Iaşi: Spectacole, concerte, expoziţii

default

Dimensiune font:

| 03-08-2015 07:00

Luni, 3 august

Tabără de artă populară, „Meşteşugurile de la Golia”, 3 - 8 august (organizator: Asociaţia „Centrul de Promovare Turistică” Iaşi în parteneriat cu Asociaţia „Art-Meşteşugurile Prutului” Iaşi), în incinta Mănăstirii Golia:

  • cioplituri în lemn cu inserţie metalică (Mihai Ciuc, Iaşi)
  • împletituri din paie (Eugenia Moldovanu, Bălţi - Republica Moldova)
  • împletituri din sfoară (Silvia Cozmîncă, Iaşi)
  • podoabe din mărgele (Elena Ghiorghian, Suceava)

Proiecţie de film, „Frida”, în Acaju (cu nachos şi guacamole, Margaritas şi shot-uri de tequila...)

Pub Quiz, concurs de logică şi cultură generală în Oxford Pub, în fiecare luni, de la ora 20.00 (echipele sunt compuse din maximum 4 membri, iar taxa de participare este de 5 lei/ persoană)

,,Întoarcerea poetului risipitor”, expoziţie documentară, 100 de ani de la naşterea lui Gellu Naum; până pe 24 august, la Biblioteca Centrală Universitară ,,Mihai Eminescu” Iaşi, etajul I (expoziţia poate fi vizitată de luni până vineri, în intervalul orar 9.00 – 19.00; intrarea liberă)
Expoziţie, „Iaşul în miniatură”, de Valeriu Constantinescu (pensionar, 87 ani), la Galeriile de Artă ale Ateneul Tătăraşi, până pe 30 august
Cursuri de vară, „Distracţie şi educaţie”, la Ateneu Tătăraşi, în perioada 24 iunie - 15 septembrie

Marţi, 4 august

Expoziţie de pictură, „Pro Boholţ” - satul din inima Ardealului, la Muzeul Unirii; expun: Lucian Bighigean (Bistriţa-Năsăud), Mihai Coţovanu (Iaşi), Cornelia Victoria Dedu, Marinela Măntescu-Isac, Tudor Meiloiu, Gavril Mocenco, Ioan Oratie (Bucureşti), Corneliu Drăgan (Târgovişte), Ion Aurel Garjoabă (Argeş), Dragoş Minculescu (Ploieşti), Gheorghe Miron (Galaţi), Raul Popa, Liviu-Adrian Sandu şi Teodor Vişan (Galaţi); până pe 15 august (de marţi până duminică)

Muzeul Literaturii Române Iaşi: Expoziţia „Vicii şi delicii în secolele XIX – XX”, în Colecţia „Istoria teatrului românesc”, la Muzeul „Mihai Eminescu” din Parcul Copou, în perioada 15 iulie – 1 octombrie, de marţi până duminică, în intervalul orar 10.00 – 17.00

Karaoke cu premii, în Oxford, în fiecare marţi, începând cu ora 22.00

În curând!

Concert „Firma”, la Teatru Fix, ora 22.00 (15 lei)

Biblioteca din parc, în fiecare week-end din perioada iulie-august, în Parcul Expoziţiei din Copou, Asociaţia Atelierele PRO pune la dispoziţia cititorilor peste 100 de cărţi: poveşti cu eroi şi zâne, poezii şi ghicitori, albume etc., dar şi un spaţiu pentru desene şi distracţie; volumele pot fi împrumutate în parc, prin declararea datelor personale şi completarea unui formular.

Cursuri gratuite de iniţiere în tango argentinian, instructori: Cristi Crâng şi Iulia Gordan, la „Atelierul de tango” Iaşi, Bulevardul Primăverii Nr. 2 (Clădirea „Iasitex”), 11 august, 3 şi 17 septembrie, ora 19.00

Cinema City
Întors pe dos 3D, dublat, orele 13.10, 15.20
Ted 2, subtitrat, orele 22.30
Magic Mike XXL, orele 22.20
Minionii 3D, dublat, orele 13.10, 16.10, 18.10
Minionii 3D, subtitrat, orele 20.10
Misiune: Imposibilă - Naţiunea secretă, orele 13.30, 15.10, 17.50, 20.30, 22.10
O tipă... dezastru, orele 17.30, 20.00, 21.50
Omul-furnică 3D, orele 14.50, 17.20, 19.50
Pixels. O aventură digitală 3D, orele 14.40, 17.00, 19.40

Victoria
Orăşelul Alandala, ora 13.00
Familia Bélier, ora 15.15
A doua şansă, orele 17.45, 20.00

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
5 lucruri pe care să nu le cauți pe Google
24/12/2021 11:31

 Pe Internet poti găsi orice, de la lucruri fascinante, la retete de prăjituri si pană la sfaturi despre cum să construiesti o casă. Asadar, cand ai nevoie de o informatie, Google e cel mai la in ...

Cum putem creste si recolta rodii?
25/06/2021 17:20

Cum putem creste si recolta rodii? Rodiul, Punica Granatum, este un arbust, copac de talie mica fructiver cu frunze cazatoare care creste pana la 8 metri inaltime. El este nativ platoului Iranian, Himalaya ...

Cea mai mare sticlă de whisky din lume, vândută la prețul unei garsoniere
03/03/2021 10:15

 Sticla de whisky single malt cea mai mare din lume, care conţine 105,3 litri din această băutură, s-a vandut duminică in Scoţia pentru suma de 15.000 de lire (20.000 de dolari), potrivit casei de li ...

Cum să scapi de mirosul de tutun din casă. Cele mai simple trucuri
01/03/2021 11:57

Există cateva trucuri care vă pot ajuta să scăpaţi rapid de mirosul de tutun din casă. Pune intr-un vas 250 de mililitri de apă şi cinci linguri cu oţet, după care pune vasul pe foc. După ce se i ...

9 arme devastatoare care au fost interzise în război
13/12/2019 12:13

 Acestea sunt cele mai oribile instrumente cauzatoare de moarte si suferintă, arme pe care s-ar putea să nu le mai vedem folosite in conflicte deoarece sunt interzise chiar si in caz de război. Ideea d ...

VIDEO Surpriză neplăcută pentru un cuplu din Constanța care a cumpărat un bichon. Cățelul a fost vopsit
12/12/2019 17:27

 Un cuplu din Constanta care a cumpărat un bichon maro a avut o surpriză neplăcută la prima baie. Sub dus, blana bichonului a devenit albă, ceea ce inseamnă că a fost vopsită in asa fel incat caine ...

Cele mai ciudate locuri de pe Terra: 10 regiuni cu aspect „extraterestru”
12/12/2019 11:36

 Care crezi că sunt cele mai ciudate locuri de pe planeta Pămant? Ne intrebăm cum arată corpurile cosmice indepărtate, dar insăsi planeta noastră ne oferă niste locuri atat de iesite din comun, inc ...

Diamantul blestemat. O poveste fascinantă
12/12/2019 10:26

 De secole, diamantul Hope, cea mai celebră piatră pretioasă din istorie, suscită teamă si fascinatie. Povestea lui incepe la inceputul secolului 20, cand magazinul din New York al casei de bijuterii ...

Jocul amoros periculos ce i-a înnebunit pe români! O femeie din Botoșani a ajuns la spital cu dureri cumplite. A fost operată de urgență
08/12/2019 08:00

Un nou joc amoros face victime in Romania. O femeie in varstă de 28 de ani din Botosani a ajuns la spital cu o problemă neobisnuită. Speriată, tanăra a sunat la Ambulantă, din cauza unei sangerări la ni ...

VIDEO-UBER ÎN SAT #3Chestii
03/12/2019 11:04

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei