Câştigătorii de la Astra Film Festival au vorbit despre libertate şi societate

default

Dimensiune font:

| 21-10-2018 11:54

Premiile Astra Film Festival pentru 2018 au fost anunţate sâmbătă în cadrul unei ceremonii la sala Thalia. Documentarul american ¨I Am Another You¨ a câştigat distincţia pentru Cel mai bun Film Internaţional, iar Premiul de Excelenţă a plecat în Marea Britanie, arată un comunicat remis MEDIAFAX.

 

 Câştigătorii premiilor oferite în cele cinci secţiuni competiţionale ale ediţiei a 25-a AFF au fost anunţaţi în cadrul Galei de Decernare a Premiilor Astra Film Festival 2018, care a avut loc sâmbătă, 20 octombrie, la ora 19.00, în Sala Thalia din Sibiu. Juriile competiţiilor au decis câştigătorii premiilor puse în joc dintr-un total de 55 de producţii din 30 de ţări, selecţionate din peste 3.000 de filme înscrise din 93 de ţări. Valoarea totală a premiilor acordate se ridică la peste 25.000 de euro.

¨I Am Another You/ Eu sunt un alt tu" de Nanfu Wang a câştigat Premiul AFF pentru Cel mai bun film din Competiţia Internaţională. Nanfu Wang a câştigat a propus un film care explorează sensul şi limitele libertăţii personale, prin ochii unui tânăr călător care respinge regulile societăţii şi alege să trăiască pe străzi. "Am apreciat măiestria cu care regizoarea conduce povestea şi hotărârea ei de a pătrunde dincolo de suprafaţă. E un film cu profunzimi, imersiv şi sensibil. O călătorie personală, care dezvăluie noi şi noi faţete ale unei realităţi profund umane", a explicat juriul.

 

Tot în această secţiune s-a acordat o Menţiune Specială a Juriului filmului "Sand and Blood/ Nisip şi sânge¨ de Matthias Krepp şi Angelika Spangel . Documentarul este un apel la empatie din partea unor refugiaţi irakieni şi sirieni, care îşi amintesc vremurile trecute ale unei vieţi normale acasă la ei, în timp ce privesc online la ororile ce se petrec în ţările lor în prezent. Juriul a arătat că a decis să acorde o Menţiune Specială ¨unui film care pătrunde în adâncimea unei situaţii complicate a zilelor noastre¨.

Juriul Competiţiei Internaţionale AFF a fost alcătuit din Ally Derks (Olanda), Haruka Hama (Japonia) şi Liviu Tipuriţă (Marea Britanie).

Premiul AFF Cel mai bun film din Competiţia Europa Centrală şi de Est a fost decernat filmului "When The War Comes/De va fi război¨ (Croaţia, Cehia) de Jan Gebert, o analiză atentă asupra vieţii unui adolescent tipic european care are o viaţă dublă ca şef al unui grup paramilitar. Potrivit juriului, "filmul ne face martorii rutinei zilnice din viaţa unui grup paramilitar extremist în plină creştere, urmărindu-l pe conducătorul grupului care interacţionează nestingherit cu un sistem ce normalizează xenofobia. Filmul poate fi citit ca un semnal de alarmă, deoarece arată pregătirile minuţioase pentru o confruntare ce devine din ce în ce mai probabilă".

Nebojsa Slijepcevic a câştigat Premiul AFF Cea mai bună regie în Competiţia Europa Centrală şi de Est cu filmul "Srbenka/ Sârboaica" (Croaţia). Filmul analizează agresiunea îndreptată asupra copiilor de altă naţionalitate din Croaţia şi modul în care generaţia născută după război încearcă să facă faţă umbrelor întunecate ale istoriei. Juriul Competiţiei Europa Centrală şi de Est AFF, format din Dina Iordanova (Marea Britanie), Cristian Tudor Popescu (România) şi Simon Kilmurry (Statele Unite), a arătat că prin ¨filmul «Sârboaica» trecem prin experienţa unor trăiri care ne împing într-un spaţiu emoţional intim, uneori deranjant de brutal şi dureros, în care sunt explorate răni ce nu pot fi vindecate decât prin adevăr. Autorul explorează procesul artistic ca metodă de vindecare colectivă şi ne arată că adevărul şi reconcilierea sunt instrumente ce pot pune punct suferinţei¨.

Premiul AFF Cel mai bun film din Competiţia România a fost acordat filmului "Caisă" de Alexandru Mavrodineanu, pentru "o perspectivă tulburătoare asupra societăţii româneşti, punând în centru un om care nu se lasă cuprins de cinismul general şi oferă unor tineri un refugiu şi o şansă".

Claudiu Mitcu a primit Premiul AFF Cea mai bună regie în Competiţia România pentru filmul său "Anniversary/ Aniversarea". Juriul a apreciat modul în care "filmul reuşeşte să emoţioneze şi să surprindă cu portretul unui nonagenar puternic, hazliu şi senin, realizat fără a recurge la clişee nostalgice". Din juriul Competiţiei România AFF au făcut parte Michael Stewart (Marea Britanie), Marin Martschewski (Germania) şi Alexandru Solomon (România).

¨They Just Come and Go/Toţi sunt trecători" (Croaţia) de Boris Poljak a câştigat Premiul AFF Cel mai bun film din Competiţia Scurtmetraj pentru ¨excelentă cinematografie, simplitate, umor şi pentru mesajul său universal despre existenţa noastră efemeră şi pasageră¨.

Juriul Competiţiei Scurtmetraj AFF a fost alcătuit din Adina Popescu (România), Ruben Vermeersch (Belgia) şi Vintilă Mihăilescu (România).

¨Ink of Yam/ Poveşti tatuate¨ (Germania) al regizorului Tom Fröhlich a primit Premiul AFF Cel mai bun film din Competiţia DocSchool pentru ¨gingăşia şi inteligenţa plină de căldură cu care a reuşit să se strecoare printre clişee şi locuri comune, pentru a înregistra fragmente de gânduri şi suflet¨.

Premiul AFF Cea mai bună regie în Competiţia DocSchool a fost decernat regizoarei Letiţia Popa pentru Marie (România), răsplătind ¨dragostea, inocenţa, curajul şi francheţea unei tinere cineaste însufleţită de dragoste de oameni.¨

Competiţia DocSchool AFF a fost jurizată de Cristi Puiu (România).

La finalul ceremoniei, Dumitru Budrala, director fondator Astra Film Festival, i-a acordat Premiul de Excelenţă lui Michael Stewart, Director al Festivalului de Film Documentar London Open City (Marea Britanie), pentru contribuţia sa excepţională la construirea şi îmbogăţirea continuă a personalităţii Astra Film Festival. "În toţi aceşti ani, Michael Stewart a fost prietenul şi consultantul cel mai valoros al Festivalului. Experienţa lui de antropolog s-a concretizat în programe tematice speciale şi programe de masterclass; în calitate de producător de film, a facilitat relaţia Festivalului cu lumea internaţională a industriei cinematografice; şi, nu în ultimul rând, a susţinut cu pasiune cauza Festivalului pe lângă autorităţile britanice, obţinând sprijin pentru Astra Film Festival şi pentru promovarea documentarului românesc pe plan internaţional", a spus Dumitru Budrala, director fondator Astra Film Festival.

Festivalul Internaţional Astra Film Sibiu a fost lansat în 1993 ca un proiect inovator în Europa Centrală şi de Est şi a avut timp de 25 de ani o contribuţie semnificativă la stabilirea unui cadru pentru dezvoltarea cinematografiei asupra artei filmului de non-ficţiune, sprijinind dezvoltarea genului şi deschizând noi orizonturi pentru realizatori. A XXV-a ediţie a festivalul se încheie duminică. MEDIAFAX.RO

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Gura Vaii, cu sediul social in comuna Gura Vaii, satul Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau, cod postal 607220, telefon 0371/407.500, fax 0372/002.112, e-mail: primariaguravaii@yahoo.com, cod fiscal 4278108. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: - teren in suprafata de 316 mp, situat in intravilanul comunei Gura Vaii, satului Rotunda, nr. Cadastral 62185, CF 62185, apartinand domeniului privat al Comunei Gura Vaii, conform H.C.L. Comunei Gura Vaii nr. 09/22.01.2024, caietului de sarcini si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartimentul Achizitii Publice sau se poate consulta pe site-ul: www.uatcomuna guravaii.ro, sectiunea -Anunturi. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: de la Compartimentul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau in contul de trezorerie RO17 TREZ 0625 006X XX00 0079, deschis la Trezoreria Onesti, cod fiscal: 4278108. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 27.03.2024, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 04.04.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 05.04.2024, ora 09.00, Comuna Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Onesti, cu sediul in municipiul Onesti, Str. Tineretului nr. 1, judetul Bacau, telefon 0234/311.913, fax 0234/326.170, e-mail: jud-onesti-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 08.03.2024.
ANUNȚ DE LICITAȚIE. Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro, organizează în data de 29.03.2024, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 16.000,00 mp, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, zona Dedeman. 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 16.000 mp, situat în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: gratuit 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 20.03.2024, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 29.03.2024, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 29.03.2024, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro PRIMAR, Florin-Liviu DULGHERU
5 lucruri pe care să nu le cauți pe Google
24/12/2021 11:31

 Pe Internet poti găsi orice, de la lucruri fascinante, la retete de prăjituri si pană la sfaturi despre cum să construiesti o casă. Asadar, cand ai nevoie de o informatie, Google e cel mai la in ...

Cum putem creste si recolta rodii?
25/06/2021 17:20

Cum putem creste si recolta rodii? Rodiul, Punica Granatum, este un arbust, copac de talie mica fructiver cu frunze cazatoare care creste pana la 8 metri inaltime. El este nativ platoului Iranian, Himalaya ...

Cea mai mare sticlă de whisky din lume, vândută la prețul unei garsoniere
03/03/2021 10:15

 Sticla de whisky single malt cea mai mare din lume, care conţine 105,3 litri din această băutură, s-a vandut duminică in Scoţia pentru suma de 15.000 de lire (20.000 de dolari), potrivit casei de li ...

Cum să scapi de mirosul de tutun din casă. Cele mai simple trucuri
01/03/2021 11:57

Există cateva trucuri care vă pot ajuta să scăpaţi rapid de mirosul de tutun din casă. Pune intr-un vas 250 de mililitri de apă şi cinci linguri cu oţet, după care pune vasul pe foc. După ce se i ...

9 arme devastatoare care au fost interzise în război
13/12/2019 12:13

 Acestea sunt cele mai oribile instrumente cauzatoare de moarte si suferintă, arme pe care s-ar putea să nu le mai vedem folosite in conflicte deoarece sunt interzise chiar si in caz de război. Ideea d ...

VIDEO Surpriză neplăcută pentru un cuplu din Constanța care a cumpărat un bichon. Cățelul a fost vopsit
12/12/2019 17:27

 Un cuplu din Constanta care a cumpărat un bichon maro a avut o surpriză neplăcută la prima baie. Sub dus, blana bichonului a devenit albă, ceea ce inseamnă că a fost vopsită in asa fel incat caine ...

Cele mai ciudate locuri de pe Terra: 10 regiuni cu aspect „extraterestru”
12/12/2019 11:36

 Care crezi că sunt cele mai ciudate locuri de pe planeta Pămant? Ne intrebăm cum arată corpurile cosmice indepărtate, dar insăsi planeta noastră ne oferă niste locuri atat de iesite din comun, inc ...

Diamantul blestemat. O poveste fascinantă
12/12/2019 10:26

 De secole, diamantul Hope, cea mai celebră piatră pretioasă din istorie, suscită teamă si fascinatie. Povestea lui incepe la inceputul secolului 20, cand magazinul din New York al casei de bijuterii ...

Jocul amoros periculos ce i-a înnebunit pe români! O femeie din Botoșani a ajuns la spital cu dureri cumplite. A fost operată de urgență
08/12/2019 08:00

Un nou joc amoros face victime in Romania. O femeie in varstă de 28 de ani din Botosani a ajuns la spital cu o problemă neobisnuită. Speriată, tanăra a sunat la Ambulantă, din cauza unei sangerări la ni ...

VIDEO-UBER ÎN SAT #3Chestii
03/12/2019 11:04

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei