Antonia renuntă la Maya, ca să se mărite cu Velea!

default

Dimensiune font:

| 28-07-2014 14:20

Însărcinată în trei luni şi jumătate, Antonia e în stare să facă orice pentru a deveni cât mai repede o femeie liberă. Ar renunţa şi la custodia fetiţei sale, dacă soţul ei italian, Vincenzo Castellano, îi acordă divorţul din vina ambelor părţi.

 

Antonia şi Vincenzo au trăit o iubire ca-n filme aproximativ cinci ani, timp în care au devenit părinţii unei superbe fetiţe, Maya. Doar că povestea lor de iubire s-a stins atunci când un alt bărbat, Alex Velea, i-a cucerit inima frumoasei artiste.

Cântăreaţa şi noua ei cucerire s-au ferit să-şi recunoască relaţia până zilele trecute, când Antonia şi Alex au anunţat că vor deveni părinţi. Doar că ei nu se pot bucura din plin, dat fiind faptul că în acte frumoasa solistă este încă o femeie măritată, ceea ce o împiedică să-şi oficializeze relaţia cu Velea.

Cel puţin aşa se explică propunerea incredibilă pe care Antonia i-a făcut-o încă soţului ei, Vincenzo Castellano (foto).

Vincenzo nu e de acord cu acest târg

Potrivit unor apropiaţi, artista a anunţat că este dispusă să renunţe la custodia Mayei, pe care în prezent o dispută prin tribunal cu italianul, contra unui divorţ rapid, din vina ambelor părţi.

“Deja hârtiile sunt făcute. Mai trebuie doar ca acestea să fie semnate. Antonia e de acord ca fata să rămână în Italia, mai ales că va avea dreptul s-o vadă oricând, cu condiţia însă să-i acorde divorţul cât mai repede. Doar că Vincenzo nu este de acord cu un divorţ din vina ambelor părţi, cum vrea ea, ci doar din culpa ei. Antonia se grăbeşte să divorţeze cât mai repede, ca să se mărite cu Velea”, a mărturisit, pentru Libertatea, o persoană din anturajul italianului.

La rândul său, socrul Antoniei, Ciro Castellano, a recunoscut pentru Libertatea faptul că frumoasa cântăreaţă a venit cu propunerea de a renunţe la custodia fetiţei dacă i se acordă divorţul pe cale amiabilă, din vina ambelor părţi.
Naşul Lucian Mitrea nu va boteza copilul lui Alex

Andreea Bănică şi Lucian Mitrea (foto) au fost naşii de cununie ai lui Alex Velea cu Ana, care au divorţat anul trecut. Întrebat dacă intenţionează să boteze copilul lui Velea, chiar dacă nu se va naşte din căsătoria cu fina lor, Ana, impresarul Lucian Mitrea a fost categoric:

“Nu se pune problema de aşa ceva. Eu nu vreau să mă implic în problemele astea!”, a declarat Lucian Mitrea, luat prin surprindere.

Totuşi, Andreea Bănică a postat mai târziu pe contul ei de socializare un mesaj de felicitare pentru cei doi viitori părinţi, spunând că un copil este mereu o binecuvântare. (Luana Mare)

Libertatea.ro

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
 Anamaria Prodan i-a băgat pe bărbaţi în boală. Sexy impresara s-a afişat într-un costum de baie minuscul, în vacanţa din Turcia-FOTO
27/12/2019 10:14

Trup perfect, atitudine de divă şi bogăţie cat cuprinde! Am pus mana pe imagini de infarct cu Anamaria Prodan, in vacanţă! Impresara face ravagii, pe un iaht de lux! Atenţie, domnilor! Urmează filmări ...

Sexy gardiana, prinsă goală în aripa bărbaților din penitenciar. Galerie foto incendiară
27/12/2019 05:13

 Are 28 de ani iar in 2016 s-a angajat ca ofiţer de penitenciar. Sexy gardiana, prinsă goală. Shauna Cleary s-a angajat ca ofiţer de penitenciar la o inchisoare din Ţara Galilor si chiar dacă lucra ...

Dezvăluiri şocante: Donald Trump ar fi trimis publicațiilor de scandal fotografii cu soţia sa dezbrăcată
26/12/2019 17:12

Melania Trump il suspectează pe Roger Stone, un vechi aliat şi consilier al lui Donald Trump, că ar fi in spatele apariţiei in presă a fotografiilor in care ea apare goală, la ordinele soţului său, conf ...

Una dintre starletele Românei a fost șantajată cu poze nud de soțul ei și au divorțat înainte de Crăciun: 'A spart totul în casă'
25/12/2019 10:25

Bianca Rus si Antonio Luigi Gottschling au divortat oficial, inainte de Crăciun. Artista a mărturisit că a trăit un calvar alături de sotul ei, motiv pentru care a decis să divorteze. Bianca Rus a sustin ...

Fetișuri de vedete. Obiceiuri și fantezii sexuale mai puțin întâlnite
23/12/2019 08:51

  Aflate mereu in centrul atentiei, starurile de talie mondială au fost puse de-a lungul timpului in situatia usor ingrată de a-si recunoaste micile plăceri de ordin sexual.    ...

Cele mai spectaculoase accidente vestimentare din 2019. Ce vedete și-au expus trupul fără să vrea
14/12/2019 19:47

 Hainele ne joacă feste tuturor, dar vedetele oferă adesea subiecte de barfă care tin internautii in priză săptămani intregi. Iată mai jos cateva exemple! Phoebe Price Numele ei nu vă spune pre ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei