Licitaţie: o zi cu Lady Gaga, în turneul său nord-american
Dimensiune font:
Lady Gaga scoate la licitaţie, în scopuri caritabile, şansa de a petrece o zi alături de ea, în culisele unui concert din cadrul turneului său nord-american, conform site-ului CharityBuzz.com, scrie Agerpres.
Autoarea hitului 'Poker Face' îl va invita pe câştigător, alături de încă o persoană la alegerea acestuia, să experimenteze 24 de ore atmosfera din turneu, dinainte, din timpul şi de după un concert din cadrul seriei de spectacole 'Born This Way Ball', în cursul anului viitor.
Câştigătorul licitaţiei se va întâlni cu vedeta, va putea face fotografii alături de aceasta şi va primi şi o serie de obiecte promoţionale cu semnătura cântăreţei. De asemenea, el va putea să asiste la repetiţia generală dinaintea concertului şi va avea toate uşile deschise în culisele spectacolului. În timpul concertului, câştigătorul licitaţiei va beneficia de două locuri VIP.
Organizatorii licitaţiei se aşteaptă ca această ofertă să se vândă pentru suma de 25.000 de dolari, bani care vor fi donaţi fundaţiei Sports Spectacular, fundaţie care sprijină activitatea de cercetare asupra maladiilor ereditare din cadrul Institutului de Genetică al Centrului Medical Cedars-Sinai.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau