Surpriză, confirmare, obligaţie

default

Dimensiune font:

| 26-01-2015 12:09

 

CSM Iaşi şi CSS „Unirea” Iaşi au cucerit 8 medalii la ediţia din acest an a Campionatelor Naţionale de sabie, una grăbită de Europenele pentru cadeţi, care vor debuta la sfârşitul lunii viitoare * Cerasela Drăgan este din nou dublă campioană naţională, în timp ce „Unirea” este dublă vicecampioană naţională pe echipe

 

Cerasela Drăgan a ajuns abia în 2015 în an maxim la categoria de vârstă cadeţi, aşa că succesul său în proba individuală feminină de sabie a Campionatelor Naţionale de sabie rezervate amintitei categorii de vârstă, desfăşurate la Bucureşti, a fost unul nu foarte greu de anticipat. Sportiva pregătită la CSM Iaşi de antrenorul Alexandru Sireţeanu a cucerit medalia de aur şi la ediţia din 2013, când a întrecut-o în finală pe mai bine cotata Irina Bobei (Steaua), dar parcă nici atunci n-a fost vorba de o mare surpriză. Titlul de campioană obţinut şi în 2014 a venit ca o confirmare, însă zilele trecute Cerasela era practic obligată să se impună din nou. Având de concurat şi cu această presiune pe umeri, ea a dominat concursul de o manieră categorică, însă marele său examen va fi la Europene.

Deocamdată, ea a întrecut-o în finala de la Naţionale pe colega sa de club, Andreea Lupu, sabreră cu un an mai mică, dar cu o ascensiune impresionantă, ea surclasând-o în semifinale, cu 15-6, pe Sabina Martiş (Steaua), marea speranţă a Bucureştiului. Iaşul s-a ales cu încă un loc pe podium la individual feminin, prin Ioana Radu, pregătită la CSS „Unirea” de antrenorul Radu Tofan, ea cucerind, ex-aequo, medalia de bronz. Alte două ieşence, de la CSM, au fost prezente între primele opt (Ana Ciobanu - locul 5 şi Alesia Vrabie - 8) şi altele patru între primele 16 (Catrinel Tipişcă, de la CSM - locul 11, Adina Şindilariu - 13, Bianca Lucache - 14 şi Daria Stărică, toate de la „Unirea” - locul 15).

Finală ieşeană pe echipe

Cu asemenea rezultate la individual nici nu-i de mirare că finala competiţiei feminine rezervată echipelor a fost o afacere ieşeană. Câştig de cauză a avut CSM, care s-a impus cu 45-26 în faţa celor de la CSS „Unirea”, însă pentru anul viitor se anunţă încă de pe acum o dispută mult mai echilibrată din moment ce Drăgan nu va mai avea drept de concurs la cadeţi.

În proba individuală masculină au fost prezenţi patru ieşeni în sferturi, ei având de luptat în principal cu cei trei fraţi Aniculoesei, de la Steaua. Ştefan Chirilă (CSM) l-a eliminat pe Pavel, dar a pierdut în semifinale la Petru şi a intrat în posesia medaliei de bronz, la fel ca Răzvan Ursachi, cel care în semifinale a pierdut cu 13-15 în faţa lui Matei, care avea să devină campion naţional. Adrian Apostol şi Victor Coşman, ambii de la „Unirea”, au ocupat locurile 7, respectiv 8 în clasamentul final.

Sabrerii de la „Unirea” s-au revanşat însă în proba pe echipe, acolo unde, cu Zachary Lang şi Matei Cidu alături de Apostol şi Coşman, au ajuns în finala cu Steaua, dar au trebuit să se recunoască învinşi de formaţia fraţilor Aniculoesei. CSM a încheiat concursul pe echipe pe poziţia a patra. Dragoş GAŞPAR

 

 

Sursa foto: FR Scrimă

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

Bancul Zilei

06:14

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Simona Halep se mărită - Când și unde va avea loc evenimentul
24/11/2019 07:45

Simona Halep (28 de ani, locul 4 WTA) si Toni Iuruc au stabilit in vacanta din Maldive toate planurile pentru nuntă, care se anuntă de pe acum evenimentul anului 2020. Nunta, cel mai probabil, va avea loc dup ...

VIDEO Rămâi cu gura căscată: Două jucătoare de tenis s-au luat la bătaie la finalul meciului!
10/11/2019 10:03

 Katherine Sebov Se spune că ce se intamplă in Vegas rămane in Vegas, dar deznodămantul unui meci din cadrul circuitul WTA din "capitala jocurilor de noroc" a făcut incojurul lumii.  & ...

Dora Ratjen, bărbatul care a concurat ca femeie la Olimpiada lui Hitler din 1936
07/08/2019 11:22

 Cazului „Dora Ratjen” a apărut pe fundalul unor puternice controverse si tulburări sociale. În 1936, Olimpiada de Vară s-a tinut la Berlin. Avea să rămană in istorie drept „O ...

VIDEO - Messi  lucrat in  Photoshop
27/06/2019 10:33
 Cu cuţitele pe masă! Începe etapa a XIV-a (play-out)
31/05/2019 00:00

  Aşa a fost să fie, ultima etapă a campionatului Ligii 1 de fotbal să programeze meciul decisiv, dar decisiv de tot, in care se hotărăşte a doua retrogradată şi echipa ce prinde locul de baraj. ...

TOPUL fotbaliştilor români DISTRUŞI de femei FOTO
15/11/2014 12:15

 Iată un top al jucătorilor a căror carieră a fost distrusă de femeile din viata lor. Adrian Cristea. Lansat de Politehnica Iaşi, Adrian Cristea a ajuns la Dinamo cu potentialul de a deveni unul din ...

SIMONA HALEP, prima reacţie după finala Turneului Campioanelor
26/10/2014 15:10

 Simona Halep a oferit prima reactie după finala pierdută cu Serena Williams, scor 3-6, 0-6. "Multumesc tuturor pentru ca m-au sustinut. O felicit pe Serena, e cea mai buna. Le multumesc c ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei