Turneul Campioanelor, o pălărie prea mare pentru Halep
Dimensiune font:
„Nu am avut destul pentru a mă califica în semifinale”, a spus românca după eşecul înregistrat în faţa Dominicăi Cibulkova (3-6, 6-7)
Simona Halep a fost eliminată de la Turneul Campioanelor, după ce a fost învinsă ieri de Dominika Cibulkova (Slovacia), cu 6-3, 7-6 (5), în ultimul lor meci din Grupa Roşie a competiţiei de la Singapore. Halep, a treia favorită a competiţiei şi numărul patru mondial, părăseşte acest turneu după faza grupelor pentru al doilea an consecutiv, după ce în 2014 a jucat finala cu Serena Williams.
Halep a cedat după o oră şi 48 de minute în faţa numărului opt mondial, la capătul unui set secund foarte disputat.
Românca a evoluat cu un bandaj la genunchiul piciorului stâng şi a arătat o mobilitate redusă în deplasarea sa pe teren, în faţa unei adversare căreia îi place să lupte pentru fiecare punct, să alerge pentru fiecare punct.
Probleme fizice
Halep a început rău meciul cu Cibulkova, pierzând primele trei ghemuri, în care a reuşit să ia doar un punct (ultimele două ghemuri le-a cedat la zero). Românca a dat semne de revenire şi a reuşit să câştige trei ghemuri (ultimul la zero), dar Cibulkova şi-a păstrat avantajul luat şi s-a impus cu 6-3 în primul set, după doar 30 de minute. Setul secund a fost deosebit de disputat, cu accente de dramatism pe alocuri, Simona făcând faţă cu greutate din punct de vedere fizic. Cibulkova a început cu break, dar Halep a reuşit să restabilească egalitatea (1-1), iar apoi fiecare şi-a făcut serviciul (2-2). Cibulkova a reuşit un nou break (3-2), dar Simona a replicat şi ea (3-3), însă nu a reuşit să îşi fructifice serviciul (4-3 pentru Cibulkova), egalând apoi la capătul unui ghem lung de aproape zece minute (4-4). Halep şi-a câştigat serviciul în cele din urmă (5-4), după ce a salvat câteva mingi de break, iar apoi fiecare şi-a făcut serviciul (6-6), meciul ajungând în tiebreak. Halep a luat primul punct, dar apoi le-a pierdut pe următoarele trei. Românca a egalat (3-3, 4-4) şi apoi a condus, dar a pierdut trei puncte la rând, setul, meciul şi calificarea în semifinale.
Halep a reuşit doar 10 mingi direct câştigătoare în acest meci, faţă de 32 ale adversarei, însă a comis mai puţine erori neforţate (13-27).
„Nu sunt tristă”
La final, jucătoarea română a declarat că nivelul său nu a fost destul de înalt pentru a se califica în semifinalele Turneului Campioanelor. „Acest turneu a fost un bonus pentru mine. La mijlocul sezonului nu credeam că mă pot califica (la Turneul Campioanelor), deoarece eram foarte departe în clasament, după patru luni foarte dificile, dar după ce m-am calificat am zis că este un bonus şi trebuie doar să dau tot ce pot. Nu am avut destul pentru a mă califica în semifinale, dar a fost o experienţă frumoasă, al treilea an la rând, e un lucru bun şi nu sunt aşa tristă că am pierdut. E dificil (să pierzi), dar asta nu schimbă nimic”, a concluzionat Simona.
* * *
153.000 de dolari
Atât primeşte Halep pentru participarea la Turneul Campioanelor
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau