Premiul Nobel pentru RĂZBOI. Află cui i l-ar dedica ruşii
Dimensiune font:
Preşedintele american Barack Obama, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, ar trebui să primească pentru politica sa militaristă în Orientul Mijlociu "premiul Nobel pentru război", a declarat joi şeful Comisiei ruse pentru afaceri externe din Dumă (camera inferioară a parlamentului rus), Aleksei Puşkov.
"Vedem că retorica pacifistă a lui Obama disimulează continuarea politicii militariste a SUA în Orientul Mijlociu. Aşa încât laureatul Premiului Nobel pentru Pace ar trebui să primească premiul Nobel pentru război dacă ar exista un astfel de premiu", a afirmat parlamentarul rus în cadrul unei conferinţe de presă, după cum relatează RIA Novosti.
El a adăugat că Obama, care în timpul campaniei sale prezidenţiale din 2008, a promis să pună capăt războaielor, este implicat în prezent într-o serie de conflicte militare. "În primul rând, el a început războiul în Libia, este responsabilitatea lui şi nu a lui (George) Bush. În al doilea rând, trupele americane se întorc acum treptat în Irak. SUA luptă împotriva Statului Islamic, organizaţie teroristă pe care practic ei au creat-o susţinând grupările radicale din Siria. Pe de altă parte, SUA nu au părăsit încă Afganistanul, acolo luptele continuă", a acuzat deputatul rus.
Barack Obama a primit Premiul Nobel pentru Pace în anul 2009, la puţin timp după instalarea sa la Casa Albă. La acea vreme, Statele Unite erau implicate în operaţiuni militare în Afganistan şi Irak, iar decizia Comitetului Nobel norvegian a fost criticată de numeroşi observatori, notează agenţia de presă rusă.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau