Imagini de senzaţie cu Ştefan Bănică junior. Dansează desculţ pe mese FOTO
Dimensiune font:
Ștefan Bănică își joacă însă rolul așa cum știe el s-o facă, spre deliciul publicului care-l urmărește.
Ștefan Bănică junior a avut tot timpul grijă de imaginea sa, reușind să devină unul dintre cei mai apreciați și bine plătiți artiști de la noi. Tocmai de aceea, un instantaneu cu actorul desculț, dansând pe masă, atrage atenția.
Imaginea cu pricina face însă parte dintr-un scenariu și a fost surprinsă în timpul reprezentației sale cu piesa "Desculț în parc", în turneul pe care acesta îl întreprinde în țară. În rest, cei care poate așteaptă să-l vadă pe Bănică în astfel de ipostaze mai au de așteptat, fiind greu de crezut că actorul s-ar preta la așa ceva.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau