Bombă pe piaţa media: Încă o vedetă de la PRO TV trece la Antena 1
Dimensiune font:
A fost 14 ani "băiatul de le Meteo", însă de două săptămâni a plecat din trustul unde a devenit celebru. Fostul soţ al Biancăi Drăguşanu a semnat un contract care îi va umple frumuşel buzunarele, cu rivalii de la Antena 1.
Victor Slav a fost chemat şi a negociat să prezinte o nouă emisiune care îşi va face loc în grilele staţiei din Băneasa din această toamnă.
Plecarea lui Victor Slav (34 de ani) are strânsă legătură cu demisia din trust a Monei Segall (53 de ani), unul dintre cei mai importanţi oameni care a produs pentru Pro Tv show-uri importante precum "Vocea României", "Românii au talent", "Dansez pentru tine", dar şi "Vara Ispitelor".
Remarcat de cea care a fost producător general până în această primăvară, Victor Slav a fost chemat la negocieri şi se pare că acestea au mers foarte bine pentru ambele părţi. "Băiatul de la Meteo" s-a ales cu un show de divertisment, nu doar cu o rubrică în care prezenta vremea, iar Mona Segall a reuşit să bifeze transferul anului, mai marii din Antenă având de ceva timp în plan să-l aducă în ograda lor pe fostul soţ al Biancăi Drăguşanu.
Prezentatorul rubricii Meteo s-a lansat în televiziune la vârsta de 21 ani, prin participarea la emisiunea ”Vara ispitelor” de la PRO TV, iar din 2008 a început să aducă telespectatorilor date despre vreme în cadrul aceluiași post.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau