Sport pe scurt
Dimensiune font:
Simona Gherman s-a clasat, sâmbătă, pe locul 10 în proba individuală, la etapa de Cupă Mondială la spadă seniori feminin de la Barcelona. Simona Gherman s-a oprit pe tabloul de 16 după următorul parcurs: 15-8 cu Camilla Batini (Italia), 14-13 cu Elena Şaşarina (Rusia) și 12-15 cu Tatiana Andriuşina (Rusia). Ana Maria Brânză s-a clasat pe locul 20, după ce a părăsit concursul pe tabloul de 32. După 15-10 cu Joanna Halls (Australia), în 64, Brânză a fost învinsă în 32 de poloneza Renata Knapik-Miazga, scor 8-15. Amalia Tătăran (8-10 cu Sophie Haarlem, din Suedia) şi Ana Maria Constantin (5-6 cu Katharine Holmes, din SUA) au fost eliminate în 64. Ana Maria a terminat pe locul 42, iar Amalia pe poziţia 42. I.TÂRNOVEANU
Eliminaţi din Cupa Angliei
Formaţiile Southampton, la care evoluează Florin Gardoș, şi Tottenham Hopuros, la care joacă Vlad Chiricheș, au fost eliminate, sâmbătă, din Cupa Angliei, înregistrând înfrângeri în şaisprezecimile de finală ale competiţiei. Southampton, cu Gardoș pe teren în prima repriză, a fost învinsă pe teren propriu, cu scorul de 3-2, de Crystal Palace. Golurile au fost marcate de Pelle ’9 şi Dann ’16 (autogol) pentru gazde, respectiv Chamakh ’11, ’39 şi Sanogo ’21. Tottenham, cu Chiricheș integralist, a pierdut pe teren propriu, scor 1-2, în faţa echipei Leicester. Au marcat Townsend ’19 (penalty) pentru Tottenham, respectiv Ulloa ’83 şi Schlupp ’90+2. Tot sâmbătă, formaţia Sunderland, cu Costel Pantilimon rezervă, a remizat acasă, scor 0-0, cu echipa Fulham, astfel că meciul se va rejuca. I.TÂRNOVEANU
Ogier a câştigat Raliul Monte Carlo
Francezul Sebastien Ogier (Volkswagen Polo-R), dublu campion mondial, a câştigat cea de-a 83-a ediţie a Raliului Monte Carlo, adjudecându-şi ultimele trei probe speciale disputate ieri. Pe locurile următoare de e podium s-au clasat finlandezul Jari-Matti Latvala (Volkswagen Polo-R) şi norvegianul Andreas Mikkelsen (Volkswagen Polo-R). Francezul Sebastien Loeb (Citroen DS3), septuplu câştigător al cursei monegasce, care s-a aflat la conducere după prima zi, a terminat pe locul 8. I.TÂRNOVEANU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau