Crezi că știi răspunsul la întrebarea care e cel mai înalt munte? Nu, nu îl știi. Nu e Everest!
Dimensiune font:
Everest este cel mai înalt munte din lume! Ăsta e răspunsul la întrebare. Numai că depinde cum măsori. Mauna Kea este cel mai înalt munte din lume, măsurat de la bază, care se află pe fundul mării, la vârf acesta are o înălțime de 10.205 m, din care 4.205 m sunt deasupra nivelului mării, potrivit www.guinnessworldrecords.com.
Vulcanul inactiv Mauna Kea, aflat pe insula Hawaii, Statele Unite ale Americii, este bine-cunoscut de localnici drept, credem sau nu, un loc minunat pentru schi şi snowboarding.
Mulți oameni vin aici în fiecare iarnă, pentru faptul că are adesea zăpadă la vârf şi pentru că există un drum care duce până sus. De fapt, aceasta este şi motivul denumirii sale Mauna Kea sau „Muntele Alb”.
Datorită altitudinii mari la care aerul este rarefiat şi curat şi a distanței față de zonele urbane, vârful Mauna Kea este un loc ideal pentru a observa cerul şi stelele.
Aşa se face că Mauna Kea găzduieşte cele mai puternice telescoape din lume şi observatoare astronomice, inclusiv telescopul Keck, care are cea mai mare oglindă din lume, potrivit www.soest.hawaii.edu.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau