Noile reguli privind roaming-ul în Uniunea Europeană
Dimensiune font:
Parlamentul European dorește să se asigure că taxele de roaming vor fi eliminate de anul viitor așa cum s-a decis, în ciuda nesiguranței legate de felul în care acest lucru se poate realiza în mod corect atât pentru consumatori, cât și pentru companii. Comisia Europeană a publicat propuneri de reguli pentru împiedicarea abuzurilor la adresa sistemului în momentul în care taxele de roaming vor fi eliminate, în iunie 2017.
Nu vor exista limite la roaming. „Nu vor fi diferențe între folosirea serviciilor din contract în țară și în străinătate, atunci când oamenii călătoresc pentru afaceri sau vacanță”, a explicat raportoarea Pilar De Castillo. Însă, pentru a preveni abuzarea sistemului și pentru a proteja operatorii, sunt necesare anumite clauze. Roamingul va fi gratuit atâta vreme cât contractul este semnat în țara de rezidență sau într-o țară cu care persoana are o legătură stabilă (în care lucrează sau studiază). De exemplu, cineva care locuiește în Franța, nu poate cumpăra un card SIM în Letonia dacă nu locuiește sau studiază acolo.
Ce urmează
Textul noii propuneri a Comisiei a fost trimis Parlamentului European, Comitetului pentru Comunicații (COCOM) și Oficiului Organismului Autorităților Europene de Reglementare în Domeniul Comunicațiilor Electronice (BEREC). Comisia trebuie să adopte legea finală până pe 15 decembrie 2016 pentru ca taxele de roaming să fie eliminate de la 15 iunie 2017.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau