Sport pe scurt

default

Dimensiune font:

| 18-03-2015 05:39

 

Reprezentativa de futsal a României vizează clasarea pe locul secund în grupa ale cărei jocuri vor avea loc la Călăraşi, începând de astăzi şi până sâmbătă, în turul principal de calificare la EURO 2016, potrivit selecţionerului Zoltan Jakab, care crede că tricolorii ar fi putut pica într-o grupă mai uşoară decât cea cu Portugalia, Kazahstan şi Georgia. „E important să ne calificăm la turneul final. O putem face direct, de pe prima poziţie, sau după un baraj, clasându-ne pe locul secund. Cred că, realist vorbind, locul 2 trebuie să fie obiectivul nostru. Sunt trei jocuri dificile, nu o să semene unul cu altul. Dar, jucând pe teren propriu, vom încerca să producem surpriza şi, poate, să mergem direct la EURO”, a afirmat Jakab. „Nu e uşor să joci împotriva Portugaliei, semifinalistă la turneul final din 2014, împotriva Kazahstanului, o echipă aflată în ascensiune, sau contra Georgiei, pe care am văzut-o jucând foarte bine în turul preliminar”, a subliniat Zoltan Jakab, care consideră că atuul echipei noastre este experienţa jucătorilor. I.TÂRNOVEANU

 

Citiţi şi http://www.ziarulevenimentul.ro/stiri/sport/surprize-de-proportii-la-indian-wells-doua-jucatoare-din-top-10-au-fost-eliminate--206313.html

 

Primul control antidoping la „Meciul secolului”

Pugilistul filipinez Manny Pacquiao, care se află în plină pregătire pentru mult-aşteptatul meci cu americanul Floyd Mayweather Jr, pe 2 mai la Las Vegas (Nevada), a efectuat primul control antidoping, aşa cum stipulează contractul de multe milioane de dolari al confruntării. Un specialist antidoping şi-a făcut apariţia, inopinat, la sala din Los Angeles, unde se antrenează Pacquiao, şi i-a recoltat mostre de urină şi de sânge.

Săptămâna trecută, cei doi protagonişti au susţinut o conferinţă de presă istorică, tot la Los Angeles, la care au asistat 600 de ziarişti din toată lumea. Ambii pugilişti au afirmat că sunt pregătiţi pentru meciul pe care toată lumea vrea să-l vadă, fiind considerat cel mai important din istoria pugilatului şi al secolului.

A fost nevoie să treacă nu mai puţin de cinci ani pentru ca aceşti boxeri să ajungă la un acord pentru un meci, în care în joc vor fi titlurile WBC, WBA (ambele deţinute de Mayweather) şi WBO (Pacquiao) la categoria welter. Mayweather este neînvins în cele 47 de meciuri susţinute la profesionişti şi l-a acuzat pe Pacquiao în 2010 că ar fi recurs la dopaj, dar „Pac-Man” (57 victorii, 5 înfrângeri şi două egaluri) l-a atacat în justiţie pe american pentru defăimare. I.TÂRNOVEANU

 

Citiţi şi http://www.ziarulevenimentul.ro/stiri/sport/reactie-incredibila-a-lui-ibrahimovici-franta-e-o-tara-de-rahat-video--206069.html

 

Hamburg vrea JO 2024

Comitetul olimpic german a ales oraşul Hamburg, în detrimentul Berlinului, pentru a reprezenta candidatura Germaniei la organizarea JO 2024, care înainte de a fi validată va trebui supusă unui referendum local. La momentul votului, după prezentarea celor două proiecte la Frankfurt, Hamburg a primit 18 voturi, faţă de cele 11 ale Berlinului. Alegerea va trebui confirmată de adunarea generală de sâmbătă a Comitetului Olimpic German, urmată de un un referendum în oraşul Hamburg.

Oraşele candidate la JO 2024 au termen limită data de 15 septembrie pentru a depune oficial dosarul de candidatură. Până în prezent, acest pas a fost făcut de Boston şi Roma. Parisul este însă aşteptat să intre de asemenea în cursă, alături de Istanbul şi Doha. CIO va alege gazda JO 2024 la congresul său din 2017. Germania a găzduit ultima oară Olimpiada de vară în 1972, la Munchen. I.TÂRNOVEANU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:08

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Simona Halep se mărită - Când și unde va avea loc evenimentul
24/11/2019 07:45

Simona Halep (28 de ani, locul 4 WTA) si Toni Iuruc au stabilit in vacanta din Maldive toate planurile pentru nuntă, care se anuntă de pe acum evenimentul anului 2020. Nunta, cel mai probabil, va avea loc dup ...

VIDEO Rămâi cu gura căscată: Două jucătoare de tenis s-au luat la bătaie la finalul meciului!
10/11/2019 10:03

 Katherine Sebov Se spune că ce se intamplă in Vegas rămane in Vegas, dar deznodămantul unui meci din cadrul circuitul WTA din "capitala jocurilor de noroc" a făcut incojurul lumii.  & ...

Dora Ratjen, bărbatul care a concurat ca femeie la Olimpiada lui Hitler din 1936
07/08/2019 11:22

 Cazului „Dora Ratjen” a apărut pe fundalul unor puternice controverse si tulburări sociale. În 1936, Olimpiada de Vară s-a tinut la Berlin. Avea să rămană in istorie drept „O ...

VIDEO - Messi  lucrat in  Photoshop
27/06/2019 10:33
 Cu cuţitele pe masă! Începe etapa a XIV-a (play-out)
31/05/2019 00:00

  Aşa a fost să fie, ultima etapă a campionatului Ligii 1 de fotbal să programeze meciul decisiv, dar decisiv de tot, in care se hotărăşte a doua retrogradată şi echipa ce prinde locul de baraj. ...

TOPUL fotbaliştilor români DISTRUŞI de femei FOTO
15/11/2014 12:15

 Iată un top al jucătorilor a căror carieră a fost distrusă de femeile din viata lor. Adrian Cristea. Lansat de Politehnica Iaşi, Adrian Cristea a ajuns la Dinamo cu potentialul de a deveni unul din ...

SIMONA HALEP, prima reacţie după finala Turneului Campioanelor
26/10/2014 15:10

 Simona Halep a oferit prima reactie după finala pierdută cu Serena Williams, scor 3-6, 0-6. "Multumesc tuturor pentru ca m-au sustinut. O felicit pe Serena, e cea mai buna. Le multumesc c ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei