Victorie superbă pe o vreme cumplită!
Dimensiune font:
Politehnica Iaşi - Universitatea Cluj 13-6 (8-3) în etapa a V-a a Cupei României la rugby
Runda a V-a a Cupei României a adus sâmbătă primul succes al sezonului pentru Politehnica Iaşi, echipă condusă de antrenorii Cosmin Raţiu şi Ioan Iftode spre o victorie superbă, obţinută pe o vreme potrivnică şi un teren greu, aproape impracticabil. Sugestiv pentru condiţiile în care s-a desfăşurat partida este că, în ultima sa parte, aripa stângă clujeană tremura din tot corpul în momentele în care jocul era întrerupt. La început i-am văzut mâinile că nu-l mai ascultă şi la o fază nici n-a putut ţine mingea între palme, a prins-o şi imediat a scăpat-o! Când însă l-am văzut că până şi capul îi tremura devenea limpede că prezenţa jucătorilor pe teren a fost o veritabilă aventură.
„La pauză aproape că nici n-am avut cu cine vorbi. Tremurau toţi...”, a declarat Raţiu după meci, pauză în care A. Moa a fost transportat de urgenţă la spital (suspect de fractură de claviculă, a suferit o contuzie puternică) şi în care băieţii săi aveau 8-3 după ce Rusu a deschis scorul dintr-o lovitură de pedeapsă, oaspeţii au egalat graţie aceluiaşi procedeu, pentru ca tot Rusu să-l definitiveze graţie unui eseu.
Universitatea s-a apropiat la 8-6 dintr-o lovitură de pedeapsă, dar dăruirea echipei ieşene nu putea rămâne fără efect. În urma unei prelungite acţiuni de atac, defensiva ardeleană a cedat, iar N. Moa a înscris eseul izbăvitor cu cincisprezece minute înainte de final (13-6).
„Cel mai mult a contat că am avut la dispoziţie aproape întreg lotul de jucători, mai puţin Plai şi Curcan, două piese de bază, indisponibili pe motive medicale. Când suntem toţi putem alcătui o echipă care să poate aduce multe bucurii Iaşului, dar din cauza lotului subţire ne este foarte greu să putem face faţă accidentărilor care apar inevitabil după fiecare joc”, a declarat Cosmin Raţiu.
Politehnica a evoluat în următoarea componenţă: Mătase, Butnariu, Colev - Toader, Pânzaru - Van Niekerk, Druşcă, N. Moa - Lupu, Rusu - Borş, Scheepers, A. Moa, Prins - Neagu (au mai jucat Creţu, Barnard, Bişoc, P. Chiriac, Micu şi Balcan).
Echipa ieşeană s-a ales cu patru puncte din prima sa victorie a sezonului (Universitatea a luat, la limită, punctul-bonus defensiv), iar în ultimul joc al anului ar trebui să primească sâmbătă vizita celor de la Ştiinţa Baia Mare, dar cele două echipe s-au pus deja de acord cu amânarea meciului din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, aşa că disputa va fi probabil reprogramată pentru anul viitor. Dragoş GAŞPAR
Credit foto: Dragoş Păşcăneanu
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau