Sport pe scurt

default

Dimensiune font:

| 02-10-2014 05:05

 

Fotbaliştii selecţionatei maghiare au cumpărat 1.200 de bilete pentru suporterii lor, în vederea meciului cu reprezentativa României, care va avea loc pe 11 octombrie la Bucureşti, în încercarea de a se reconcilia cu fanii după eşecul suferit pe teren propriu în faţa Irlandei de Nord, în debutul preliminariilor Campionatului European din 2016.

Crivoi a abandonat

Victor Crivoi, de la clubul Dinamo Bucureşti, a abandonat în turul al II-lea al Campionatelor Naţionale de seniori ale României, care au loc Centrul Naţional de Tenis din Bucureşti, la scorul de 4-6, 6-2, 3-1, în favoarea sa, în meciul cu Alexandru Jecan („U” Cluj). Principalul favorit la câştigarea titlului s-a retras din cauza durerilor la spate.

Alţi doi favoriţi care au părăsit tabloul de simplu în turul secund sunt Patrick Grigoriu (N.13), învins fiind de Sergiu Bucur, cu 7-5, 3-6, 1-6, şi Radu Lupu (N.15), eliminat de Bogdan Apostol, cu 4-6, 2-6.

La feminin, singurul cap de serie care nu a trecut de primul tur a fost Cristina Moroi. I.TÂRNOVEANU

Ghinion pentru Lucescu

Echipa antrenată de Mircea Lucescu, Şahtior Doneţk, a terminat la egalitate cu FC Porto, 2-2, la Lvov, în grupa H a Ligii Campionilor la fotbal, după ce în minutul 85 conducea cu scorul de 2-0. Porto a ratat un penalty prin algerianul Brahimi (’35), iar apoi Şahtior a deschis scorul după pauză, prin Teixeira (’52). Un alt brazilian, Luiz Adriano, a majorat avantajul campioanei Ucrainei în ’85, dar jucătorii antrenaţi de Mircea Lucescu s-au relaxat prea devreme şi Porto a smuls un punct, prin „dubla” columbianului Jackson Martinez (’89 penalty şi ’90+4). I.TÂRNOVEANU

„Reghe” în finală

Antrenorul Laurenţiu Reghecampf şi mijlocaşul Mihai Pintilii s-au calificat cu echipa saudită Al Hilal în finala Ligii Campionilor Asiei, deşi formaţia din Riad a fost învinsă cu scorul de 1-2 de Al Ain (Emiratele Arabe Unite), în deplasare, în manşa secundă a semifinalei. Învinsă cu 3-0 în tur, Al Ain a rămas în zece oameni în minutul 71, când a fost eliminat ghanezul Asamoah Gyan, însă a obţinut o victorie de palmares, graţie golului înscris de Jires Ekoko (’78). Pintilii a jucat tot meciul la saudiţi. I.TÂRNOVEANU

Debut amânat

Echipa masculină de baschet SCMU Craiova va debuta în ediţia 2014-2015 a Ligii Balcanice pe 21 octombrie în Bănie, cu formaţia macedoneană Kozuv. Oltenii fac parte din grupa B a competiţiei, alături de alte patru formaţii, şi nu vor evolua în etapa de debut, pe 14 octombrie. I.TÂRNOVEANU

Steaua, în sferturi

Steaua CSM Bucureşti s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei României la baschet masculin, în Capitală, în urma victoriei cu scorul de 86-78, după două reprize de prelungiri, în faţa formaţiei Mureşul Tg.Mureş, într-un meci din manşa secundă a turului I. Mureşul se impusese în tur cu scorul de 68-64, scor care s-a înregistrat şi la finalul celor 40 de minute regulamentare. I.TÂRNOVEANU

Succes cu Andorra

Selecţionata Under 17 a României s-a calificat în Turul de Elită al Campionatului European de fotbal rezervat acestei categorii de vârstă, programat anul viitor, după ce a învins formaţia Andorrei cu scorul de 1-0 în turneul găzduit de capitala Andorra La Vella. Unicul gol al echipei conduse de Florin Răducioiu a fost marcat de Florinel Coman (’55), dintr-un penalty obţinut de And.Ciobanu, care a fost faultat în careu de portarul Pires. I.TÂRNOVEANU

Ungur, eliminat

Adrian Ungur a fost învins de belgianul Ruben Bemelmans cu 2-6, 6-4, 6-7, în runda inaugurală a turneului challenger de la Mons (Belgia), dotat cu premii totale de 106.500 de euro. Ungur (29 de ani, locul 150 ATP) a cedat după aproape două ore de joc. Ruben Bemelmans (26 de ani, 177 ATP) l-a învins pe Ungur şi în prima lor partidă directă, tot anul acesta, în primul tur al calificărilor de la Roland Garros. I.TÂRNOVEANU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:09

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Simona Halep se mărită - Când și unde va avea loc evenimentul
24/11/2019 07:45

Simona Halep (28 de ani, locul 4 WTA) si Toni Iuruc au stabilit in vacanta din Maldive toate planurile pentru nuntă, care se anuntă de pe acum evenimentul anului 2020. Nunta, cel mai probabil, va avea loc dup ...

VIDEO Rămâi cu gura căscată: Două jucătoare de tenis s-au luat la bătaie la finalul meciului!
10/11/2019 10:03

 Katherine Sebov Se spune că ce se intamplă in Vegas rămane in Vegas, dar deznodămantul unui meci din cadrul circuitul WTA din "capitala jocurilor de noroc" a făcut incojurul lumii.  & ...

Dora Ratjen, bărbatul care a concurat ca femeie la Olimpiada lui Hitler din 1936
07/08/2019 11:22

 Cazului „Dora Ratjen” a apărut pe fundalul unor puternice controverse si tulburări sociale. În 1936, Olimpiada de Vară s-a tinut la Berlin. Avea să rămană in istorie drept „O ...

VIDEO - Messi  lucrat in  Photoshop
27/06/2019 10:33
 Cu cuţitele pe masă! Începe etapa a XIV-a (play-out)
31/05/2019 00:00

  Aşa a fost să fie, ultima etapă a campionatului Ligii 1 de fotbal să programeze meciul decisiv, dar decisiv de tot, in care se hotărăşte a doua retrogradată şi echipa ce prinde locul de baraj. ...

TOPUL fotbaliştilor români DISTRUŞI de femei FOTO
15/11/2014 12:15

 Iată un top al jucătorilor a căror carieră a fost distrusă de femeile din viata lor. Adrian Cristea. Lansat de Politehnica Iaşi, Adrian Cristea a ajuns la Dinamo cu potentialul de a deveni unul din ...

SIMONA HALEP, prima reacţie după finala Turneului Campioanelor
26/10/2014 15:10

 Simona Halep a oferit prima reactie după finala pierdută cu Serena Williams, scor 3-6, 0-6. "Multumesc tuturor pentru ca m-au sustinut. O felicit pe Serena, e cea mai buna. Le multumesc c ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei