Un nou RECORD impresionant stabilit de Simona Halep: Ce au anunţat cei de la Australian Open după meciul anului
Dimensiune font:
Simona Halep a avut parte de un meci fabulos la Australian Open. A învins-o pe Lauren Davis 4-6, 6-4, 15-13 şi a stabilit un record impresionant. Organizatorii au calculat cât a alergat Simona Halep în timpul partidei cu Lauren Davis, din turul trei de la Melbourne. Deşi are probleme la gleznă, campioana noastră s-a sacrificat şi a sprintat timp de 4,5 kilometri, pe toată durata meciului.
Victoria fantastică obţinută de marea noastră campioană a venit ca urmare a unei dăruiri de sine aparte. Simona a uitat de dureri şi a câştigat partida cu inima, impresionând prin spiritul de sacrificiu. La final, organizatorii de la Melbourne au calculat cât a alergat Simona, iar cifrele sunt impresionante: 4,5 kilometri. Ca să ne facem o idee cât de mult efort a depus sportiva noastră, trebuie spus că, în medie, într-un meci de băieţi, desfăşurat după sistemul 3 din 5, se aleargă în medie 4,8 kilometri.
În cel mai lung meci din istorie, celebrul Isner - Mahut, de la Wimbledon 2010, terminat cu 70-68 în decisiv, sportivul american a alergat 8 kilometri, cu doar 3,5 mai mult decât Halep azi. E adevărat, acea partidă memorabilă s-a remarcat în primul rând prin faptul că ambii jucători serveau incredibil, punctele fiind foarte scurte. Altfel, s-ar fi ajuns cu siguranţă la un "scor" cu două cifre în privinţa kilometrilor alergaţi.
Halep trebuie acum să se recupereze cât mai bine după efortul supraomenesc depus, pentru că are la dispoziţie doar o zi de pauză. În optimile de finală de la Australian Open, Simona Halep o va întâlni pe Naomi Osaka. Japoneza a trecut cu 6-4, 6-2 de Ashleigh Barty, demonstrând că e într-o formă excelentă, conform Digisport.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau