Sport pe scurt

default

Dimensiune font:

| 21-08-2014 05:05

 

Simona Halep, favorita nr. 1, a fost eliminată încă de la debut, în turul secund al turneului feminin de tenis de la New Haven (SUA), adversara ei, Magdalena Rybarikova (Slovacia), a 68-a jucătoare în ierarhia WTA, reuşind o surprinzătoare victorie, cu scorul de 6-2, 4-6, 6-3. Recompensele pentru turul secund tur al acestui turneu de 710.000 dolari în posesia cărora a intrat Halep sunt de 55 puncte WTA și 9.700 dolari. În schimb, Petra Kvitova (cap de serie nr. 2) și-a onorat postura de favorită, obţinând victoria rapid, tot în rundul 2, cu 6-2, 6-1, în faţa rusoaicei Ekaterina Makarova. Acesta a fost ultimul turneu al Simonei înainte de US Open, care va începe luni. „Magdalena a jucat foarte bine azi. A fost un meci bun pentru mine, dar întotdeauna când pierd sunt puţin tristă. Trebuie să iau lucrurile bune de azi şi să merg înainte”, a spus Simona Halep după meci. I.TÂRNOVEANU

Primele medalii la Nanjing

Echipajele României de dublu rame fără cârmaci, atât cel feminin, cât şi cel masculin, au cucerit medaliile de aur în concursul de canotaj din cadrul Jocurilor Olimpice de Tineret de la Nanjing. Pee apele Lacului Xuanwu, primul a intrat în finală echipajul feminin, format din Denisa Tilvescu şi Cristina Georgiana Popescu. Startul a fost mai slab, dar fetele s-au mobilizat excelent pe a doua jumătate a cursei de 1.000 m, având un final excelent şi câştigând pe ultima sută de metri, cu timpul de 03’37’’32/100. O cursă asemănătoare au făcut Ciprian Tudosă şi Gheorghe Dedu. Cu un sprint foarte bun pe final, ei au trecut primii linia de sosire, cu timpul 03’11’’27/100. I.TÂRNOVEANU

Copil, eliminat de la US Open

Marius Copil a fost eliminat în primul tur al calificărilor pentru tabloul principal al ultimului turneu de Mare Şlem al anului, Openul Statelor Unite ale Americii, fiind învins în trei seturi, cu 6-3, 6-7, 2-6, de ucraineanul Denis Molceanov, într-o partidă disputată la Flushing Meadows. România are deja asigurată prezenţa a patru jucătoare pe tabloul principal de simplu - Simona Halep, Irina Begu, Monica Niculescu şi Sorana Cârstea, în timp ce la masculin ţara noastră va fi reprezentată Horia Tecău şi Florin Mergea, la dublu. I.TÂRNOVEANU

Mergea, în sferturi

Florin Mergea s-a calificat în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului ATP de la Winston Salem (SUA), dotat cu premii în valoare de 598.260 de dolari, la care face pereche cu portughezul Joao Sousa. În primul tur al competiţiei, Mergea şi Sousa au dispus cu 6-1, 4-6, 11-9 de perechea compusă din Oliver Marach (Austria) şi Santiago Gonzalez (Mexic) şi îi vor avea ca adversari în meciul următor pe americanii Nicholas Monroe şi Donald Young. I.TÂRNOVEANU

Victorie cu ruşii

Selecţionata de fotbal Under 16 a României a debutat cu dreptul la turneul internaţional „Star Way”, care are loc în Rusia. Tricolorii conduşi de Adrian Boingiu, aflat la primul său meci pe banca naţionalei de juniori, a învins chiar selecţionata ţării gazdă, Rusia, cu un categoric 3-0, prin golurile marcate de Craiu (’2 penalty), Dima (’8) şi Ganea (’66). În cadrul turneului „Star Way”, România întâlneşte astăzi Serbia, iar mai apoi şi pe Cipru, sâmbătă. I.TÂRNOVEANU

Meci mare pentru Jo Jo Dan

Pugilistul Ion Ionuţ, alias Jo Jo Dan, îl va înfrunta pe italianul Leonard Bundu, într-un duel eliminatoriu care va permite stabilirea challengerului obligatoriu pentru titlul de campion mondial la categoria semimijlocie, versiunea IBF, deţinut de englezul Kell Brook. „Super veste. Am spus Da pentru a susţine un meci eliminatoriu. Voi fi super pregătit... Sper să vină cât mai curând”, a spus pugilistul român de 33 de ani. I.TÂRNOVEANU

Rusia nu crede în FIFA

Rusia nu intenţionează să ţină cont de recomandările Federaţiei Internaţionale de Fotbal (FIFA) în privinţa reducerii numărului de stadioane şi de oraşe care urmează să găzduiască meciurile Cupei Mondiale din 2018. „Planul care cuprinde 12 stadioane în 11 oraşe pentru găzduirea meciurilor turneului final nu se va schimba”, a asigurat ministrul rus al Sportului, Vitali Mutko. Demnitarul rus a adăugat însă că dacă FIFA doreşte să impună Rusiei trecerea de 12 la 10 stadioane şi de la 10 la 9 oraşe-gazdă, atunci va trebui să o facă rapid. I.TÂRNOVEANU

Anchetă împotriva lui Brandao

Parchetul din Paris a deschis o anchetă preliminară în afacerea loviturii de cap aplicate de jucătorul echipei Bastia, Brandao, adversarului său de la Paris Saint-Germain, Thiago Motta, au anunţat surse judiciare. Mijlocaşul parizian a fost audiat de Poliţia judiciară din capitala Franţei, care a fost sesizată în acest caz. Ancheta a fost deschisă pentru violenţă voluntară agravată de premeditare şi de faptul că a fost comisă într-o incintă sportivă. Deschiderea unei anchete judiciare deschide la rândul ei posibilitatea unui proces penal. I.TÂRNOVEANU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Simona Halep se mărită - Când și unde va avea loc evenimentul
24/11/2019 07:45

Simona Halep (28 de ani, locul 4 WTA) si Toni Iuruc au stabilit in vacanta din Maldive toate planurile pentru nuntă, care se anuntă de pe acum evenimentul anului 2020. Nunta, cel mai probabil, va avea loc dup ...

VIDEO Rămâi cu gura căscată: Două jucătoare de tenis s-au luat la bătaie la finalul meciului!
10/11/2019 10:03

 Katherine Sebov Se spune că ce se intamplă in Vegas rămane in Vegas, dar deznodămantul unui meci din cadrul circuitul WTA din "capitala jocurilor de noroc" a făcut incojurul lumii.  & ...

Dora Ratjen, bărbatul care a concurat ca femeie la Olimpiada lui Hitler din 1936
07/08/2019 11:22

 Cazului „Dora Ratjen” a apărut pe fundalul unor puternice controverse si tulburări sociale. În 1936, Olimpiada de Vară s-a tinut la Berlin. Avea să rămană in istorie drept „O ...

VIDEO - Messi  lucrat in  Photoshop
27/06/2019 10:33
 Cu cuţitele pe masă! Începe etapa a XIV-a (play-out)
31/05/2019 00:00

  Aşa a fost să fie, ultima etapă a campionatului Ligii 1 de fotbal să programeze meciul decisiv, dar decisiv de tot, in care se hotărăşte a doua retrogradată şi echipa ce prinde locul de baraj. ...

TOPUL fotbaliştilor români DISTRUŞI de femei FOTO
15/11/2014 12:15

 Iată un top al jucătorilor a căror carieră a fost distrusă de femeile din viata lor. Adrian Cristea. Lansat de Politehnica Iaşi, Adrian Cristea a ajuns la Dinamo cu potentialul de a deveni unul din ...

SIMONA HALEP, prima reacţie după finala Turneului Campioanelor
26/10/2014 15:10

 Simona Halep a oferit prima reactie după finala pierdută cu Serena Williams, scor 3-6, 0-6. "Multumesc tuturor pentru ca m-au sustinut. O felicit pe Serena, e cea mai buna. Le multumesc c ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei