VIDEO Guingamp - PSG 1-3 / Neymar şi Mbappe, decisivi pentru campioana Franței

default

Dimensiune font:

| 18-08-2018 21:40

 PSG s-a impus, sâmbătă, pe terenul celor de la Gungamp, scor 3-1, în a doua etapă din Ligue 1. "Dubla" lui Mbappe și golul din penalty al lui Neymar i-au adus campioanei Franței cele trei puncte. 


Roux a deschis scorul pentru gazde în minutul 20, stabilind scorul primei reprize. După pauză, Neymar a ieșit la rampă și a obținut un penalty după un driblig de toată frumusețea. Starul brazilian a fost faultat de Ikoko în careu, iar arbitrul a arătat punctul cu var. Tot Neymar (53') a executat lovitura de pedeapsă și a restabilit egalitatea. 
 
Echipa lui Tomas Tuchel a obținut victoria pe final de meci, grație unei duble reușite de Mbappe, care a fost introdus pe teren imediat după pauză. Atacantul de 19 ani a marcat în minutele 82 și 90, aducând astfel cele trei puncte pentru PSG.
 
PSG are două victorii din tot atâtea partide disputate în noul sezon din Ligue 1. În prima etapă, parizienii au învins-o pe Caen, scor 3-0. De partea cealaltă, Guingamp se află la a doua înfrângere, în prima rundă pierzând în fața celor de la Saint Etienne, scor 1-2.
 
S-a jucat vineri:
 
Reims - Lyon 1-0
 
Se vor mai disputa în etapa a doua:

Sâmbătă:
 
21:00 Amiens - Montpellier
21:00 Caen - Nice
21:00 Dijon - Nantes
21:00 Monaco - Lille
21:00 Rennes - Angers

Duminică:
 
16:00 Strasbourg - St Etienne
18:00 Toulouse - Bordeaux
22:00 Nîmes - Marseille
 
Clasament:
 
1. PSG 6 (+ un joc)    
2. Reims 6 (+ un joc)    
3. Marseille 3    
4. Lille 3    
5. Monaco 3 etc.
 
 
 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:22

Simona Halep se mărită - Când și unde va avea loc evenimentul
24/11/2019 07:45

Simona Halep (28 de ani, locul 4 WTA) si Toni Iuruc au stabilit in vacanta din Maldive toate planurile pentru nuntă, care se anuntă de pe acum evenimentul anului 2020. Nunta, cel mai probabil, va avea loc dup ...

VIDEO Rămâi cu gura căscată: Două jucătoare de tenis s-au luat la bătaie la finalul meciului!
10/11/2019 10:03

 Katherine Sebov Se spune că ce se intamplă in Vegas rămane in Vegas, dar deznodămantul unui meci din cadrul circuitul WTA din "capitala jocurilor de noroc" a făcut incojurul lumii.  & ...

Dora Ratjen, bărbatul care a concurat ca femeie la Olimpiada lui Hitler din 1936
07/08/2019 11:22

 Cazului „Dora Ratjen” a apărut pe fundalul unor puternice controverse si tulburări sociale. În 1936, Olimpiada de Vară s-a tinut la Berlin. Avea să rămană in istorie drept „O ...

VIDEO - Messi  lucrat in  Photoshop
27/06/2019 10:33
 Cu cuţitele pe masă! Începe etapa a XIV-a (play-out)
31/05/2019 00:00

  Aşa a fost să fie, ultima etapă a campionatului Ligii 1 de fotbal să programeze meciul decisiv, dar decisiv de tot, in care se hotărăşte a doua retrogradată şi echipa ce prinde locul de baraj. ...

TOPUL fotbaliştilor români DISTRUŞI de femei FOTO
15/11/2014 12:15

 Iată un top al jucătorilor a căror carieră a fost distrusă de femeile din viata lor. Adrian Cristea. Lansat de Politehnica Iaşi, Adrian Cristea a ajuns la Dinamo cu potentialul de a deveni unul din ...

SIMONA HALEP, prima reacţie după finala Turneului Campioanelor
26/10/2014 15:10

 Simona Halep a oferit prima reactie după finala pierdută cu Serena Williams, scor 3-6, 0-6. "Multumesc tuturor pentru ca m-au sustinut. O felicit pe Serena, e cea mai buna. Le multumesc c ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei