Prea mici pentru un „sfert” atât de mare!
Dimensiune font:
Poli Agro CSS „Unirea” Iaşi joacă astăzi în sferturile de finală ale Cupei României în compania unei veritabile forţe a rugby-ului românesc * obiectivul formaţiei ieşene pentru meciul de astăzi nu are prea mare legătură cu rezultatul final
Astăzi sunt programate partidele sferturilor de finală ale Cupei României la rugby, ele disputându-se într-o singură manşă, pe terenuri neutre. N-a lipsit însă mult ca meciul pe care Poli Agro CSS „Unirea” Iaşi, formaţie pregătită de antrenorii Ioan Iftode şi Silviu Ţibichi, îl susţine cu RCM Timişoara, una dintre cele mai puternice grupări din ţară, să se desfăşoare pe terenul bănăţenilor. RCM şi-a dorit mult să le ofere propriilor suporteri încă un meci oficial şi le-a propus ieşenilor să joace la Timişoara, angajându-se să suporte o parte din costurile deplasării. Iniţial, formaţia ieşeană a fost de acord, iar întâlnirea trebuia să se desfăşoare săptămâna trecută, vineri. Federaţia Română de Rugby a spus însă în preajma jocului că toate meciurile din sferturile Cupei trebuie neapărat să se dispute miercuri, 29 octombrie, aşa că meciul va avea loc astăzi. Timişorenii au venit din nou cu propunerea să găzduiască ei meciul, însă Poli Agro „Unirea” nu mai putea accepta, deoarece s-ar fi pierdut patru zile cu această deplasare istovitoare, iar mulţi dintre ieşeni nu pot lipsi de la serviciu.
Aşadar, meciul se va juca astăzi, pe teren neutru, la Cluj, cu începere de la ora 15:00, însă în autocarul cu care a fost efectuată ieri deplasarea au rămas multe locuri neocupate, mult mai multe decât de obicei. Mulţi rugbyşti accidentaţi (Văcaru, Cremeniţchi, Blejuşcă, Laraki, Rupan), destui jucători care din diverse motive n-au putut părăsi Iaşul (Pâslaru, Formagiu, Crâşmaru, Rotaru), dar şi doi sportivi convocaţi la reprezentativa Under 19 a României (Butnariu şi Borş), aşa că Iftode şi Ţibichi au la dispoziţie un lot redus de jucători pentru a-i face faţă Timişoarei, o veritabilă forţă a rugby-ului autohton. Cum problema învingătoarei nici nu poate intra în discuţie, antrenorii ieşeni n-au uitat că la ultimul lor meci din seria Moldova, acasă cu Universitatea Cluj, ocupanta locului 5 în ediţia 2014 a SuperLigii, au ajuns direct la spital patru jucători (Laraki, Văcaru, Blejuşcă şi Rupan), aşa că obiectivul lor pentru jocul de astăzi nu ţine neapărat de rezultat. „Noi vom încerca să facem faţă Timişoarei, dar în primul rând trebuie să nu se accidenteze nimeni, pentru că avem nevoie de aceşti minunaţi băieţi şi anul viitor”, a spus Ioan Iftode.
Celelalte trei sferturi de finală programează partidele: CSM Baia Mare - Universitatea Cluj, Dinamo - Farul Constanţa şi CSM Olimpia Bucureşti - Steaua. Dragoş GAŞPAR
„Noi vom încerca să facem faţă Timişoarei, dar în primul rând trebuie să nu se accidenteze nimeni, pentru că avem nevoie de aceşti minunaţi băieţi şi anul viitor”
Ioan Iftode,
antrenor principal Poli Agro „Unirea” Iaşi
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau