Liberul arbitru, determinismul si materialismul

Liberul arbitru este un concept al filozofiei traditionale care se refera la credinta ca comportamentul uman nu este neaparat rezultatul factorilor externi, ci rezultatul unei alegeri libere a subiectului. Aceste alegeri nu sunt determinate de cauze externe, ci de motivele si intentiile subiectului, care la randul lor nu sunt determinate de aceleasi cauze externe.
In mod traditional, cei care neaga existenta liberului arbitru se folosesc de destin, de puteri supranaturale si de cauze materiale pentru a explica comportamentul uman. Sustinatorii liberului arbitru, numiti libertarieni, cred ca desi tot ce se intampla in Univers e consecinta inevitabila a fortelor externe, comportamentul uman e unic si e determinat de catre subiect, nu de Dumnezeu, de stele sau de legile naturii.

 

Conceptul liberului arbitru

Conceptul liberului arbitru si-a facut intrarea in filozofia vestica prin intermediul intrebarilor metafizice legate de responsabilitatea omului fata de moralitatea comportamentului sau.
In traditia crestina, liberul arbitru e vazut ca un atribut al sufletului sau al mintii, care se afla in afara lumii materiale si a legilor care o guverneaza. De aceea, pentru majoritate, materialismul implica o negare a liberului arbitru.

Determinism si liberul arbitru

Conceptiile moderne despre determinism si liber arbitru, nu se exclud reciproc. Aceste conceptii au aparut prin argumentari diferite, cum ar fi cele a lui Thomas Hobbes ( Leviathan, XXI ). Dumnezeu e cauza suprema a tuturor actiunilor, argumenteaza Hobbes, dar cata vreme o persoana nu e fortata fizic sa actioneze, actiunea e libera. Hobbes a preferat o abordare de tipul libertate vs. necesitate, decat liber arbitru vs. arbitru determinat exterior.
Seria de cauze care duc la aruncarea unei persoane de pe o stanca, de catre vant, au ca rezultat un eveniment care reprezinta efectul necesar al seriei de cauze. O persoana care sare de pe o stanca are de asemenea o serie de cauze care preceda evenimentul, dar daca persoana a sarit fara o cauza materiala imediata, atunci a infaptuit un act liber.

Hobbes incearca sa reconcilieze materialismul, determinismul si liberul arbitru, dar nu reuseste. Incercare sa de a arata ca materialismul si determinismul nu neaga libertatea metafizica, ignora problema cauzelor determinismului intern. E putin probabil ca un materialist modern sa fie de acord cu faptul ca, indiferent de starea neuro-chimica a unei persoane, daca aceasta nu e impinsa sau aruncata de pe o stanca, ci sare, crezand ca poate zbura, aceasta savarseste un act liber.
O abordare mai moderna, care nu contrazice materialismul si liberul arbitru, ar fi dezbatuta in termeni neurologici.

Responsabilitatea

Problema principala din aceasta dezbatere e problema responsabilitatii pentru actiunile proprii. Responsabilitatea presupune doi factori esentiali : control si intelegere. Filozofii crestini, cum ar fi Sf. Augustin si Sf. Aquinas, considera ca sugarii, copii si imbecilii, sunt lipsiti de control si intelegere, nu ca le-ar lipsi o anumita entitate metafizica necesara liberului arbitru. E absurd sa atribuim liberul arbitru sugarilor, copiilor si imbecililor. Libertarienii traditionali sustin ca de abia atunci cand copii, ajung la o anumita varsta, apare liberul arbitru. Pentru cei care nu detin capacitatea de a gandi matur si rational, liberul arbitru nu apare niciodata.

Toate conceptele noastre legate de lauda si imputare, pedeapsa si rasplata, depind de credinta noastra in responsabilitatea umana. O persoana care are un creier nedezvoltat sau care a fost traumatizat, nu poate fi facuta responsabila pentru actiunile sale, daca conditia sa nu ii permite sa le controleze sau sa le inteleaga. O persoana bolnava mental sau retardata sau un copil pot fi incapabili de a intelege natura actiunilor lor, desi sunt capabili de a isi controla actiunile. Incapabilitatea de a intelege natura propriei actiuni, absolva pe aceea persoana de responsabilitatea acelui act, daca nu si de cea a faptei. De exemplu, o persoana poate sari intentionat de pe o stanca, dar nu intentioneaza sa se sinucida. Poate ca el este cel responsabil de saritura, dar ar fi gresit sa spunem ca a vrut sa se sinucida, daca el credea ca putea sa zboare.

Din moment ce dezvoltarea creierului si afectiunile cerebrale, se produc treptat, in etape, tot la fel apare si controlul asupra gandurilor si actiunilor proprii. Intr-o extrema, avem o persoana care are un control limitat, daca nu chiar absent, asupra gandurilor si actiunilor sale, paradigma unei persoane careia ii lipseste liberul arbitru. Iar in cealalta extrema, avem o persoana care detine un control super-uman asupra gandurilor si actiunilor sale, paradigma unei persoane care e libera, in sensul metafizic al libertatii.
Argumentarea conform careia pentru a fi cu adevarat liber, cineva trebuie sa nu se supuna legii cauza – efect e absurda si inutila. E absurda deoarece cere ca actele libere sa fie fara cauza. Din acest punct de vedere, singura persoana libera e cea care nu stie care o sa fie urmatorul ei gand sau actiune. O asemenea persoana nu are cum sa fie libera.

In prezent, cei care dezbat subiectul responsabilitatii umane, prefera sa se concentreze asupra controlului actiunilor si gandurilor, decat asupra unei prezente metafizice sau a absentei unei entitati non-fizice cu liber arbitru. Determinismul e compatibil cu liber arbitru, desi termenul ar trebui abandonat pentru a arata ca adevarata problema e capacitatea de a controla propriile ganduri si actiuni. Aceasta capacitate e independenta de materialism sau dualism. Anumite conditii neuro-fizice si neuro-chimice trebuiesc indeplinite pentru ca cineva sa se bucure de aceea asa-zisa libertate de care specia noastra e capabila. O intelegere mai buna a acestei probleme nu poate veni din partea filozofilor traditionali care dezbat liber arbitru vs. determinism. In viitor, neurologii vor furniza stiinta, neuro-filozofii vor furniza intelegerea.

Sursa: http://www.descopera.org/