Un club din LIGA I, scos la vânzare la MICA PUBLICITATE
Dimensiune font:
Ceahlăul Piatra Neamţ are datorii enorme, mai ales către jucători, sub formă de salarii şi prime restante.
Initial, oficialii gruparii de sub Pietricica au incercat sa vanda Ceahlaul omului de afaceri Nicolae Sarcina, gorjeanul care detine lantul de magazine "Succes" si care in primavara a fost interesat sa preia pachetul majoritar de actiuni la Rapid. Cum negocierile nu s-au finalizat, nemtenii au scos clubul la vanzare prin "Mica publicitate".
Preşedintele clubului, Viorel Măstăcăneanu, adică mâna dreaptă a lui Gheorghe Ştefan, a scos bunurile mobile şi imobile la vînzare la "Mica publicitate". Adică, prin intermediul unui text întocmit de oficialii pietrenilor, Ceahlăul a fost "pus pe tapet" în presa locală.
Anunţul preluat de ziarele din Piatra Neamţ precizează că se caută investitori pentru pachetul majoritar de acţiuni. Suma nu mai este specificată, însă sursele FANATIK indică aproximativ 200.000 de euro. În schimbul acestei sume, persoana interesată ar intra în posesia bazei sportive, a vestiarului, a terenurilor de antrenament, a nocturnei, a sălii de forţă etc.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau