 UAT Rădăuți, nr. Cad. 31695. Valoare: 1.325.300 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 15.05.2024, ora 14.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 15.05.2024, ora 14.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 15.05.2024, ora 14.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Simona Halep se mărită - Când și unde va avea loc evenimentul
24/11/2019 07:45

Simona Halep (28 de ani, locul 4 WTA) si Toni Iuruc au stabilit in vacanta din Maldive toate planurile pentru nuntă, care se anuntă de pe acum evenimentul anului 2020. Nunta, cel mai probabil, va avea loc dup ...

VIDEO Rămâi cu gura căscată: Două jucătoare de tenis s-au luat la bătaie la finalul meciului!
10/11/2019 10:03

 Katherine Sebov Se spune că ce se intamplă in Vegas rămane in Vegas, dar deznodămantul unui meci din cadrul circuitul WTA din "capitala jocurilor de noroc" a făcut incojurul lumii.  & ...

Dora Ratjen, bărbatul care a concurat ca femeie la Olimpiada lui Hitler din 1936
07/08/2019 11:22

 Cazului „Dora Ratjen” a apărut pe fundalul unor puternice controverse si tulburări sociale. În 1936, Olimpiada de Vară s-a tinut la Berlin. Avea să rămană in istorie drept „O ...

VIDEO - Messi  lucrat in  Photoshop
27/06/2019 10:33
 Cu cuţitele pe masă! Începe etapa a XIV-a (play-out)
31/05/2019 00:00

  Aşa a fost să fie, ultima etapă a campionatului Ligii 1 de fotbal să programeze meciul decisiv, dar decisiv de tot, in care se hotărăşte a doua retrogradată şi echipa ce prinde locul de baraj. ...

TOPUL fotbaliştilor români DISTRUŞI de femei FOTO
15/11/2014 12:15

 Iată un top al jucătorilor a căror carieră a fost distrusă de femeile din viata lor. Adrian Cristea. Lansat de Politehnica Iaşi, Adrian Cristea a ajuns la Dinamo cu potentialul de a deveni unul din ...

SIMONA HALEP, prima reacţie după finala Turneului Campioanelor
26/10/2014 15:10

 Simona Halep a oferit prima reactie după finala pierdută cu Serena Williams, scor 3-6, 0-6. "Multumesc tuturor pentru ca m-au sustinut. O felicit pe Serena, e cea mai buna. Le multumesc c ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei