Stomacul, rol, structură şi funcţionare

Stomacul este un organ cavitar localizat între esofag şi duoden. Reprezintă un spaţiu de depozitare a alimentelor, unde acestea se vor amesteca cu sucul gastric şi vor suferi o transformări chimice şi mecanice pentru definitivarea digestiei.

Structură

Peretele stomacului este format din patru straturi – mucos, submucos, muscular şi seros. Există porţiuni unde unele straturi sunt mai groase sau altele mai subţiri în funcţie de necesităţi – porţiunea orizontală a stomacului are stratul muscular mai dezvoltat, deoarece are un rol major în procesul de amestecare a alimentelor.

Peretele stomacului conţine glandele gastrice ce secretă sucul gastric. Aceste glande sunt formate din patru tipuri de celule: celule mucoase (secretă mucus), celule oxintice (secretă acidul clorhidic), celule zimogene (secretă enzimele din sucul gastric – pepsina) şi celule endocrine (secretă serotonină, enteroglucagon, gastrină, endorfine etc).

La capetele stomacului se găsesc două sfinctere – sfincterul piloric (face trecerea spre duoden) şi sfincterul cardia (face trecere din esofag spre stomac).

 

Rolul stomacului în digestie

Principalul produs de secreţie al stomacului este sucul gastric. În 24 de ore, stomacul secretă aproximativ 1,5 litri de suc gastric. Acesta are un pH acid de 1 – 1,5 şi este format în principal din apă (99% din compoziţia sucului gastric este reprezentată de apă).

Compoziţia sucului gastric

Sucul gastric este 99% apă, iar 1% este reprezentat de substanţe organice şi anorganice: pepsină, gelatinază, mucus, factor intrinsec Castle, acid clorhidic, bicarbonat de sodiu, ioni.

Acidul clorhidic: este cea mai importantă substanţă anorganică din sucul gastric şi este format cu ajutorul unei pompe de ioni. Împreună cu acidul lactic, butiric şi carbonic, acidul clorhidic realizează aciditatea sucului gastric. Rolul acidului clorhidric este de a denatura proteinele, pregătindu-le pentru acţiunea enzimelor proteolitice (pepsină şi catepsină). De asemenea, intervine în procesul de absorbţie al fierului şi are acţiune bactericidă (distruge bacteriile ajunse în stomac).

Pepsina: este principala enzimă din sucul gastric. Este secretată sub formă inactivă (pepsinogen) pentru a proteja glandele care o secretă de acţiunea sa proteolitică (denaturează proteinele) – se împiedică auto-digestia stomacului.

Labfermentul: mai este denumit şi renină gastrică. Este prezent, în special, în sucul gastric al sugarului şi intervine în procesul de digestie al laptelui – separă laptele în două fracţiuni: una lichidă care este evacuată rapid şi una solidă care rămâne în stomac mai mult timp.

Lipaza gastrică: este o enzimă ce se întâlneşte doar în stomacul copilului, fiind rapid inactivată de un pH acid (pH-ul sucului gastric al copilului este de 5 – 5,5). Această enzimă acţionează asupra trigliceridelor şi a laptelui matern.

Lizozimul: este o enzimă ce acţionează asupra glucidelor producând scindarea acestora.

Factorul intrinsec: formarea globulelor roşii (hematii) este un proces complex în care anumite substanţe sunt indispensabile. Printre acestea se numără şi vitamina B12 (sau cobalamina, este de origine animală). Rolul factorului Castle este de a proteja vitamina B 12 de acţiunea distructivă a sucului gastric şi de a stimula absorbţia acesteia. Fără vitamina B 12 apare anemia Biermer (anemia pernicinoasă).

Mucusul: acidul clorhidic sau enzimele din sucul gastric nu pot face diferenţa dintre alimente şi peretele stomacului. Pentru a nu se produce autodigestia stomacului, organismul a găsit soluţia în mucus. Acesta căptuşeşte pereţii stomacului, protejându-i de acţiunea acidă a sucului gastric. Stratul de mucus care acoperă pereţii stomacului are o grosime de 1,5 mm.

Secreţia sucului gastric

Sucul gastric se secretă aproape încontinuu, dar în cantitate redusă în fazele inter-digestive. Reglarea secreţiei gastrice se face prin mecanisme nervoase şi umorale.

Reglarea nervoasă se realizează prin intermediul nervului vag, declanşându-se secreţia gastrică în urma stimulilor optici, auditivi sau gustativi. Adică simpla vedere a mâncării poate declanşa secreţia gastrică (acest lucru a fost evidenţiat prin experimentele lui Pavlov pe câini).

Reglarea umorală se face prin intermediul unor substanţe. Reglarea umorală este strâns legată de reglarea nervoasă. Există trei tipuri de substanţe care acţionează asupra secreţiei gastrice: substanţe provenite din sânge, substanţe eliberate de terminaţiile nervoase şi substanţe secretate de mucoasa stomacului.

Acetilcolina este eliberată de terminaţiile nervoase şi acţionează la nivel gastric intensificând secreţia acidă a sucului gastric.

Gastrina este un hormon secretat de stomac, descoperit în 1906 de către Edkins. Stimularea secreţiei de gastrină se face prin cel puţin patru moduri: stimulare nervoasă, distensia stomacului produsă de alimente, alţi hormoni sau stimulare alimentară (vederea alimentelor). Efectele produse de gastrină sunt: creşterea secreţiei de suc gastric (în special acid clorhidic şi pepsină), stimulează secreţia de suc pancreatic şi producerea de mucus de către stratul mucos al stomacului. Gastrina este implicată în controlul secreţiei de insulină şi stimulează musculatura digestivă.

Histamina are efecte asupra sintezei de suc gastric prin creşterea volumului şi intensificarea acidităţii. Efectele histaminei sunt mai puternice decât efectele gastrinei.

Prostaglandinele sunt hormoni locali produşi de mucoasa stomacului. Efectul prostaglandinelor este scăderea secreţiei de suc gastric, a acidului clorhidric şi al pepsinei.

O serie de substanţe secretate de către mucoasa duodenală sau intestinală au acţiune inhibitorie asupra secreţiei de suc gastric – urogastrona, somatostatinul, secretina, GIP, VIP, enteroglucagonul. Deşi mecanismele de acţiune sunt diferite, în final efectul va fi acelaşi – inhibarea secreţiei gastrice.


Mişcările stomacului

Stomacul este un organ cavitar ce se poate destinde pentru a depozita alimentele consumate. Amestecarea alimentelor cu sucul intestinal duce la formarea unui amestec semi-solid, denumit chim gastric (în intestin chimul gastric se va transforma în chil). Datorită stratului muscular din peretele stomacului, acesta se poate destinde pentru a se umple. După amestecarea cu sucul gastric, alimentele sunt evacuate în duoden. În stomac alimentele se dispun pe straturi în funcţie de densitate (grăsimile vor fi la suprafaţă), iar după un timp începe evacuarea conţinutului gastric, primele substanţe evacuate fiind lichidele.

Dacă chimul gastric are un pH mai mic de 3,5 se produce o întârziere a evacuării. Ritmul evacuării este dependent de ritmul cu care intestinul subţire poate procesa conţinutul gastric pentru a se asigura o absorbţie cât mai bună şi completă a nutrienţilor.


Gastritele

Gastritele sunt leziuni inflamatorii ale peretelui gastric apărute în urma contactului cu substanţe agresive sau în urma scăderii debitului sangvin al mucoasei. Cele mai frecvente cauze de gastrită sunt aspirina, alcoolul şi stresul.

Aspirina distruge celulele epiteliului gastric prin acţiunea corozivă pe care o are. Acţiunea corozivă a aspirinei atrage neutrofilele care eliberează enzime proteolitice, lipolitice şi radicali liberi de oxigen ceea ce amplifică procesul inflamator.

Alcoolul produce inflamaţia mucoasei gastrice dacă este consumat în cantităţi mari şi pe perioade lungi de timp. Alcoolul determină necroza peretelui gastric.

Stresul scade debitul sangvin de la nivelul peretelui gastric ceea ce determină eliberarea de substanţe pro-inflamatorii şi apariţia ulceraţiilor mucoasei gastrice.

Mai există un tip de gastrită cronică determinată de infecţia cu bacteria Helicobacter pylori. Aproximativ 90 % dintre ulcerele duodenale şi gastrice sunt asociate cu infecţia cu Helicobacter pylori.

 

Sursa:scientia.ro