Start fără Popovici
Dimensiune font:
Campionatul Ligii I masculine de baschet va porni mâine la drum, formaţia ieşeană Politehnica, pregătită de antrenorii Petre Măgurean şi Viorel Nănescu, fiecare dintre ei cu statut de antrenor principal, urmând să debuteze la Bucureşti, cu „satelitul” lui Dinamo Bucureşti. Cum colaborarea cu CSS „Unirea” Iaşi n-a mai fost înnoită, Politehnica a adus jucători sub 20 de ani de la CSS Bega Timişoara (Câta), LPS Focşani (Avram, Pleşa şi Gugoaşă) şi de la Huşi (Lorent şi Pancu). Pentru jocul de mâine li se vor adăuga cei şase jucători peste 20 de ani: Nicolae, Hurjui, Rotariu, Pădineanu, Moldoveanu şi spaniolul Jorge Gomez. Vor lipsi Popovici, aflat în recuperare, Diaconu, care s-a accidentat grav acum câteva săptămâni, şi francezul Kadir Tall, care este aşteptat la echipă zilele viitoare. „Obiectivul nostru pentru acest sezon nu poate fi altul decât promovarea în Liga Naţională. Sper să începem campionatul cu dreptul”, a declarat Petre Măgurean.
Politehnica Iaşi face parte din Grupa A a Ligii I, alături de alte trei formaţii cu drept de calificare la turneul semifinal şi patru „sateliţi”. Primele două clasate din cele trei grupe se vor califica la turneul semifinal de şase echipe. D.GAŞPAR
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau