Ce sacrificii au făcut actorii pentru a intra în pielea personajelor: insomnie forţată şi diete duse la extrem

default

Dimensiune font:

| 04-08-2015 20:10

Trăiesc pe picior mare, sunt mereu în lumina reflectoarelor şi în atenţia presei, însă meseria de actor nu este una uşoară şi nici pe departe la fel de fabuloasă pe cât pare. Adeseori, pentru a intra cât mai bine în pielea personajelor, actorii apelează la măsuri extreme, ce le pun în pericol sănătatea. Acesta este cazul unor nume celebre, precum Charlie Sheen, Heath Ledger sau Nicolas Cage.
Actorii din „Zbor deasupra unui cuib de cuci/ One Flew Over the Cuckoo's Nest“ s-au internat într-un azil Unul dintre cele mai bune exemple ale dedicării faţă de un personaj fictiv a fost oferit de actorii din „Zbor deasupra unui cuib de cuci“ (1975), care, înainte de începerea filmărilor, s-au internat într-o clinică de psihiatrie. Experienţa acumulată în timpul petrecut la azil s-a simţit în jocul lor actoricesc de excepţie, foarte apreciat de cinefilii din întreaga lume. Totuşi, să trăieşti printre persoane cu probleme psihice poate fi o experienţă de-a dreptul traumatizantă. O parte dintre actori au recunoscut că ceea ce s-a văzut pe marele ecran a fost generat, în mare parte, de trauma trăită, potrivit site-ului thevintagenews.com.

Hale Berry nu s-a spălat o lună
Hale Berry a devenit una dintre cele mai apreciate actriţe de la Hollywood şi, totodată, un sex-simbol, dar pentru a ajunge la acest statut, actriţa a trebuit să facă o serie de sacrificii. În 1991, pe când se afla la începutul carierei sale, Hale Berry a primit roul unei prostituate dependente de droguri în filmul „Febra iubirii/ Jungle Fever“. Pentru a intra cât mai bine în pielea acestui personaj, pe nume Vivian, actriţa a recunoscut, ulterior, că a renunţat la apă şi săpun pentru o lună.

Natalie Portman, antrenament şi diete extreme
Arta cere sacrificii, iar Natalie Portman este una dintre actriţele care a învăţat această lecţie pe propria piele în pregătirea pentru rolul balerinei Nina din filmul „Lebăda neagră/ Black Swan“ (2010). Starul hollywoodian a luat lecţii de balet timp de un an, învăţând unele dintre cele mai dificile tehnici pentru a putea pune în scenă un impecabil dans al „Lebedei Albe“.

Nicolas Cage şi-a scos doi dinţi fără anestezie
Nicolas Cage şi-a scos doi dinţi pentru rolul din filmul „Birdy“ (1984), unde a interpretat un personaj care suferea de pe urma rănilor căpătate după ce a luptat în Vietnam. Întrucât personajul interpretat de el în film nu a putut apela la anestezie, actorul american a renunţat şi el la această opţiune, suportând dureri infernale. De asemenea, pentru rolul alcoolicului din pelicula „Părăsind Las Vegas/ Leaving Las Vegas“ (1995), Cage şi-a făcut un obicei din a se îmbăta şi a se înregistra. Actorul urmărea apoi cu atenţie înregistrările, pentru a oferi o interpretare cât mai autentică.

Charlie Sheen a stat treaz 48 de ore
Deşi în ultima vreme numele său a devenit sinonim cu scandalurile sexuale, abuzul de alcool şi de stupefiante, la începutul carierei, Charlie Sheen era un actor ambiţios şi foarte muncitor. În anii ’80, vedeta americană şi-a pus în pericol sănătatea după ce a stat treaz 48 de ore pentru a intra cât mai bine în pielea unui personaj debusolat şi neîngrijit, în pelicula „Chiulangiul/ Ferris Bueller’s Day Off“ (1986).

Heath Ledger s-a izolat complet
Rolul Cavalerului Negru din pelicula cu acelaşi nume, lansată în 2008, a reuşit să scoată la iveală cele mai întunecate părţi din Heath Ledger. Pregătirea actorului pentru acest rol a constat în izolare totală, Ledger locuind singur într-o cameră de hotel şase săptămâni, timp în care a evitat orice contact uman. Deşi rolul Cavalerului Negru i-a adus o nominalizare la premiile Oscar pentru Cel mai bun actor într-un rol secundar, există voci care susţin că interpretarea unui personaj atât de întunecat l-a distrus psihic pe Heath Ledger. Actorul a murit după ce a luat o supradoză de droguri, cu puţin timp înainte de lansarea filmului în cinematografe.

Forest Whitaker a învăţat o limbă aglutinantă
Actorul Forest Whitaker l-a intepretat pe Idi Amin, dictatorul Ugandei între anii 1971-1979, în filmul „Ultimul rege al Scoţiei/ The Last King of Scotland“ (2006). Pentru acest rol, actorul nu numai că s-a îngrăşat aproximativ 23 de kilograme, dar a învăţat şi limba Swahili pentru a putea comunica mai uşor cu actorii ugandezi din distribuţie.

Daniel Day Lewis a trăit viaţa personajului său
În lungmetrajul „Piciorul meu stâng/ My Left Foot: The Story of Christy Brown“, actorul Daniel Day Lewis a jucat un personaj care s-a născut cu paralizie cerebrală (o tulburare cronică de postură şi de mişcare provocată de leziunea sistemului nervos – n.red.) şi a insistat foarte mult să fie lăsat să rămână în pielea personajului său pe toata durata filmărilor. Astfel, el a stat de bunăvoie mai multe săptămâni ghemuit într-un scaun cu rotile, poziţie ce i-a provocat fisurarea a două coaste. Chiar şi în această situaţie, Daniel Day Lewis a refuzat să se desprindă de drama personajului său, iar în timpul pauzelor de masă, actorul era ajutat de colegii săi să se hrănească.

Adrien Brody a sacrificat totul
Adrien Brody s-a dedicat atât de mult personajului Wladyslaw Szpilman – un evreu care a supravieţuit Holocaustului şi care a pierdut tot -, din pelicula „Pianistul/ The Pianist“ (2002) încât a făcut o schimbare radicală în viaţa sa. Actorul american şi-a vândut apartamentul, maşina, telefonul mobil şi multe alte bunuri. Practic, Brody a renunţat complet la viaţa cu care era obişnuit şi a mers până într-acolo încât i-a dat papucii iubitei sale, cu care avea o relaţie de mult timp. El şi-a motivat acest gest extrem spunând că despărţirea de iubita sa îl va ajuta să plângă cu adevărat în scenele din film. Toate aceste sacrificii i-au adus lui Adrien Brody un premiu Oscar.

Robert De Niro, şofer de taxi în New York
Deşi meseria de şofer de taxi nu pare foarte complicată, cea de actor se numără printre cele mai dificile. Pentru rolul insomniacului din pelicula „Şoferul de taxi/ Taxi Driver“ (1986), Robert De Niro şi-a luat permis de şofer de taxi şi a început să plimbe oamenii prin New York. Vedeta americană a practicat totul cu foarte multă seriozitate, lucrând câte 12 ore pe zi, timp de mai multe săptămâni. În plus, pentru a înţelege cât mai bine trăirile personajului său, De Niro a studiat bolile psihice.
 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:09

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
 Anamaria Prodan i-a băgat pe bărbaţi în boală. Sexy impresara s-a afişat într-un costum de baie minuscul, în vacanţa din Turcia-FOTO
27/12/2019 10:14

Trup perfect, atitudine de divă şi bogăţie cat cuprinde! Am pus mana pe imagini de infarct cu Anamaria Prodan, in vacanţă! Impresara face ravagii, pe un iaht de lux! Atenţie, domnilor! Urmează filmări ...

Sexy gardiana, prinsă goală în aripa bărbaților din penitenciar. Galerie foto incendiară
27/12/2019 05:13

 Are 28 de ani iar in 2016 s-a angajat ca ofiţer de penitenciar. Sexy gardiana, prinsă goală. Shauna Cleary s-a angajat ca ofiţer de penitenciar la o inchisoare din Ţara Galilor si chiar dacă lucra ...

Dezvăluiri şocante: Donald Trump ar fi trimis publicațiilor de scandal fotografii cu soţia sa dezbrăcată
26/12/2019 17:12

Melania Trump il suspectează pe Roger Stone, un vechi aliat şi consilier al lui Donald Trump, că ar fi in spatele apariţiei in presă a fotografiilor in care ea apare goală, la ordinele soţului său, conf ...

Una dintre starletele Românei a fost șantajată cu poze nud de soțul ei și au divorțat înainte de Crăciun: 'A spart totul în casă'
25/12/2019 10:25

Bianca Rus si Antonio Luigi Gottschling au divortat oficial, inainte de Crăciun. Artista a mărturisit că a trăit un calvar alături de sotul ei, motiv pentru care a decis să divorteze. Bianca Rus a sustin ...

Fetișuri de vedete. Obiceiuri și fantezii sexuale mai puțin întâlnite
23/12/2019 08:51

  Aflate mereu in centrul atentiei, starurile de talie mondială au fost puse de-a lungul timpului in situatia usor ingrată de a-si recunoaste micile plăceri de ordin sexual.    ...

Cele mai spectaculoase accidente vestimentare din 2019. Ce vedete și-au expus trupul fără să vrea
14/12/2019 19:47

 Hainele ne joacă feste tuturor, dar vedetele oferă adesea subiecte de barfă care tin internautii in priză săptămani intregi. Iată mai jos cateva exemple! Phoebe Price Numele ei nu vă spune pre ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei