Herniile. Cauze şi tratament

Ieşirea totală sau parţială a unui organ din cavitatea conţinătoare sau din învelişul său se numeşte hernie. Se cunosc hernii cerebrale (adesea fatale), pulmonare, musculare, dar cele mai frecvente sunt herniile abdominale. Mai multe detalii, în continuare.

Herniile abdominale se pot produce cu orice organ din abdomen, exceptând pancreasul şi duodenul, dar frecvent conţinutul herniei este reprezentat de epiplon, intestin subţire şi mai rar segmente ale colonului. Herniile apar în zone slabe ale peretelui abdominal – inghinală, ombilicală, linia albă.

 

Trebuie făcută distincţia dintre hernie, eventraţie şi evisceraţie: eventraţia este hernia organelor abdominale ce se produce în urma unei intervenţii chirurgicale, iar evisceraţia este ieşirea organelor din cavitatea abdominală printr-o plagă operatorie sau traumatică (organele pacientului ies la exterior).


Cauzele herniei

Herniile au o incidenţă globală de 5%, iar cele mai frecvente sunt herniile inghinale – aproximativ 80% din totalul lor. Mai frecvent afectează bărbaţii, cu un raport de 3:1 şi pot apărea la orice vârstă.

Etiologia herniilor este multifactorială – sunt implicaţi factori congenitali (defecte ale peretelui abdominal din naştere) sau factori dobândiţi pe parcursul vieţii – scăderea sintezei de colagen, cancerul, tuberculoza. Creşterea presiunii în cavitatea abdominală face ca organele din interior să caute un punct slab în perete pentru echilibrarea presiunii, astfel datorită efortului (munci fizice, efort de defecaţie) pot apărea hernii abdominale.


Structura herniei

Structura herniei are trei componente – traiectul, învelişurile herniei şi conţinutul ei. Traiectul este orificiul prin care organul părăseşte locul de origine – ombilic, linia albă. Învelişurile herniei - de la exterior spre interior avem: piele, ţesut celular subcutanat, ţesut adipos. Aceste straturi se pot modifica în funcţie de regiune sau organul herniat. Conţinutul herniei - cel mai frecvent este reprezentat de epiplon, intestin subţire, mai rar colon. Sacul herniar este împărţit în gât, corp şi porţiune terminală.

 

Complicaţii

În evoluţia lor, herniile se pot complica prin ştrangulare, ireductibilitate şi alte complicaţii rare.

Hernia ştrangulată este cea mai frecventă complicaţie şi constă în constricţia permanentă şi instalată brusc la nivelul gâtului herniei – adesea afectează intestinul subţire. Datorită ştrangulării este suspendată circulaţia sanguină în sacul herniar ceea ce produce rapid gangrenă (în 6 ore). În acest caz intervenţia chirurgicală se face în regim de urgenţă pentru a salva porţiunea de intestin.

Ireductibilitatea herniei este o complicaţie ce apare în timp şi se caracterizează prin imposibilitatea de a readuce organul herniat la locul său, deoarece acesta este ocupat. Deşi organul nu mai poate fi readus, circulaţia sanguină nu este afectată.

Încarcerarea herniei este o complicaţie mai rară caracterizată prin imposibilitatea readucerii organului la locul său (ireductibilitate) şi posibilitatea ştrangulării conţinutului herniat.

Ştrangularea herniei are în continuarea o rată de mortalitate ridicată datorită timpului scurt în care se instalează gangrena.


Tratamentul herniilor

Herniile simple şi necomplicate vindecate spontan sunt o raritate, majoritatea cresc în dimensiuni şi produc complicaţii, adesea fatale. Tratamentul herniilor ştrangulate se face în regim de urgenţă, iar pregătirea preoperatorie se face concomitent cu operaţia. Dacă porţiunea de intestin este viabilă în momentul operaţiei, aceasta se reintroduce în cavitatea abdominală şi se elimină zonele de rezistenţă slabă ale peretelui prin diferite manevre chirurgicale. Dacă segmentul nu mai este viabil (necroză datorită suspendării circulaţiei) acesta se rezecă (se îndepărtează) şi se unesc capetele nou formate.

 

Sursa:scientia.ro