Sport pe scurt
Dimensiune font:
Ministrul Tineretului şi Sportului, Gabriela Szabo, a declarat ieri la Cluj că bugetul instituţiei pe care o conduce va fi direcţionat prioritar către federaţiile care intră în competiţie pentru calificarea la Jocurile Olimpice din 2016, de la Rio de Janeiro. Ministrul a precizat că joi a avut o întâlnire cu reprezentanţii Comitetul Olimpic Sportiv şi Român, cu sportivi şi cu reprezentanţi ai Ministerului de Finanţe în încercarea de a găsi variante pentru o susţinere cât mai serioasă a sportului românesc. „Încercăm să găsim soluţii pentru ca sportivilor şi antrenorilor să nu le lipsească nimic în drumul lor spre Jocurile Olimpice, pentru că prioritatea noastră numărul 1 este ca la Rio să ne prezentăm onorabil”, a precizat Szabo. Fosta atletă a venit iei la Cluj pentru a felicita personal echipa feminină de judo pentru rezultatele obţinute la Campionatul Mondial, precizând că performerii vor fi premiaţi. I.TÂRNOVEANU
Ronaldo, fotbalistul UEFA
Portughezul Cristiano Ronaldo a fost ales cel mai bun jucător al Europei în sezonul 2013-2014, în urma votului exprimat de 54 de jurnalişti europeni, înaintea tragerii la sorţi a grupelor Ligii Campionilor. Cei trei finalişti pentru acest trofeu au fost Ronaldo (Real Madrid), Manuel Neuer şi Arjen Robben (ambii de la Bayern Muchen). Atacantul portughez îi succede în palmares francezului Franck Ribery (2012-2013), spaniolului Andres Iniesta (2011-2012) şi argentinianului Lionel Messi (2010-2011), pentru a IV-a ediţie a acestui premiu oferit la iniţiativa preşedintelui UEFA, Michel Platini. „Am muncit din greu pentru această recompensă şi sunt foarte bucuros şi mulţumesc întregii echipe, pentru că fără echipă acest gen de recompensă individuală nu putea exista”, a comentat deţinătorul „Balonului de Aur” en-titre, după ce a primit premiul din partea lui Platini.
Ronaldo, care deşi nu a strălucit la Mondialul din Brazilia, fiind eliminat din primul tur cu echipa Portugaliei, a fost în schimb la echipa de club marele artizan al victoriei lui Real Madrid în Liga Campionilor. Vedeta madrilenă a stabilit un nou record de goluri înscrise într-un sezon în Liga Campionilor, cu 17 reuşite. I.TÂRNOVEANU
Novak aşteaptă un nou titlu
Eduard Novak, campion olimpic paralimpic, participă la Campionatul Mondial de paraciclism, găzduit la sfârşitul acestei săptămâni în SUA, la Greenville. Novak, care este deja în SUA de o săptămână pentru aclimatizarea la noul fus orar, şi-a fixat ca obiectiv un nou titlu mondial, care ar fi al şaselea din palmaresul său. I.TÂRNOVEANU
Muratore, şeful baschetului
Argentinianul Horacio Muratore, vicepreşedinte al Federaţiei internaţionale de baschet (FIBA) din 2010, a fost ales în funcţia de preşedinte cu prilejul Congresului de la Sevilla, care a prefaţat Campionatul Mondial din Spania. Muratore (62 de ani) a fost ales în unanimitate de cei 116 delegaţi ai federaţiilor naţionale şi îi succede în funcţia de preşedinte francezului Yvan Mainini. I.TÂRNOVEANU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau