Iaşi: Spectacole, concerte, expoziţii
Dimensiune font:
Joi, 30 iulie
Latino Night by Elegance & Oxford, petrecere latino, în fiecare joi, începând cu orele 22.00, în Oxford Pub, alături de Clubul de Dans „Elegance”
Asociaţia Astronomică Pluto, Planetariul Mobil, la Ateneul Tătăraşi, în perioada 28 iulie – 2 august 2015, începând cu ora 10.00 (spectacolul durează 45 minute; ultima reprezentaţie începe la ora 18.00; preţul unui bilet este de 10 lei)
Muzeul Literaturii Române Iaşi: Expoziţia „Vicii şi delicii în secolele XIX – XX”, în Colecţia „Istoria teatrului românesc”, la Muzeul „Mihai Eminescu” din Parcul Copou, în perioada 15 iulie – 1 octombrie, de marţi până duminică, în intervalul orar 10.00 - 17.00
,,Întoarcerea poetului risipitor”, expoziţie documentară, 100 de ani de la naşterea lui Gellu Naum; până pe 24 august, la Biblioteca Centrală Universitară ,,Mihai Eminescu” Iaşi, etajul I (expoziţia poate fi vizitată de luni până vineri, în intervalul orar 9.00 – 19.00; intrarea liberă)
Expoziţie de pictură, Petru Diaconu: „Anotimpuri”, la Galeriile de Artă ale Municipiului Iaşi, pasaj Hala Centrală, până pe 31 iulie
Badminton - Pierre de Coubertain, program de selecţie şi pregătire a tinerelor speranţe în badminton, implementat de Federaţia Română de Badminton cu sprijinul Ministerului Tineretului şi Sportului; iniţiere gratuită şi selecţie, Iaşi, 29 iunie - 2 august (alinapopa.preventis@gmail.com)
Instantanee „Made in China”, semnate de Eugen Negrea (preşedinte al Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România), pe simezele Galeriilor Fundaţiei Regale „Cupolă” de la Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” Iaşi, în perioada 5 iulie - 31 iulie
Expoziţie, „Iaşul în miniatură”, de Valeriu Constantinescu (pensionar, 87 ani), la Galeriile de Artă ale Ateneul Tătăraşi, până pe 30 august
Cursuri de vară, „Distracţie şi educaţie”, la Ateneu Tătăraşi, în perioada 24 iunie - 15 septembrie
Vineri, 31 iulie
Turneu naţional, SoNoRo Conac (III), cu: Sabin Penea (vioară), Răzvan Popovici (violă) şi Ella Bokor (violoncel); în program: Franz Schubert, Trio de coarde în Si bemol major, D 471; Ludwig Van Beethoven, Trio de coarde în Sol major, op. 9 nr. 1; Sir Edward Elgar, Salut d’amour pentru trio de coarde; ora 19.30, în Aula Bibliotecii Universitare „Mihai Eminescu” Iaşi (intrarea liberă)
În curând!
Biblioteca din parc, în fiecare week-end din perioada iulie-august, în Parcul Expoziţiei din Copou, Asociaţia Atelierele PRO pune la dispoziţia cititorilor peste 100 de cărţi: poveşti cu eroi şi zâne, poezii şi ghicitori, albume etc., dar şi un spaţiu pentru desene şi distracţie; volumele pot fi împrumutate în parc, prin declararea datelor personale şi completarea unui formular.
Cursuri gratuite de iniţiere în tango argentinian, instructori: Cristi Crâng şi Iulia Gordan, la „Atelierul de tango” Iaşi, Bulevardul Primăverii Nr. 2 (Clădirea „Iasitex”), 11 august, 3 şi 17 septembrie, ora 19.00
Cinema City
Întors pe dos 3D, dublat, orele 13.10, 17.50
Ted 2, subtitrat, orele 15.30
Magic Mike XXL, orele 16.20, 20.00
Minionii 3D, dublat, orele 13.20, 15.20, 17.20
Minionii 3D, subtitrat, orele 14.20, 19.20, 21.20
O tipă... dezastru, orele 18.40, 21.10
Omul-furnică 3D, orele 14.50, 17.10, 19.40, 22.00
Pixels. O aventură digitală 3D, orele 13.50, 16.00, 18.15, 20.30, 22.40
Terminator: Genisys 3D, orele 22.20
Victoria
Orăşelul Alandala, ora 13.00
Kyra Kyralina, ora 15.15
Familia Bélier, ora 17.45
Aferim!, ora 20.00
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau