Rennes-le-Château Arcadia Cavalerilor Templieri

La inceputul erei crestine, Rhaede (viitorul Rennes-le-Château) era al treilea oras ca marime in regatul vizigot. Legendele spun ca vizigotii au furat, in incursiunile repetate pe care le-au intreprins contra Romei, o parte din comoara Templului din Ierusalim.

In Evul Mediu timpuriu, Rennes-le-Château a devenit unul dintre cele mai importante centre ale catarilor (secta maniheista crestina), dar a fost distrus aproape in intregime de cruciati, in timpul masacrului din 1244.

In anul 1300 insa, orasul a fost refacut de cavalerii templieri, care si-au stabilit aici unul dintre cele mai importante comandamente. In mod misterios, pe 13 octombrie 1307, cand templierii au fost arestati din ordinul papei, fortareata din Rennes-le-Château a fost singura care a scapat neasediata de armata franceza, iar membrii ordinului s-au retras in anonimat. Pentru posteritate, Rennes-le-Château a devenit cunoscut insa abia la sfarsitul secolului al XIX-lea, datorita abatelui François Bérenger Saunière. Acesta a fost preotul bisericii din Rennes-le-Château din 1885 pana in 1917, cand a murit, la varsta de 65 de ani.

In timp ce renova edificiul, Saunière a gasit, intr-unul dintre beciurile acestuia, doua pergamente (ulterior s-a stabilit ca aveau o vechime de aproximativ 850 de ani) care contineau mesaje codificate. Unul dintre ele, relativ usor de descifrat, se refera la istoria unei vechi linii regale, stinsa de mai bine de 1.000 de ani – regii merovingieni sau regii sacri. Celalalt, din care s-a pastrat doar prima pagina (cu o schita, mai multe simboluri esoterice si sintagma „Et in Arcadia ego”), s-a presupus ca descrie locatia comorii cavalerilor templieri.

Cert este ca, la scurt timp de la descoperirea pergamentelor, Saunière a devenit unul dintre cei mai bogati oameni ai Frantei: a cheltuit o avere colosala pentru renovarea bisericii, construirea unui castel gotic si amenajarea mai multor gradini, pe care le-a populat cu plante si animale exotice. Domeniul lui Saunière s-a transformat repede intr-un loc de intalnire a elitelor Europei. Cazul abatelui a ajuns la Vatican, Saunière a fost chestionat in legatura cu provenienta averii sale, dar papa a refuzat timp de sapte ani sa pronunte vreun verdict impotriva preotului din Rennes-le-Château, pana in 1911, cand, in urma presiunilor repetate ale cardinalilor, acesta a fost excomunicat.

Pe 17 ianuarie 1917, preotul a murit in conditii misterioase (data coincide cu cea a Sarbatorii Sfantului Supliciu, fata de care Saunière avea o adevarata veneratie) si a fost ingropat in graba. Ceremonialul de inmormantare l-a imitat pe cel al cavalerilor templieri: slujba a fost tinuta dupa un ritual catolic medieval, iar corpul fostului abate a fost infasurat intr-un giulgiu alb, pe care era inscriptionata o cruce rosie.

Din 1885 pana la moarte, Saunière a refuzat constant sa dezvaluie misterul pergamentelor si al averii lui. Toata mostenirea abatelui a fost lasata, prin testament, menajerei sale, surdo-muta, care, la randu-i, a incredintat-o Vaticanului. Totusi, se pare ca abatele a oferit de-a lungul vietii mai multe indicii care trimit la sursa averii sale fabuloase. In biserica din Rennes-le-Château se poate vedea si astazi o sculptura comandata de Saunière. Aceasta infatiseaza un demon de lut care ajuta la constructia Templului lui Solomon (imagine surprinsa si de cateva apocrife ale Vechiului Testament).

De asemenea, pe pergamentul care descrie istoria regilor sacri se poate citi inscriptia: „Aceasta comoara a apartinut regelui Dagobert al II-lea, iar mai inaintea sa – Marelui Sion.“ Alt indiciu lasat de abate este tabloul descoperit dupa moartea sa in biroul personal: Pastorii din Arcadia de Nicolas Poussin (1594-1665), o lucrare misterioasa ce prezinta trei pastori asezati in jurul unui artefact pe care este inscriptionata ciudata sintagma „Et in Arcadia ego”. Pictura lui Poussin este inspirata de un monument, ramas neidentificat, pe care pictorul sustinea ca l-a descoperit in 1615 in Rennes-le-Château.

Unii istorici francezi cred ca, pe locul acelui monument merovingian, s-ar fi construit ulterior biserica. A descoperit abatele François Bérenger Saunière comoara templierilor in vechiul monument merovingian ascuns timp de veacuri in beciul bisericii sale? Dar oare chiar si-a ascuns ordinul bogatiile in Rennes-le-Château? Sau era vorba despre o comoara a catarilor ori a vizigotilor? Rennes-le-Château este astazi doar un orasel de provincie din vestul Frantei, insa pastreaza povesti si secrete vechi de veacuri.

Foto: Guliver, Mediafax

 

FACTS

---

Intemeietorii Arcadiei
Conform legendelor Evului Mediu timpuriu, fondatorului liniei regale merovingiene, Merovech, i-ar fi curs prin vene atat sangele franc al tatalui sau, regele Clovis, cat si sangele unui centaur. Merovech (Merovaeus, Merowig) a introdus marca distinctiva a regilor sacri: parul lung (care nu era taiat niciodata, pentru ca se spunea ca are puteri magice) si o cruce rosie tatuata pe umarul drept. Regii merovingieni erau initiati in artele oculte si o divinizau pe zeita-urs Arduina (in greceste, Arcadia; Arkas, zeul-patron al regiunii Arcadia, a fost fiul nimfei Callisto, iar constelatia Callisto mai este cunoscuta si ca Ursa Mare).

De asemenea, numele celui mai faimos rege merovingian, Arthur, vine din cuvantul celt „arth”, care este tradus in latina „ursus”. Stramosii regilor sacri ar fi fost un neam semitic, alungat de evrei din Palestina sub acuzatia de idolatrie. Ajunsi in Arcadia, ei au fondat Troia, moment consemnat de Homer. Desi au fost recunoscuti ca regi timp de mai bine de 200 de ani (secolele VI-VIII d.Hr.), merovingienii nu au guvernat de fapt niciodata, lasand administrarea regatului in grija unui ministru.

Unul dintre acestia a fost Pepin cel Scurt, intemeietorul dinastiei carolingiene, care a luat locul celei merovingiene. Fiul ultimului rege merovingian, Siegebert, a supravietuit masacrului care a pus capat dinastiei. Mai mult, el s-a casatorit cu fiica unui rege vizigot de la care a capatat domeniul Rhaede (pe care l-a numit Rennes-le-Château), iar unul dintre nepotii sai a fost nimeni altul decat Godfroi de Bouillon – unul dintre cei noua intemeietori ai Ordinului Cavalerilor Templieri.

Ordinul si Templul
Ordinul Cavalerilor Templieri a fost creat in 1118, din initiativa a noua cavaleri, pentru a proteja pelerinii pe drumul catre Ierusalim. La scurt timp dupa infiintare, ordinul a devenit extrem de bogat si s-a transformat intr-o veritabila forta politica si militara: au fost construite comandamente in majoritatea regatelor europene, iar numarul cavalerilor a sporit neincetat.

Subordonati formal doar papei, templierii au devenit din ce in mai orgoliosi (comandamentele ascultau numai de ordinele Marelui Maestru) si s-au implicat in afacerile interne ale regatelor europene si ale celor din Orientul Mijlociu, fapt care a deranjat din ce in ce mai mult respectivele monarhii. Se banuieste ca, in Ierusalim, acestia au gasit o parte din comoara Templului lui Solomon (printre care Chivotul Legii) si au descoperit mai multe secrete legate de viata lui Iisus.

Pe 13 octombrie 1307, din ordinul papei Clement al V-lea si al regelui Filip cel Frumos al Frantei, templierii au fost arestati si acuzati de blasfemie, idolatrie si satanism. Desi se stia ca ordinul era foarte prosper, nicaieri nu s-au gasit bogatiile fabuloase pe care templierii le-ar fi adus din Ierusalim, fapt ce a alimentat ipoteza unei comori ingropate intr-un loc necunoscut.

Sursa:descopera.ro