Andreea Marin și iubitul, împreună în România! A luat o decizie radicală
Dimensiune font:
Andreea Marin și iubitul ei au o relație de câteva luni, departe de ochii curioșilor. Deși destul de discretă din fire, "zâna surprizelor" a făcut un anunț referitor la relația sa amoroasă.
Andreea Marin este implicată în multe proiecte umanitare, are o viață foarte agitată și, pe de altă parte, este și o mamă responsabilă care își dedică mult timp fetiței sale, Violeta. Andreea Marin știe cum să-și gestioneze timpul astfel încât să fie bine pe toate planurile, iar recent a anunțat că va reuși să scape de "naveta" pe care o face pentru a se întâlni cu iubitul ei. Potrivit informațiilor apărute în presă, iubitul Andreei Marin se va muta definitiv în România cu jobul, iar astfel cei doi vor avea ocazia să petreacă și mai mult timp împreună.
Andreea Marin şi Adrian Brâncoveanu în vârstă de 32 de ani, consulul României în Libia, au o frumoasă relaţie de iubire încă din primăvara anului trecut, iar de atunci vedeta se simte mai fericită şi mai împlinită ca niciodată. spynews.ro
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau