Tot invincibili, dar cam risipitori

default

Dimensiune font:

| 26-04-2017 06:00

 

De câteva săptămâni tot vorbim de perioada bună traversată de fotbaliştii de la CSM Politehnica Iaşi şi numărăm iată de opt etape meciurile pe care ei le-au încheiat fără să ştie ce-i aia înfrângere în Liga 1. Nu există prilej în care antrenorul Eugen Neagoe şi jucătorii să nu amintească de acest „moment bun” al echipei şi mai ales că trebuie continuat. Egalul înregistrat luni, în Copou, 0-0 în compania codaşei ASA Tg. Mureş, înseamnă că echipa ieşeană a încheiat neînvinsă play-out-ul, cu un bilanţ de patru victorii şi trei egaluri, dar nu sunt chiar convins că a fost continuarea perfectă pentru acel „moment bun” de care se tot vorbeşte.

Echipa oaspete este într-adevăr modestă, o formaţie care nu îţi poate pune probleme decât doar dacă te expui inutil, aşa cum s-a întâmplat la ultima fază a meciului, când portarul Grahovac a plecat, pentru a doua oară, în careul advers în căutarea golului victoriei. N-am prea înţeles de ce atâta ardoare din partea sa, când riscurile pot fi fatale în asemenea situaţii. Dacă era 0-1 mai pricepeam, pentru că ori 0-1, ori 0-2 ar fi fost cam acelaşi lucru, dar nu cred că era cazul să rişte aşa tare chiar şi un biet punct în compania codaşei. Dacă la prima sa urcare oaspeţii n-au profitat deloc, la cea de-a doua au găsit traseul perfect, iar Lemnaru, introdus pe final, a sprintat de la centrul terenului, i-a ieşit „un-doi-ul” cu un coleg, Frăsinescu ezitând să intervină decisiv, a intrat în careu şi l-a driblat pe Mitic pentru a-şi aşeza mingea pentru un şut cu piciorul drept. Închizătorul sârb l-a încurcat şi balonul i-a revenit tot pe stângul, iar de la câţiva metri, din unghi, a şutat, Grahovac, revenit totuşi în timp util în preajma propriei porţi, nu l-a putut bloca, dar a respins Frăsinescu, cu coapsa stângă, de pe linia porţii!

Ar fi fost din păcate o veritabilă lovitură de teatru, dar nu pot trece cu vederea că acurateţea cu care ASA a desenat faza amintită am mai regăsit-o şi în prima repriză, când o suită rapidă de pase l-a adus pe Ciolacu în situaţie bună de şut, dar a trimis mult peste poartă de la 14 metri. Acelaşi Ciolacu a mai avut o ocazie, când a reluat slab cu capul de la 8 metri centrarea lui Nicoliţă, dar în rest ASA n-a contat în atac.

În repriza a doua, Ţigănaşu a jucat foarte avansat şi i-a blocat toate tentativele lui Nicoliţă de a declanşa contraatacuri, acesta fiind unul din cele mai importante dueluri ale disputei. Actul secund a fost destul de anost, Bole având singurele situaţii notabile, dar le-a tratat cu superficialitate.

Echipa cu două feţe

CSM Poli Iaşi putea şi trebuia să tranşeze soarta disputei încă din prima repriză, când şi-a creat câteva bune situaţii de a marca. V. Gheorghe a irosit-o pe prima încă din minutul 5, când n-a putut îmblânzi balonul la 6 metri de poartă, iar Neagoe a comandat mult mai repede decât de obicei ca Bole şi Ştefănescu să facă schimb de flancuri. Cristea are meritul de a-şi fi lipit mingea de picior la o deviere a lui Golubovic, dar şutul său a fost respins de Pap, iar V. Gheorghe pe acela de a fi găsit o pasă luminoasă pentru Bole, peste apărarea adversă, de lăudat fiind şi preluarea mijlocaşului maghiar, nu însă şi finalizarea sa, care i-a dat din nou prilejul portarului oaspete să se remarce. Limitele celor de la ASA au fost vizibile în minutul 40, când a fost respinsă aiurea o minge uşoară cu capul, Ştefănescu a interceptat-o, a driblat doi adversari în viteză, a intrat vijelios în careu pe stânga, şi a şutat, cu stângul, la colţul scurt, dar balonul a întâlnit bara!

Cam aşa s-a jucat meciul în care Panţîru n-a prins pentru prima oară lotul de când a fost transferat în iarnă şi în care CSM Poli şi-a arătat în prima repriză faţa de lider al play-out-ului şi în a doua pe cea care seamăna cu o echipă condamnată la retrogradare! Dragoş GAŞPAR

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Simona Halep se mărită - Când și unde va avea loc evenimentul
24/11/2019 07:45

Simona Halep (28 de ani, locul 4 WTA) si Toni Iuruc au stabilit in vacanta din Maldive toate planurile pentru nuntă, care se anuntă de pe acum evenimentul anului 2020. Nunta, cel mai probabil, va avea loc dup ...

VIDEO Rămâi cu gura căscată: Două jucătoare de tenis s-au luat la bătaie la finalul meciului!
10/11/2019 10:03

 Katherine Sebov Se spune că ce se intamplă in Vegas rămane in Vegas, dar deznodămantul unui meci din cadrul circuitul WTA din "capitala jocurilor de noroc" a făcut incojurul lumii.  & ...

Dora Ratjen, bărbatul care a concurat ca femeie la Olimpiada lui Hitler din 1936
07/08/2019 11:22

 Cazului „Dora Ratjen” a apărut pe fundalul unor puternice controverse si tulburări sociale. În 1936, Olimpiada de Vară s-a tinut la Berlin. Avea să rămană in istorie drept „O ...

VIDEO - Messi  lucrat in  Photoshop
27/06/2019 10:33
 Cu cuţitele pe masă! Începe etapa a XIV-a (play-out)
31/05/2019 00:00

  Aşa a fost să fie, ultima etapă a campionatului Ligii 1 de fotbal să programeze meciul decisiv, dar decisiv de tot, in care se hotărăşte a doua retrogradată şi echipa ce prinde locul de baraj. ...

TOPUL fotbaliştilor români DISTRUŞI de femei FOTO
15/11/2014 12:15

 Iată un top al jucătorilor a căror carieră a fost distrusă de femeile din viata lor. Adrian Cristea. Lansat de Politehnica Iaşi, Adrian Cristea a ajuns la Dinamo cu potentialul de a deveni unul din ...

SIMONA HALEP, prima reacţie după finala Turneului Campioanelor
26/10/2014 15:10

 Simona Halep a oferit prima reactie după finala pierdută cu Serena Williams, scor 3-6, 0-6. "Multumesc tuturor pentru ca m-au sustinut. O felicit pe Serena, e cea mai buna. Le multumesc c ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei