Ritm de melc în Copou!
Dimensiune font:
S-au adunat deja săptămâni de când directorul sportiv Tibor Selymes anunţa într-o conferinţă de presă iminenţa realizării a trei-patru transferuri de fotbalişti valoroşi care să aducă o veritabilă întărire a echipei ce s-a calificat sezonul trecut în play-off-ul Ligii 1. Abia ieri însă a efectuat vizita medicală fundaşul central Cedric Mongongu (29 de ani), despre care la început s-a spus că e francez, fără să fie amintit că jucătorul este originar din Congo, şi despre care Selymes preciza că are peste 200 de meciuri în Ligue 1. Sigur, directorul sportiv din Copou încerca să-şi prezinte jucătorul în cele mai bune culori, dar adevărul este că perioadele bune ale fundaşului central au fost consemnate cu câţiva ani în urmă. Cariera sa a intrat în declin de vreo câţiva ani, iar în ultimul sezon n-a jucat nicăieri! Întrebat dacă Mongongu se numără printre cei patru jucători valoroşi avuţi în vedere, răspunsul a sunat astfel: „Credeţi că un jucător cu 170 de meciuri în Ligue 1 nu ne-ar putea ajuta?”. Poate Selymes nu ştie că Mongongu a fost în atenţia nou-promovatei Hermannstadt Sibiu, dar acolo ar fi trebuit să dea probe de joc şi în acel moment au fost întrerupte negocierile. Mongongu este însă o certitudine pentru o grupare de play-off, probabil azi va semna un contract pe doi ani cu CSM Poli Iaşi şi va merge în cantonamentul din Turcia, programat între 2 şi 13 iulie, aşa că acolo va face cunoştinţă cu noii săi colegi, prezenţa sa pentru o zi în stagiul de la Cheile Grădiştei, care se încheie mâine, fiind considerată, pe bună dreptate, inoportună.
Citeşte şi: Un nou jucător în cantonament la Cheile Grădiştei
Dacă acum câteva zile spunea că a primit un răspuns pozitiv din partea unui mijlocaş central uruguayan de 23 de ani, cu paşaport italian, Selymes a declarat ieri că aşteaptă confirmări din partea unui mijlocaş lateral şi a unui atacant. Un atacant trimis de două zile de directorul sportiv la Cheile Grădiştei este însă Enzo Arevalo (21 de ani), cu statut de jucător în probe. Site-ul oficial al CSM Politehnica Iaşi anunţa că jucătorul spaniol, care are şi cetăţenie elveţiană, „a evoluat sezonul trecut la FC Sion”, afirmaţie care stârneşte zâmbete amare! Fotbalistul cel mult poate s-a antrenat cu prima echipă a amintitului club, el evoluând (nu pe poziţia de atacant de careu căutată de antrenorul Flavius Stoican, ci undeva în spatele vârfului de atac) ca titular la începutul sezonului trecut la FC Sion II, din Promotion League II. Din 2018 însă, posibil din cauza unei accidentări, a dispărut din lot, reapărând, ca rezervă, spre finalul campionatului.
Nici misiunea directorului sportiv nu este tocmai dintre cele mai uşoare: „Din păcate, CSM Poli Iaşi nu este prima opţiune pentru jucătorii pe care-i vizăm şi nici nu vrem să aducem jucători doar ca să dăm bine în ziare. Prefer să mai întârziem o zi sau două şi să transferăm jucători de calitate”, a declarat Selymes, dar numărătoarea inversă pentru definitivarea lotului care să plece în cantonament în Turcia deja a început. Selymes este însă optimist: „Mai purtăm discuţii cu doi-trei jucători pe posturile solicitate de Stoican, aşadar avem cinci jucători, mai vin unul-doi în primele zile din Turcia, am ajuns la şapte, aşa că eu pot spune că mi-am făcut treaba...”.
Din păcate, la cum se prezintă informaţiile despre fotbaliştii aflaţi în vizorul directorului sportiv, la cum se prezintă zvonurile, dar preferăm în continuare să vă prezentăm versiunea oficială oferită de cel care răspunde de alcătuirea lotului, se pare că dacă jucătorii ce vor fi transferaţi vor putea totuşi să ajute echipa va fi, în primul rând, meritul lui Stoican şi al staff-ului său tehnic, aşa cum s-a petrecut şi pe parcursul sezonului trecut... Dragoş GAŞPAR
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau