Pasaj subacvatic in Antarctica
Dimensiune font:
Oamenii de stiinta au gasit urme ale unui pasaj subacvatic din vechime care face legatura intre zone izolate din Antarctica, informeaza BBC.
Aceste urme au fost descoperite in urma unui studiu efectuat pe fiinte marine foarte mici care traiau de o parte si de alta a calotei glaciare din vestul Antarcticii care are o grosime de 2 kilometri. Cercetatorii cred ca raspandirea lor a fost cauzata de prabusirea stratului de gheata pe masura ce debitul de apa de acum 125.000 de ani a patruns in diferite regiuni.
Briozoarele sunt minuscule si traiesc lipite de bolovani, pietre sau alte suprafete. In cadrul cercetarii efectuate in apele Antarcticii, oamenii de stiinta au descoperit similaritati intre coloniile de briozoare din Marea Ross cu cele din Marea Weddel. Aceste doua mari se afla la o distanta de 1.500 de mile si sunt separate de calota glaciara din vestul Antarcticii, a treia ca marime de pe planeta. Pentru ca briozoarele sunt abudente, se fosilizeaza usor si exista in multe forme, dupa locul in care stau. Astfel, expertii incearca sa inteleaga conexiunile dintre diferite locuri.
Descoperirile cu privire la acest pasaj subacvatic sunt foarte importante pentru a intelege cat de stabila este calota glaciara si ce schimbari ar putea interveni in comportamentul ghetii in cazul unor scenarii diferite privind schimbarile climatice. Oamenii de stiinta cred ca un viitor colaps al calotei glaciare din vestul Antarcticii ar provoca o crestere a nivelului oceanelor cu 3,3 metri pana la 5 metri.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau