« Inapoi

Prima din cele patru finale pentru handbaliştii de la Politehnica Iaşi

Prima din cele patru finale pentru handbaliştii de la Politehnica Iaşi#1
Mărime font - +

 

Formaţia ieşeană mai are de disputat patru meciuri şi trebuie să le câştige pe toate pentru a promova direct în Liga Naţională * primul dintre ele este programat duminică, în Sala Polivalentă, cu HC Dobrogea Sud II Constanţa

 

Handbaliştii de la Politehnica Iaşi, pregătiţi de antrenorul Florin Spiridon şi supervizaţi de directorul tehnic Cornel Bădulescu, intră pe ultima sută de metri a unui sezon care le poate aduce promovarea directă în Liga Naţională! Mai au de susţinut patru partide, una mai dificilă ca alta, dar cel mai important este că depinde numai de ei să-şi îndeplinească visul de a evolua în primul eşalon. Dacă le vor câştiga pe toate patru, ceea ce le este la îndemână, nu vor depinde şi de alte rezultate şi vor promova din postura de câştigătoare a Seriei A a Diviziei A.

Deocamdată, Politehnica ocupă locul al doilea, cu 37 de puncte, prima poziţie fiind ocupată de Farul Constanţa, cu 42, dar şi cu un meci mai mult disputat. Ambele echipe au câte două înfrângeri suferite, iar meciul direct este programat pe 13 mai, la Iaşi, în penultima etapă a returului. Până atunci, însă, formaţia ieşeană se va confrunta duminică, de la ora 11:00, în Sala Polivalentă, cu HC Dobrogea Sud II Constanţa, în primul din cele patru meciuri care i-au mai rămas de susţinut în retur. Politehnica a susţinut marţi ultimul antrenament în Polivalentă şi de ieri s-a mutat în Sala LPS pentru a definitiva pregătirile pentru meciul de duminică. Cum la sfârşitul săptămânii trecute n-au jucat, băieţii au primit liber după antrenamentul de vineri dimineaţă, s-au reîntors luni la treabă, iar marţi după-amiază au fost vizitaţi de Mihail Gabriel Popescu, şeful secţiei de handbal de la CS Politehnica Iaşi. „Trebuie să fim foarte atenţi în meciurile care au mai rămas de disputat pentru a ne putea îndeplini obiectivul. Ar fi păcat de toată munca de până acum să irosim şansa pe care o avem”, le-a spus Popescu jucătorilor grupării ieşene. „După atâţia ani s-a ivit un culoar favorabil şi nu avem voie să-l ratăm”, a menţionat şi Bădulescu.

Echipa ieşeană a început campionatul cu obiectivul de a promova în Liga Naţională, dar gândurile parcă se îndreptau mai mult spre barajul de promovare/menţinere, acolo unde vor ajunge ocupantele locurilor 2 şi 3 din fiecare serie a eşalonului secund alături de ultimele două echipe din prima ligă ce au evitat retrogradarea directă, dar pe parcurs echipa a demonstrat că poate câştiga Seria A pentru a promova direct. „Duminică vom întâlni o adversară incomodă, care probabil va beneficia şi de ajutorul câtorva jucători de la formaţia care evoluează în Liga Naţională. Se anunţă un meci disputat, în care de un real ajutor ne-ar fi prezenţa spectatorilor în număr cât mai mare în tribune”, a declarat Cornel Bădulescu. La meciul la care intrarea spectatorilor va fi liberă este aşteptată şi admirabila galerie a fotbaliştilor de la CSM Politehnica, ea fiind de fiecare dată un veritabil catalizator al jocului formaţiilor ieşene pe care le încurajează. Dragoş GAŞPAR

Data publicarii: 20/04/2017
loading...
Adauga comentariul tau
Nume:
E-mail:
Comentariu:
Security Code Imagine noua



Alte titluri din evenimentul > SPORT

Ultima ora

CELE MAI CITITE STIRI

LOCURI DE MUNCĂ STRĂINĂTATE -  25 IUNIE

LOCURI DE MUNCĂ STRĂINĂTATE - 25 IUNIE

                         (...)
Horoscopul de weekend, duminică, 25 iunie 2017

Horoscopul de weekend, duminică, 25 iunie 2017

BERBEC Va confruntati cu o criza financiara serioasa, desi nu va puteti plange ca ati(...)
Troc cu biluţe pentru o victorie la mustaţă

Troc cu biluţe pentru o victorie la mustaţă

„Parlamentari roşii din toate colţurile, uniţi-vă!“. Nu pentru că aţi(...)

 

 

 

editia online din 25.06.2017 - 21:55

Copyright © SC Ziarul Evenimentul SRL Iasi. In varianta tiparita, cotidianul Evenimentul are o arie de distributie care cuprinde 6 judete: Iasi, Bacau, Botosani, Neamt, Suceava si Vaslui

Statistici T5

Tel - 0232246000 | Fax - 0232246002
Orange - 0752266266
E-mail - contact@evenimentul.ro

Link exchange