Cristi Borcea, declaraţii exclusive despre nuntă şi naşi! "Singurii pe care ni i-am dorit"

default

Dimensiune font:

| 20-09-2018 14:44

Avem declaraţii exclusive despre nunta lui Cristi Borcea cu Valentina Pelinel. Fostul şef dinamovist s-a căsătorit civil cu fostul manechin pe data de 12 septembrie, iar cununia religioasă urmează să aibă loc la finalul acestei luni.

 


Cristi Borcea şi Valentina Pelinel sunt foarte fericiţi şi aşteaptă marele moment cu sufletul la gură. Cristi Borcea a vorbit în exclusivitate pentru Spynews despre nuntă, dar şi despre cei pe care împreună cu Valentina Pelinel i-au ales să le fie părinţi spirituali.

Cristi Borcea a spus în exclusivitate pentru Spynews.ro că se simtă privilegiat că cel mai bun prieten îi va deveni naş, Marius Vizer şi soţia sa, Irina, fiind singurele persoane pe care şi le-a dorit de la bun început în această nouă etapă din viaţa sa.

"Marius Vizer și soția sa, Irina Vizer, vor fi nașii noștri de cununie. Sunt onorat că cel mai bun prieten al meu îmi este nas și îi mulțumesc că a fost alături de noi de la începutul acestei relații. Singurii pe care ni i-am dorit să ne fie părinți spirituali în această zi importantă pentru noi, ziua cununiei religioase au fost de la început Marius și Irina", a spus Cristi Borcea în exclusivitate pentru Spynews.ro.

Valentina Pelinel şi Cristi Borcea se vor căsători religios la finalul acestei luni, pe data de 30 septembrie. Valentina Pelinel şi Cristi Borcea vor face cununia religioasă în Budapesta, iar cei doi vor pleca deja de pe 28 septembrie pentru a pune la punct toate detaliile. Cristi Borcea şi Valentina Pelinel s-au căsătorit civil pe 12 septembrie 2018. Tot în aceeaşi zi, Spynews.ro a publicat în exclusivitate faptul că doamna Borcea este însărcinată cu gemeni, lucru confirmat ulterior de blondină. spynews.ro 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
 Anamaria Prodan i-a băgat pe bărbaţi în boală. Sexy impresara s-a afişat într-un costum de baie minuscul, în vacanţa din Turcia-FOTO
27/12/2019 10:14

Trup perfect, atitudine de divă şi bogăţie cat cuprinde! Am pus mana pe imagini de infarct cu Anamaria Prodan, in vacanţă! Impresara face ravagii, pe un iaht de lux! Atenţie, domnilor! Urmează filmări ...

Sexy gardiana, prinsă goală în aripa bărbaților din penitenciar. Galerie foto incendiară
27/12/2019 05:13

 Are 28 de ani iar in 2016 s-a angajat ca ofiţer de penitenciar. Sexy gardiana, prinsă goală. Shauna Cleary s-a angajat ca ofiţer de penitenciar la o inchisoare din Ţara Galilor si chiar dacă lucra ...

Dezvăluiri şocante: Donald Trump ar fi trimis publicațiilor de scandal fotografii cu soţia sa dezbrăcată
26/12/2019 17:12

Melania Trump il suspectează pe Roger Stone, un vechi aliat şi consilier al lui Donald Trump, că ar fi in spatele apariţiei in presă a fotografiilor in care ea apare goală, la ordinele soţului său, conf ...

Una dintre starletele Românei a fost șantajată cu poze nud de soțul ei și au divorțat înainte de Crăciun: 'A spart totul în casă'
25/12/2019 10:25

Bianca Rus si Antonio Luigi Gottschling au divortat oficial, inainte de Crăciun. Artista a mărturisit că a trăit un calvar alături de sotul ei, motiv pentru care a decis să divorteze. Bianca Rus a sustin ...

Fetișuri de vedete. Obiceiuri și fantezii sexuale mai puțin întâlnite
23/12/2019 08:51

  Aflate mereu in centrul atentiei, starurile de talie mondială au fost puse de-a lungul timpului in situatia usor ingrată de a-si recunoaste micile plăceri de ordin sexual.    ...

Cele mai spectaculoase accidente vestimentare din 2019. Ce vedete și-au expus trupul fără să vrea
14/12/2019 19:47

 Hainele ne joacă feste tuturor, dar vedetele oferă adesea subiecte de barfă care tin internautii in priză săptămani intregi. Iată mai jos cateva exemple! Phoebe Price Numele ei nu vă spune pre ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei