Sport pe scurt

default

Dimensiune font:

| 16-08-2014 05:05

 

Suceveanca Cristina Casandra s-a calificat ieri în finala probei de 3.000 m obstacole la Campionatele Europene de atletism de la Zurich. Reprezentanta României a alergat în prima serie a calificărilor şi a terminat pe locul 8, cu timpul de 10’00’’48/100. În finala de mâine s-au calificat primele cinci sportive din cele două serii, precum şi alergătoarele care au obţinut următoarele cinci performanţe.

Cristina Casandra (36 de ani) este legitimată la CSM Suceava şi a obţinut ultimul timp care a asigurat prezenţa în finala probei. Daniela Stanciu a acces şi ea, ieri, în ultimul act, la săritura în înălţime, cu un rezultat de 1,85 m. În finala de mâine sunt calificate 15 sportive din ţări europene. Stanciu (26 de ani) are în palmares drept cel mai bun rezultat personal o săritură de 1,93 m. I.TÂRNOVEANU

Oţelul se tot întăreşte

Echipa de fotbal O ţelul Galaţi a legitimat doi mijlocaşi noi - Mihai Adăscăliţei şi Emir Kucukakgul, ambii în vârstă de 20 de ani. Adăscăliţei a făcut junioratul la CSS Nucet (Dâmboviţa) şi încă de la 16 ani a venit în Galaţi, unde a jucat la Oţelul şi o scurtă vreme şi la fosta divizionară secundă Dunărea. Kucukakgul, un german de origine turcă, joacă fotbal de la 5 ani, crescând la Hanau 1860 şi evoluând apoi pentru Kickers Offenbach, Eintracht Frankfurt, FSV Frankfurt şi FC Kaiserslautern.

I.TÂRNOVEANU

Gardoş, chemat la meciul cu Grecia

Fundaşul Florin Gardoş, care a semnat joi un contract cu Southampton, a fost inclus de selecţionerul Victor Piţurcă pe lista stranierilor convocaţi de principiu pentru partida României din deplasare cu Grecia, prima din preliminariile Euro 2016. Ceilalţi 13 jucători care evoluează în străinătate ce au fost convocaţi sunt Pantilimon (Sunderland), Tătăruşanu (Fiorentina), Tamaş (Watford), Chiricheş (Tottenham), Goian (Asteras), Moţi (Ludogoreţ), D.Grigore (Toulouse), Raţ (PAOK), Pintilii (Al Hilal), Torje (Konyaspor), Maxim (VfB Stuttgart), B.Stancu (Genclerbirligi) şi Marica (Konyaspor). Faxurile de confirmare a convocărilor vor fi trimise pe 29 august. Naţionala României întâlneşte pe 7 septembrie (ora 21:45), la Pireu, selecţionata Greciei, în prima etapă a grupei F din preliminariile Euro 2016. I.TÂRNOVEANU

Conte a preluat Italia

Federaţia Italiană de Fotbal (FIGC) a anunţat că fostul tehnician al lui Juventus Torino, Antonio Conte, este noul antrenor al primei reprezentative. Contractul lui Conte este valabil până pe 31 iulie 2016 şi va aduce tehnicianului un venit anual de peste 7 milioane de euro. Salariul selecţionerului va fi achitat în proporţie de peste 50% de către sponsorul Puma. Conte îi succede la naţionala Italiei lui Cesare Prandelli, care a demisionat pe 24 iunie, după eliminarea peninsularilor încă din faza grupelor turneului final al Campionatului Mondial din Brazilia, şi care ulterior a preluat-o pe Galatasaray Istanbul. I.TÂRNOVEANU

Djokovic a fost eliminat

Liderul clasamentului ATP, sârbul Novak Djokovici, a fost eliminat în optimile de finală ale turneului de tenis Masters 1000 de la Cincinnati. El a fost învins în două seturi, cu 6-7, 5-7, de spaniolul Tommy Robredo (locul 20 ATP). Djokovici a fost învins în aceeaşi fază a competiţiei şi săptămâna trecută, la Toronto, de către francezul Jo-Wilfried Tsonga. I.TÂRNOVEANU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Simona Halep se mărită - Când și unde va avea loc evenimentul
24/11/2019 07:45

Simona Halep (28 de ani, locul 4 WTA) si Toni Iuruc au stabilit in vacanta din Maldive toate planurile pentru nuntă, care se anuntă de pe acum evenimentul anului 2020. Nunta, cel mai probabil, va avea loc dup ...

VIDEO Rămâi cu gura căscată: Două jucătoare de tenis s-au luat la bătaie la finalul meciului!
10/11/2019 10:03

 Katherine Sebov Se spune că ce se intamplă in Vegas rămane in Vegas, dar deznodămantul unui meci din cadrul circuitul WTA din "capitala jocurilor de noroc" a făcut incojurul lumii.  & ...

Dora Ratjen, bărbatul care a concurat ca femeie la Olimpiada lui Hitler din 1936
07/08/2019 11:22

 Cazului „Dora Ratjen” a apărut pe fundalul unor puternice controverse si tulburări sociale. În 1936, Olimpiada de Vară s-a tinut la Berlin. Avea să rămană in istorie drept „O ...

VIDEO - Messi  lucrat in  Photoshop
27/06/2019 10:33
 Cu cuţitele pe masă! Începe etapa a XIV-a (play-out)
31/05/2019 00:00

  Aşa a fost să fie, ultima etapă a campionatului Ligii 1 de fotbal să programeze meciul decisiv, dar decisiv de tot, in care se hotărăşte a doua retrogradată şi echipa ce prinde locul de baraj. ...

TOPUL fotbaliştilor români DISTRUŞI de femei FOTO
15/11/2014 12:15

 Iată un top al jucătorilor a căror carieră a fost distrusă de femeile din viata lor. Adrian Cristea. Lansat de Politehnica Iaşi, Adrian Cristea a ajuns la Dinamo cu potentialul de a deveni unul din ...

SIMONA HALEP, prima reacţie după finala Turneului Campioanelor
26/10/2014 15:10

 Simona Halep a oferit prima reactie după finala pierdută cu Serena Williams, scor 3-6, 0-6. "Multumesc tuturor pentru ca m-au sustinut. O felicit pe Serena, e cea mai buna. Le multumesc c ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei