ELENA UDREA, o nouă încercare pentru a scăpa de ARESTUL preventiv VIDEO

default

Dimensiune font:

| 05-05-2015 17:50

Elena Udrea află astăzi dacă rămâne în arest. Udrea a fost adusă la sediul Înaltei Curți de Casație și Justiție, unde se va judeca contestația la decizia instanței de a o menține în arest preventiv în dosarul "Gala Bute".

 

Avocatul Elenei Udrea, Marius Striblea, a declarat, marţi, că a cerut schimbarea arestului preventiv cu o formă mai ușoară, control judiciar sau arest la domiciliu. Striblea a confirmat că Udrea a primit o scrisoare de ameninţare şi a arătat că aceasta are "o îngrijorare generată de această scrisoare".

VIDEO

"Poate că această supărare de fapt este îngrijorarea generată de situaţia scrisorii şi sigur că un om care se află într-un mediu pe care nu-l controlează, într-un mediu în care nu are protecţia pe care şi-o doreşte, are această temere şi s-ar putea ca starea ei de spirit să fie fundamental afectată de această chestiune, a spus Striblea.

"Doamna Udrea niciodată nu a reclamat condițiile de detenție. E vorba de cele de arest: Nua spus că ea are condiţii de arest mai grele decât ceilalţi. Aici la Târgșor a pus problema imposbilităţii de a lua legătura cu avocatul şi de pregătire a apăririi. (...)

Am cerut înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu sau a controlului judiciar.

În acest moment procesual, ne-am mulțumi şi cu arestul la domiciliu", a mai precizat avocatul.

Instanța va judeca de asemenea contestațiile depuse de fostul președinte al Federației Române de Box, Rudel Obreja, și Tudor Breazu, administratorul terenurilor de la Nana deținute de Elena Udrea, ambii aflați în arest preventiv.

Elena Udrea este încarcerată la Penitenciarul de Femei Târgșor, după ce a fost trimisă în judecată pe 21 aprilie în dosarul "Gala Bute", fiind acuzată de săvârșirea a trei infracțiuni de luare de mită, abuz în serviciu și tentativă la folosirea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete pentru obținerea pe nedrept de fonduri europene.

În dosar au mai fost deferiți justiției și fostul ministru al Economiei, Ion Ariton, fostul președinte al Federației Române de Box, Rudel Obreja, Tudor Breazu, administratorul terenurilor de la Nana deținute de Elena Udrea, Ștefan Lungu, fost consilier al Elenei Udrea, Gheorghe Nastasia, fost secretar general în Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, Ana Maria Topoliceanu, fost director al Companiei Naționale de Investiții, Dragoș Marius Botoroagă, administratorul unei firme.

Potrivit DNA, Udrea ar fi coordonat un sistem prin care persoanele cele mai apropiate ei, și anume Lungu, Topoliceanu, Nastasia și Breazu, au primit, cu știința sa, sume de bani de la reprezentanții unor societăți comerciale pentru a le garanta plata la timp a lucrărilor finanțate de ministerul pe care inculpata îl conducea.

rtv.net
 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:12

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Gura Vaii, cu sediul social in comuna Gura Vaii, satul Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau, cod postal 607220, telefon 0371/407.500, fax 0372/002.112, e-mail: primariaguravaii@yahoo.com, cod fiscal 4278108. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: - teren in suprafata de 316 mp, situat in intravilanul comunei Gura Vaii, satului Rotunda, nr. Cadastral 62185, CF 62185, apartinand domeniului privat al Comunei Gura Vaii, conform H.C.L. Comunei Gura Vaii nr. 09/22.01.2024, caietului de sarcini si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartimentul Achizitii Publice sau se poate consulta pe site-ul: www.uatcomuna guravaii.ro, sectiunea -Anunturi. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: de la Compartimentul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau in contul de trezorerie RO17 TREZ 0625 006X XX00 0079, deschis la Trezoreria Onesti, cod fiscal: 4278108. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 27.03.2024, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 04.04.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 05.04.2024, ora 09.00, Comuna Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Onesti, cu sediul in municipiul Onesti, Str. Tineretului nr. 1, judetul Bacau, telefon 0234/311.913, fax 0234/326.170, e-mail: jud-onesti-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 08.03.2024.
ANUNȚ DE LICITAȚIE. Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro, organizează în data de 29.03.2024, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 16.000,00 mp, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, zona Dedeman. 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 16.000 mp, situat în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: gratuit 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 20.03.2024, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 29.03.2024, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 29.03.2024, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro PRIMAR, Florin-Liviu DULGHERU
5 lucruri pe care să nu le cauți pe Google
24/12/2021 11:31

 Pe Internet poti găsi orice, de la lucruri fascinante, la retete de prăjituri si pană la sfaturi despre cum să construiesti o casă. Asadar, cand ai nevoie de o informatie, Google e cel mai la in ...

Cum putem creste si recolta rodii?
25/06/2021 17:20

Cum putem creste si recolta rodii? Rodiul, Punica Granatum, este un arbust, copac de talie mica fructiver cu frunze cazatoare care creste pana la 8 metri inaltime. El este nativ platoului Iranian, Himalaya ...

Cea mai mare sticlă de whisky din lume, vândută la prețul unei garsoniere
03/03/2021 10:15

 Sticla de whisky single malt cea mai mare din lume, care conţine 105,3 litri din această băutură, s-a vandut duminică in Scoţia pentru suma de 15.000 de lire (20.000 de dolari), potrivit casei de li ...

Cum să scapi de mirosul de tutun din casă. Cele mai simple trucuri
01/03/2021 11:57

Există cateva trucuri care vă pot ajuta să scăpaţi rapid de mirosul de tutun din casă. Pune intr-un vas 250 de mililitri de apă şi cinci linguri cu oţet, după care pune vasul pe foc. După ce se i ...

9 arme devastatoare care au fost interzise în război
13/12/2019 12:13

 Acestea sunt cele mai oribile instrumente cauzatoare de moarte si suferintă, arme pe care s-ar putea să nu le mai vedem folosite in conflicte deoarece sunt interzise chiar si in caz de război. Ideea d ...

VIDEO Surpriză neplăcută pentru un cuplu din Constanța care a cumpărat un bichon. Cățelul a fost vopsit
12/12/2019 17:27

 Un cuplu din Constanta care a cumpărat un bichon maro a avut o surpriză neplăcută la prima baie. Sub dus, blana bichonului a devenit albă, ceea ce inseamnă că a fost vopsită in asa fel incat caine ...

Cele mai ciudate locuri de pe Terra: 10 regiuni cu aspect „extraterestru”
12/12/2019 11:36

 Care crezi că sunt cele mai ciudate locuri de pe planeta Pămant? Ne intrebăm cum arată corpurile cosmice indepărtate, dar insăsi planeta noastră ne oferă niste locuri atat de iesite din comun, inc ...

Diamantul blestemat. O poveste fascinantă
12/12/2019 10:26

 De secole, diamantul Hope, cea mai celebră piatră pretioasă din istorie, suscită teamă si fascinatie. Povestea lui incepe la inceputul secolului 20, cand magazinul din New York al casei de bijuterii ...

Jocul amoros periculos ce i-a înnebunit pe români! O femeie din Botoșani a ajuns la spital cu dureri cumplite. A fost operată de urgență
08/12/2019 08:00

Un nou joc amoros face victime in Romania. O femeie in varstă de 28 de ani din Botosani a ajuns la spital cu o problemă neobisnuită. Speriată, tanăra a sunat la Ambulantă, din cauza unei sangerări la ni ...

VIDEO-UBER ÎN SAT #3Chestii
03/12/2019 11:04

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei