Evoluţia vieţii pe Terra - VI

default

Dimensiune font:

| 16-10-2012 14:39

Acesta este ultimul episod al seriei dedicate evoluţionismului şi dovezilor în favoarea acestei teorii ştiinţifice. Descoperiţi ce este o pseudogenă şi care este semnificaţia prezenţei pseudogenelor la mai multe specii. De asemenea, aflaţi ce sunt retrovirusurile şi în ce fel susţine existenţa acestora teoria evoluţiei (video inclus).

PSEUDOGENELE

Un alt tip de structură întâlnită în cadrul genomului poartă numele de pseudogenă. Este vorba în esenţă despre un tip de genă care la un moment de timp în trecut a suferit anumite modificări în secvenţa proprie de reglare şi a încetat să-şi mai îndeplinească funcţiile. Din moment ce aceste structuri nu îndeplinesc în prezent nicio funcţiune, singura explicaţie logică pentru care mai multe specii ar poseda aceeaşi secvenţă pseudogenă este moştenirea comună. Există numeroase exemple de pseudogene întâlnite la primate mai puţin evoluate şi la oameni. Una dintre ele este gena psi eta-globină, o pseudogenă care odinioară avea un rol în sinteza hemoglobinei. Nu este întâlnită la toate mamiferele, ci doar la primate. Iar în cazul primatelor se găseşte în exact aceeaşi poziţie cromozomială, caracterizată de aceeaşi mutaţie care a distrus capacitatea genei originale de a sintetiza proteine.

RETROVIRUSURILE

Un al treilea tip de structură localizată în cadrul genomului este, de asemenea, o dovadă directă a relaţiilor genetice. Retrovirusurile precum HTLV1 (care cauzează un tip de leucemie) şi HIV-SIDA produc o copie a propriului genom viral pe care o inserează în genomul organismului gazdă. Dacă acest lucru are loc în interiorul spermatozoizilor sau ovulelor, atunci ADN-ul retroviral va fi moştenit de descendenţii gazdei. Iar aceste copii ale ADN-ului virusului poartă numele de retrovirusuri endogene. În cazul ADN-ului uman, există în jur de 30,000 de retrovirusuri endogene. Există cel puţin şapte instanţe distincte de inserţii retrogene întâlnite la cimpanzei şi oameni. Arborele filogenetic al felinelor oferă un alt exemplu în acest sens. Arborele filogenetic standard este caracterizat de faptul că felinele de mici dimensiuni prezintă variaţii mai rapide decât în cazul celor de mari dimensiuni. Felinele mici (precum pisica de junglă, pisica sălbatică europeană, pisica sălbatică africană, pisica încălţată neagră şi pisica domestică) au în comun o inserţie specifică de genă retrovirală. Prin contrast, toate celelalte carnivore separate anterior nu prezintă această secvenţă în cadrul genomului.

RETROVIRUSURI. UN EXEMPLU

Să examinăm acum modul în care retrovirusurile endogene (RVE-urile) ar trebui să se comporte în cadrul modelului evolutiv al descendenţei comune. Să presupunem că o creatură străveche, să o numim Primus Mammalius (Primul Mamifer), ar fi strămoşul comun al mamiferelor moderne şi că aceasta este infectată cu un retrovirus care devine endogen. Este de aşteptat ca toţi descendenţii lui Primus să fie purtători ai aceluiaşi RVE - să-l numim RVE1 -  în aceeaşi poziţie cromozomială. Să înaintăm în timp cu 30 de milioane de ani...

Diferite linii de descendenţă au evoluat şi s-au desprins din strămoşul comun, iar în prezent există diferite tipuri de mamifere, toate purtătoare de RVE1. Un mic rozător, să-l numim Secundus Mousus (Al Doilea Şoarece), este strămoşul comun al şoarecilor şi şobolanilor care la rândul lui este infectat de un retrovirus caracteristic speciei în cauză care devine endogen. Acesta va fi RVE2. Într-o linie de descendenţă diferită, Secundus Apus (A Doua Maimuţă Antropoidă), strămoşul comun al tuturor marilor maimuţe antropoide, este infectat cu un al treilea retrovirus, RVE3.

Înaintăm din nou cu încă 30 de milioane de ani, iar un al patrulea RVE îşi face apariţia în structura genomului Evei Mitocondriale, strămoşul comun al tuturor oamenilor moderni ... să-l numim RVE4. Pe măsură ce primele populaţii de homo sapiens se răspândesc pe suprafaţa Terrei, un al cincilea RVE apare în cadrul unei populaţii izolate în Australia, astfel că RVE5 nu se răspândeşte la alte populaţii umane.

Aşadar, la ce ar trebui să ne aşteptăm?

Oamenii, cimpanzeii, şoarecii şi şobolanii ar trebui să posede toţi RVE1. Genoamele şoarecilor şi şobolanilor vor conţine, în plus, RVE2, virusul care a infectat strămoşul lor comun, dar nu şi inserţiile de RVE3, RVE4 sau RVE5 specifice primatelor. Toate marile maimuţe antropoide vor prezenta inserţii identice de RVE3; toţi oamenii vor poseda, în plus, inserţia de RVE4 neîntâlnită în cazul cimpanzeilor sau altor maimuţe. În plus, unii - dar nu toţi - oamenii vor avea în materialul genetic inserţia retrovirală specifică lui RVE5. Şi, desigur, inserţia specifică rozătoarelor - RVE2 - nu va fi prezentă la nicio specie de primate. În prezent - când câteva genoame au fost decodificate - geneticienii au început testarea acestor predicţii. Modelele de inserţii RVE observate la speciile moderne corespund perfect cu predicţiile conforme modelului descris anterior. Anumite inserţii sunt prezente atât la oameni, cât şi la şoareci, reprezentând infecţii virale cu adevărat străvechi. Altele apar doar la primate, nu şi la alte specii, în mod evident fiind vorba de infecţii secundare derivate dintr-un retrovirus apărut la o specie ancestrală de primate după despărţirea acesteia din alte linii de descendenţă. Inserţiile şi mai moderne apar doar la oameni, pe când cele mai recent apărute RVE-uri sunt caracteristice doar unor oameni, iar nu tuturor. Nu au fost găsite exemple de RVE-uri întâlnite atât la, să zicem, oameni şi şoareci, dar nu la cimpanzei. Inserţiile sunt întotdeauna partajate de toate speciile - şi numai de acelea - care au un strămoş comun. De aceea inserţiile RVE reprezintă dovezi excelente în sprijinul teoriei descendenţei comune.

Toate cele prezentate în aceste 6 episoade prezentate sub titlul "Evoluţia vieţii pe Terra" reprezintă dovezi în favoarea teoriei evoluţiei.

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:09

Bancul Zilei

05:36

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Mexicanii au descoperit un străvechi palat mayaș
10/08/2021 13:30

Arheologii au descoperit ruinele unui palat de mari dimensiuni, construit cu peste 1000 de ani in urmă. Arheologii au descoperit ruinele unui palat de mari dimensiuni ce era utilizat cel mai probabil de eli ...

8 curiozități despre porci, animalele pe care le-am domesticit de două ori
21/12/2019 10:53

 Te-ai intrebat vreodată cand a devenit mistretul animalul docil din cotet pe care il stim cu totii astăzi? Sau cat de tare poate răcni un porc? În acest articol trecem in revistă mai multe curio ...

VIDEO – Animale inteligente care ne fură premiul întâi la testele IQ
21/12/2019 07:49

 Să vorbim despre animale inteligente. Care este cea ma inteligentă specie din lume? Ati putea fi foarte tentati să spuneti că oamenii, dar realitatea este ceva mai complicată. În cartea „ ...

7 adevăruri ascunse despre Roma Antică, pe care nu le găsești în manuale
21/12/2019 07:37

 Roma Antică a fost o fortă civilizatoare si o societate ideală pentru dezvoltarea artelor, filosofiei si stiintei. Romanii erau constructori excelenti, iar armata lor neinfricată era temută de o ...

Cum afli dacă telefonul tău este interceptat
21/12/2019 06:00

 Un studiu recent a arătat că aproximativ jumătate dintre romani cred că au telefonul ascultat. Cu zecile de programe de interceptare, care pot fi achizitionate chiar de pe internet, la un pret accesib ...

Capacitățile noastre nebănuite: 6 simțuri „supraomenești”
20/12/2019 06:34

 Oamenii au abilităti foarte diferite. Unii dintre noi compun cantece care emotionează pană la lacrimi, altii aleargă ca vantul si altii inventează tehnologii noi care schimbă lumea. Însă aces ...

Tunelul Laerdal: cel mai lung tunel rutier din lume
20/12/2019 06:28

 Unde crezi că se află cel mai lung tunel rutier din lume? În Norvegia, tara in care este imposibil să mergi cu masina dintr-un loc in altul fără să treci printr-o trecătoare montană sau să ...

VIDEO- SUPER OAMENI
20/12/2019 06:12
VIDEO – 5 locuri misterioase și încărcate negativ, care-ți vor da fiori
18/12/2019 09:40

 Există cateva locuri in lume care captivează imaginatia si interesul celor pasionati de mistere. De unele dintre ele se leagă sinucideri de animale, disparitii fără urmă, fenomene ciudate sau traged ...

Există viață după moarte. Mii de gene din corp funcționează chiar și la patru zile după deces
18/12/2019 07:36

 Viată după moarte – acesta nu e doar un concept, ci o realitate. Un studiu publicat de doi cercetători americani dovedeste că, in cazul animalelor, unele gene continuă să functioneze pană la ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei