Verdeş şi Aniţei au cucerit Cupa României la gimnastică ritmică
Dimensiune font:
Cupa României şi Campionatul Naţional de ansambluri la gimnastică ritmică, ultimele competiţii ale anului din calendarul federaţiei de specialitate, desfăşurate la Bucureşti, au constituit un nou prilej pentru sportivele de la CSS „Unirea” Iaşi de a-şi demonstra valoarea, sportive pregătite de antrenorii Oana Cozma, Cătălina Radu şi Constantin Radu.
Conform regulamentului, la Cupa României au avut loc doar întreceri la individual compus cu participarea celor mai bune şase gimnaste la fiecare categorie de vârstă, calificate în urma Campionatului Naţional. La senioare, Andreea Verdeş a demonstrat că poate concura pentru un loc în lotul pentru Jocurile Olimpice din 2020 şi a câştigat, din nou, Cupa României, la fel ca Laura Aniţei, la junioare, ea demonstrând că la 14 ani are un frumos viitor în această disciplină. La prejunioare (categoria a III-a), Iaşul a trimis pe covorul de concurs o fetiţă de doar 11 ani, Crina Drăcşanu, dar care dovedeşte de la un concurs la altul că se află în ascensiune, locul al treilea răsplătindu-i talentul.
Al treilea succes a venit de la Ansamblul cu panglici, alcătuit din Laura Aniţei, Crina Drăcşanu, Roxana Brighente, Cristiana Străinu şi Denisa Isac, câştigător al titlului naţional. „Medalia de aur de la Ansambluri are o mare valoare. Prin ea am demonstrat că am reuşit să alcătuim un grup valoros, sincronizat, care are şi o relaţie de comunicare, nu doar să propulsăm una-două sportive. Reuşitele fetelor noastre se bazează pe talent, dar şi pe o muncă extraordinară, pe zeci şi poate pe sute de repetări ale unui element, după care urmează asamblarea exerciţiului în aceleaşi condiţii. Sunt copii extraordinari, deosebiţi, şi vreau să mulţumesc părinţilor care îi susţin şi le stimulează pasiunea pentru acest sport al graţiei şi armoniei”, a declarat prof. Cătălina Radu. I.TÂRNOVEANU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau