Un medic de pe ambulanță a fost pus sub acuzare pentru moartea lui Patrick Ekeng, mijlocașul lui Dinamo!
Dimensiune font:
Mihaela Duță, medicul de pe ambulanța Puls care l-a transportat pe fotbalistul Patrick Ekeng la spital, a fost pusă sub acuzare de procurorii Parchetului Capitalei pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, informează Agerpres.
Mihaela Duță a fost chemată joi la Parchetul Capitalei, fiind anunțată de procurori că are calitatea de suspect în acest dosar, fiind acuzată de ucidere din culpă.
Fotbalistul dinamovist Patrick Ekeng a murit la 6 mai, după ce s-a prăbușit pe teren în timpul meciului dintre Dinamo și Viitorul Constanța, fără un contact cu un adversar în prealabil.
După intervenția staff-ului medical al echipei Dinamo, s-a apelat la ambulanță, Ekeng primind îngrijiri pe gazon, iar apoi fiind transportat la spital, unde s-a constatat că a suferit un stop cardio-respirator. Ekeng fusese introdus pe gazon de doar șapte minute.
Martorii oculari au relatat că medicul Mihaela Duță de pe ambulanța Puls a intervenit foarte târziu.
În urma autopsiei efectuate la Institutul Național de Medicină Legală, s-a constatat că jucătorul dinamovist avea o problemă la inimă, aceasta fiind și cauza decesului.
Citeşte şi ANUNŢURI DIN ZIARUL EVENIMENTUL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau