15 dovezi ale evoluţiei speciilor (5)

Datorăm mult din ceea ce ne face oameni unui ţesut deosebit care se găseşte doar în embrioni şi poartă numele de creastă neurală. Celulele crestei neurale apar pe parcursul dezvoltării măduvei spinării şi migrează în tot corpul, luând parte la o serie remarcabilă de transformări.

Originea scheletului vertebratelor

Fără creasta neurală nu am fi avut majoritatea oaselor feţei şi gâtului sau multe caracteristici ale pielii şi organelor senzoriale. Creasta neurală pare a fi specifică vertebratelor, explicând parţial de ce acestea au „capete” şi „feţe” distinctive.

Istoria evoluţionistă a crestei neurale este dificil de descifrat, îndeosebi la formele fosile, mai ales că lipsesc date embrionare. Un mister central, de exemplu, este cât de mult din craniul vertebratelor este generat plecând de la celulele crestei neurale şi cât de mult provine din straturi mai adânci de ţesut embrionar.

Tehnici noi au permis cercetătorilor să eticheteze şi să urmărească celulele individuale pe măsură ce embrionii se dezvoltau. Ei au descoperit că marginile oaselor de la gât şi umeri derivă din creasta neurală, până la nivelul celulelor individuale. Mai exact, partea anterioară a centurii scapulare derivă din creasta neurală, în timp ce scheletul din partea posterioară a gâtului şi umerilor derivă dintr-un strat mai adânc de ţesut embrionar, numit mezoderm.

Astfel de cercetări detaliate ale animalelor care trăiesc în prezent pe Terra fac lumină în ceea ce priveşte evoluţia structurilor de la nivelul capului şi gâtului animalelor dispărute de mult timp, chiar şi fără a avea la dispoziţie ţesut fosilizat moale, ca pielea şi muşchiul. Similarităţile scheletului ce rezultă dintr-o istorie evolutivă comună pot fi observate din modul de fixare a muşchilor pe oase. Acestea permit, de exemplu, depistarea poziţiei celui mai mare os al umărului la strămoşii de uscat dispăruţi ai vertebratelor, vieţuitoarele din specia botezată cleithrum. Acest os pare să reziste ca parte a omoplatului la mamiferele din zilele noastre.

Acest tip de explorare evoluţionistă ar putea avea relevanţă clinică imediată. Părţile scheletului identificate de către Toshiyuki Matsuoka şi colegii săi de la Institutul Wolfson de Cercetare Biomedicală din Londra ca provenind de la creasta neurală sunt afectate în mod specific în cazul câtorva tulburări de dezvoltare la oameni, oferind o mai bună înţelegere a originilor acestor dereglări.

Studiul lui Matsuoka arată cum o analiză detaliată a morfologiei animalelor vii, inspirată de un mod de gândire ghidat de teoria evoluţiei, ajută cercetătorii la interpretarea şi înţelegerea formelor fosilizate, acum dispărute.

 

Sursa:scientia.ro