Răsturnare de situaţie în dosarul Elodia. SCENARIU INCREDIBIL. Cum poate SCĂPA Cioacă de puşcărie

default

Dimensiune font:

| 13-10-2015 19:00

Un adevărat rechizitoriu lansează fostul poliţist Cristian Cioacă la adresa procurorilor, judiciariştilor şi legiştilor prin cele 30 de pagini ale cererii de revizuire adresate instanţei argeşene care l-a condamnat la ani grei de închisoare, după ce a fost acuzat, doar pe baza unor probe indirecte, multe controversate, că şi-ar fi ucis soţia, pe avocata Elodia Ghinescu, în august 2007, dispărută fără urmă. Dacă va fi admisă revizuirea, cu Cioacă după gratii sau în libertate, cazul "Elodia" va deveni din nou exploziv.

"Vă solicit a admite cererea de revizuire şi a dispune rejudecarera cauzei pe fond. Vă solicit a suspenda executarea pedepsei închisorii de 15 ani şi 8 luni închisoare până la soluţionarea prezentei cereri de revizuire, în conformitate cu prevederile art. 460 alin 1 din Codul de procedură penală", asta le cere Cioacă judecătorilor argeşeni, scrie ziarulring.ro. Pentru cine credea şi crede în continuare că doar o răsturnare de situaţie senzaţională, o probă nouă excepţională sau, de ce nu, apariţia Elodiei, vie sau moartă, ar putea motiva o revizuire a cazului se înşală. Pentru că prevederile noului Cod penal scot în evidenţă şi alte teme/cazuri de revizuire, trecute evident în revistă şi de Cristian Cioacă, prin avocata sa, Maria Vasii.

Astfel, dincolo de motivul clasic de revizuire – probe noi -, Cioacă invocă şi probează cu trimiteri directe şi punctuale la paginile dosarului său, alte trei "cazuri de revizuire". Este vorba de faptul că "hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declaraţia unui martor, opinia unui expert sau pe situaţii înveterate de un interpret, care a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă, influenţând astfel soluţia pronunţată".

O altă "hibă" speculată de apărarea lui Cioacă se referă la situaţia în care "un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecăţii sau după pronunţarea sentinţei, împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în cauză". Şi, în fine, ar mai putea motiva revizuirea situaţia în care "un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală, a comis o infracţiune (fals şi uz de fals, fals în declaraţii, complicitate la represiune nedreaptă) în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere", infracţiune care, deşi prescrisă, poate fi constatată chiar de instanţa de revizuire a cauzei.

"După pronunţarea horărârii (n.r. – de condamnare), am descoperit împrejurări care atestă că înscrisuri/rapoarte de constatare/rapoarte de expertiză care au fost folosite ca probe în procesul penal sunt false, motiv pentru care mă adresez instanţei prin procedura de revizuire. De asemenea, înţeleg să invoc în procedura revizuirii fapte penale săvârşite de către persoane care aveau calitatea de specialişti/criminalişti şi au desfăşurat activităţi de prelevare probe şi activităţi de evaluare a acestora, lucruri care au primit valoare de probe împotriva mea şi au stat la baza condamnării în cauza în care s-a pronunţat hotărârea a cărei revizuire o cer", spune Cioacă în solicitarea sa.

Experimentata apărătoare a lui Cioacă, avocata Maria Vasii (fost judecător), arată instanţei căreia i-a adresat cererea de revizuire că, în ce priveşte "dovada cazurilor de revizuire, înţeleg să invoc prevederile art. 454 alin. 2 NCPP (noul Cod de procedură penală), respectiv împrejurarea că nu mai este necesară parcurgerea procedurii penale şi prezentarea hotărârii judecătoreşti de constatare a infracţiunilor legate de aspectele invocate, deoarece a intervenit prescripţia răspunderii penale". Şi, astfel, avocata crede că instanţa este automat "învestită cu judecarea cauzei, inclusiv sub aspectul infracţiunilor semnalate".

Avocat Artin Sarchizian (preşedinte al Societăţii Române pentru Dreturile Omului) spune: "În situaţia în care instanţa admite în principiu cererea de revizuire, poate să dispună suspendarea executării pedepsei. Dar, în acest caz foarte delicat, foarte sensibil, este o mare problemă cu admisibilitatea revizuirii cauzei, problema ţinând de intervenţia sau nu a prescripţiei. Nu ştiu dacă a intervenit prescripţia în cazurile invocate. Dacă, într-adevăr, a intervenit prescripţia, atunci sigur că nu mai e nevoie de o hotărâre judecătorească separată şi s-ar putea cerceta aceste cazuri pe calea revizuirii.

Dar însuşi faptul dacă este fals sau nu un document nu ar conduce automat la admiterea revizuirii. Într-adevăr, acesta ar fi un prim pas pe care instanţa l-ar face: să verifice falsitatea unor încrisuri în cauză sau falsul în ce priveşte declaraţia unui martor ori a unui raport de expertiză. Şi, abia apoi, dacă constată falsul, să admită revizuirea şi să rejudece cauza, excluzând probele constatate a fi false". Cum probele, mărturiile susceptibile a fi false invocate de Cioacă sunt numeroase, este foarte posibil ca instanţa, cu puţin curaj, să admită revizuirea şi să rejudece cauza. Dacă s-ar întâmpla, am asista, într-adevăr, la o răsturnare de situaţie... răsunătoare.

Printre numeroasele falsuri din dosar la care face referire Cioacă se numără raportele de expertiză biocriminalistică (din septembrie 2007) emise înaintea începerii urmăririi penale, rapoartele cu privire la stabilirea amprentei ADN (a Elodiei) din fire de păr care "nu aveau bulb" şi, evident, celebrele şi controversatele rapoarte privind probele din râpă.

În ce priveşte declaraţiile de martori/experţi contestate de Cioacă, şi acestea sunt numeroase. Nu în ultimul rând, Cioacă face referire la controvesatele dispozitive ADE 650 cu care, cu sprijinul SPP, procurorii au căutat fără succes cadavrul Elodiei. Producătorul acestor dispozitive a fost condamnat în Marea Britanie, pentru escrocherie, la ani grei de închisoare. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:09

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
 Anamaria Prodan i-a băgat pe bărbaţi în boală. Sexy impresara s-a afişat într-un costum de baie minuscul, în vacanţa din Turcia-FOTO
27/12/2019 10:14

Trup perfect, atitudine de divă şi bogăţie cat cuprinde! Am pus mana pe imagini de infarct cu Anamaria Prodan, in vacanţă! Impresara face ravagii, pe un iaht de lux! Atenţie, domnilor! Urmează filmări ...

Sexy gardiana, prinsă goală în aripa bărbaților din penitenciar. Galerie foto incendiară
27/12/2019 05:13

 Are 28 de ani iar in 2016 s-a angajat ca ofiţer de penitenciar. Sexy gardiana, prinsă goală. Shauna Cleary s-a angajat ca ofiţer de penitenciar la o inchisoare din Ţara Galilor si chiar dacă lucra ...

Dezvăluiri şocante: Donald Trump ar fi trimis publicațiilor de scandal fotografii cu soţia sa dezbrăcată
26/12/2019 17:12

Melania Trump il suspectează pe Roger Stone, un vechi aliat şi consilier al lui Donald Trump, că ar fi in spatele apariţiei in presă a fotografiilor in care ea apare goală, la ordinele soţului său, conf ...

Una dintre starletele Românei a fost șantajată cu poze nud de soțul ei și au divorțat înainte de Crăciun: 'A spart totul în casă'
25/12/2019 10:25

Bianca Rus si Antonio Luigi Gottschling au divortat oficial, inainte de Crăciun. Artista a mărturisit că a trăit un calvar alături de sotul ei, motiv pentru care a decis să divorteze. Bianca Rus a sustin ...

Fetișuri de vedete. Obiceiuri și fantezii sexuale mai puțin întâlnite
23/12/2019 08:51

  Aflate mereu in centrul atentiei, starurile de talie mondială au fost puse de-a lungul timpului in situatia usor ingrată de a-si recunoaste micile plăceri de ordin sexual.    ...

Cele mai spectaculoase accidente vestimentare din 2019. Ce vedete și-au expus trupul fără să vrea
14/12/2019 19:47

 Hainele ne joacă feste tuturor, dar vedetele oferă adesea subiecte de barfă care tin internautii in priză săptămani intregi. Iată mai jos cateva exemple! Phoebe Price Numele ei nu vă spune pre ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei