Războiul antivirușilor: cum voia Kaspersky să-și elimine rivalii
Dimensiune font:
Pe piață antivirușilor, rivalitatea este una extrem de puternică, iar cei de la Kaspersky se pare că aveau planuri pentru a-și sabota rivalii.
”Din ce în ce mai mult am dorința de a-i pocni cu falsurile lor”, spunea Eugene Kaspersky, fondatorul unei dintre cele mai important companii de securitate online din lume, conform unor mailuri apărute de curând pe internet. La cine se referea Kaspersky în această afirmație? Tocmai la rivalii de la AVG Technologies. Din câte se pare, acesta îi acuza de mai mult timp pe rivali de faptul că furau tehnologia Kaspersky, în loc să se bazeze pe propriile soluții.
Conform VentureBeat, acesta a menționat și o ”campanie împotriva a departamentului de resurse umane AVG împotriva Kaspersky”, al cărei scop era recrutarea angajaților din cadrul companiei cu sediul în Moscova. Planul era cel puțin interesant și presupunea crearea de mostre false de viruși care ar fi determinat software-ul produs de rivali să șteargă documente și fișiere importante din calculator. Desigur, nu trebuie ignorat nici aspectul economic, unul dintre scopurile principale fiind acela de a obține o cotă de piață mai mare.
Nu doar AVG ar fi avut de suferit de pe urma acestor acțiuni, ci și Windows și Avast. Desigur, Kaspersky neagă toate aceste informații, susținând că mailurile în care sunt detaliate toate planurile sunt falsuri obținute de la surse care, de altfel, nu sunt de încredere. Atât Microsoft, cât și Avast și AVG au refuzat să comenteze până acum aceste informații.
Strategia pe care doreau să o folosească cei de la Kaspersky ar fi fost aplicată în trecut, în China. La acea vreme, Kaspersky nu se descurca atât de bine pe cea mai mare piață din lume, acuzând o companie locală că îi fura tehnologia. Pentru a se proteja de piraterie, Kaspersky a declanșat un atac împotriva chinezilor, în urma căruia software-ul acestora a început să detecteze viruși acolo unde nu era de fapt niciunul. ”Ceva îmi spune că, fără acea ”bombă de cauciuc”, situația noastră în China nu ar mai fi fost atât de roză”, scris Kaspersky într-un mail din octombrie 2009. ”Bomba de cauciuc” (o expresie din limba rusă), face referire la un exploziv care continuă să sară, creând pagube din ce în ce mai mari.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau