Să ne revenim!
Dimensiune font:
Da, trebuie să ne revenim după ce s-a încheiat, cu un eşec, campania de calificare la CM 2018, şi să revenim la Liga noastră cea de toate săptămânile. Cu atât mai mult cu cât începe a doua parte a sezonului regulat, care-şi are porţia ei de interes, mai ales în perspectiva calificării sau ratării acesteia în play-off.
Din acest punct de vedere runda a XIV-a, care debutează astăzi cu un meci interesant, Voluntari – FCSB, este de referinţă. Pentru că mai multe partide se vor disputa în jurul cunoscutei sintagme de 6 puncte. Bunăoară CSM Poli Iaşi - CS Universitatea Craiova, meciul celor două alb-albastre, care va scoate scântei, dată fiind importanţa punctelor puse în joc mai ales pentru gazde. Sau Gaz Metan - Viitorul, partidă în care ambele formaţii par în revenire de formă. Nici CFR - FC Botoşani nu este un meci dinainte jucat, dimpotrivă. Dinamo, cel puţin teoretic, nu are voie să se împiedice de lanternă şi nici Astra de Sepsi.
Cel mai echilibrat meci al etapei pare să fie ACS Poli Timişoara - Concordia Chiajna, din considerente de formă sportivă. Dacă nu cumva pauza de două săptămâni a schimbat ceva. Să ne revenim! Mircea UNGUREANU
ETAPA A XIV-A
Astăzi
FC Voluntari - FCSB 20:45, Digi/Telekom/Look
Mâine
Gaz Metan - FC Viitorul 16:30, Digi/Telekom/Look
CSM Poli Iaşi - CS „U” Craiova 19:15, Digi/Telekom/Look
Duminică
Sepsi - Astra 18:00, Digi/Telekom/Look
CFR Cluj - FC Botoşani 20:45, Digi/Telekom/Look
Luni
Timişoara - Chiajna 18:00, Digi/Telekom/Look
Dinamo - Juventus 20:45, Digi/Telekom/Look
CLASAMENT FOTBAL LIGA 1
1. CFR Cluj 13 10 2 1 25-9 32 (+14)
2. FCSB 13 8 4 1 22-8 28 (+7)
3. Craiova 13 7 5 1 20-10 26 (+5)
4. Astra 13 6 5 2 19-11 23 (+2)
5. FC Botoşani 13 7 2 4 20-14 23 (+2)
6. Timişoara 13 5 3 5 12-14 18 (0)
7. Dinamo 13 5 2 6 18-15 17 (-1)
8. FC Viitorul 13 5 2 6 15-13 17 (-4)
9. Voluntari 13 4 3 6 14-16 15 (-3)
10. CSM Poli Iaşi 13 3 6 4 14-20 15 (-3)
11. Concordia 13 4 2 7 13-16 14 (-7)
12. Sepsi OSK 13 3 1 9 10-24 10 (-8)
13. Gaz Metan 13 2 3 8 7-23 9 (-9)
14. Juventus 13 0 4 9 7-23 4 (-17)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau