Un ieşean l-a învins pe Covaliu!
Dimensiune font:
Ediţia din acest an a „Cupei Riposta” la sabie a adunat la start cei mai buni copii din ţară, dar şi sportivi din Germania, Ungaria, Bulgaria, Belgia, Grecia, Ucraina, Spania şi Republica Moldova. În proba băieţilor sub 12 ani s-au înscris optzeci de participanţi, concurenţa pentru ocuparea unui loc pe podium fiind acerbă.
Cel mai bun din concurs s-a dovedit ieşeanul Alexandru Eva, pregătit la Muşchetarul Iaşi de antrenorul emerit Iulian Biţucă, sportiv care în semifinale l-a întrecut cu 10-8 pe un alt ieşean, Casian Cîdu, pregătit la CSS „Unirea” de antrenorul Radu Tofan, în reeditarea finalei din acest an a Campionatului Naţional (categoria de vârstă 10-11 ani) în care Casian avusese câştig de cauză.
În finala „Cupei Riposta”, Alexandru (11 ani) a încrucişat sabia cu Vlad Covaliu (12 ani), fiul fostului campion olimpic Mihai Covaliu, actualul preşedinte al COSR. Ieşeanul conducea la pauza asaltului cu 5-1, iar partea a doua a fost egală, aşa că elevul lui Biţucă s-a impus cu 10-6 şi a intrat în posesia trofeului oferit de organizatori. D.GAŞPAR
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau