S-a întors fotbalul cu susul în jos! Singura salvare a lui Gigi Becali o reprezintă echipa lui Gică Hagi
Dimensiune font:
Steaua este pe buza prăpastiei. Dezastrul sportiv ar putea atrage colapsul financiar. Un an fără cupe europene înseamnă la Steaua, club care oferă cele mai mari salarii din Liga 1, motivul intrării în degringoladă. Iar Gigi Becali pare că nu mai poate face față cheltuielilor, pe lună fiind nevoit să scoată din buzunar, doar pentru salarii, peste 500.000 de euro!
Încolțit de Armată, abandonat de suporteri, Gigi Becali simte cum îi fuge Steaua, rebotezată FCSB, printre degete. De altfel, patronul campioanei României a și anunțat în dese rânduri că, atunci când Steaua nu va mai fi o afacere profitabilă, va renunța la ea fără regrete. Eșecul cu Astra Giurgiu, de duminică seară, care a atras demisia lui Mirel Rădoi, a declanșat alarma la reședința din Aleea Alexandru.
”Nu am vorbit cu Reghe, el e sub contract. Eu am vorbit cu Mirel să lase staff-ul. Ce rost are să îi fac contract lui Reghe, că oricum mă desfiinţez, dacă nu intru în play-off. Dacă plec de la echipă, iau 6-7 jucători şi mă duc în altă parte. Poate mă duc la naşul, nu? (n.r. – Viitorul lui Gică Hagi)“, a explicat Gigi Becali.
Rețeta dobrogeană
Dacă este adevărat ceea ce simte și spune Gigi Becali, atunci s-au inversat complet rolurile în fotbalul românesc. După ce ani la rând, Steaua lui Gigi Becali a fost singura soluție pentru ca Gică Hagi să poată antrena în România, situația s-a schimbat. Viitorul, refugiul visat de Becali, a devenit acum unica salvare a Stelei, formație aflată în pragul desființării. În acest moment, potrivit datelor financiare, Viitorul este cel mai sănătos club din România. Nu a intrat în insolvență, nu are întârzieri la salarii, iar rețeta după care a fost construit ar putea fi împrumutată și de alte grupări din prima divizie.
Hagi, relație tensionată cu Becali
De-a lungul timpului, Gică Hagi a avut o relație sinuoasă cu Gigi Becali. Din primii bani de la Real Madrid, în 1990, ”Regele” l-a împrumutat cu 100.000 de dolari pe machedon, pentru ca acesta să înceapă bișnița cu blugi și cu săpunuri aduse cu TIR-urile din Turcia. Apoi, în 2007, Hagi a fost înscăunat antrenor la palat, dar a plecat de la Steaua umilit de patron. Cei doi s-au împăcat, iar în timpul detenției la Poarta Albă, Gică i-a permis lui Gigi să iasă la muncă la Academia Hagi. Un gest pe care Hagi l-a făcut neuitând că este nașul fetelor lui Becali.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau