Iaşi: Spectacole, concerte, expoziţii
Dimensiune font:
Luni, 31 august
Proiecţie de film, „Le fabuleux destin d'Amélie Poulain”, la Acaju, ora 21.30
Expoziţie de pictură, „In memoriam Adrian Podoleanu”, Galeriile din Pasaj Hala Centrală, până pe 24 septembrie, între orele 10.00 – 17.00; de la ora 17.00, au loc proiecţii ale unor filme despre activitatea artistului, din arhiva TVR Iaşi, realizate de Grigore Ilisei
Concurs de eseuri „Arhitectura celuilalt, între graţie şi gravitaţie”, înscrierile se fac până pe 1 septembrie
Expoziţia Taberei de Arte Vizuale, la Motel Bucium; lucrări de: Dan Hatmanu, Gheorghe Maftei, Eugen Mircea (Iaşi), Ion Maftei (Câmpulung Moldovenesc), Cella şi Costin Neamţu (Bucureşti), Angela şi Victor Hreniuc (Botoşani), Andreea Oatu Brădăţean (Petroşani), Dumitru Bezem (Piatra Neamţ) şi Gabrel Baban (Suceava), până pe 10 septembrie
Activitate de vacanţă, „Think Smart”, la Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” Iaşi, până pe 11 septembrie
Expoziţie de fotografie „Amintiri. Portrete. Ritmuri”, semnată de Mihai Potârniche, la Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi - Sala „Diotima”, până pe 12 septembrie
Cursuri de vară, „Distracţie şi educaţie”, la Ateneu Tătăraşi, în perioada 24 iunie - 15 septembrie
Expoziţia de icoane „Divinitatea văzută cu penelul şi inocenţa copilăriei”, de Anastasia Cantemir (9 ani), în Turnul Golia, etajul 1, până pe 24 septembrie
Muzeul Literaturii Române Iaşi: Expoziţia „Vicii şi delicii în secolele XIX – XX”, în Colecţia „Istoria teatrului românesc”, la Muzeul „Mihai Eminescu” din Parcul Copou, în perioada 15 iulie – 1 octombrie, de marţi până duminică, în intervalul orar 10.00 – 17.00
În curând!
IaȘi Cercetează 2015, Descoperiţi oraşul celor şapte coline!, eveniment organizat de Cercetaşii de la Centrul Local „Sf. Anton” Iaşi, ediţia a III-a, 3 - 6 septembrie
Cinema City
Întors pe dos 3D, dublat, orele 15.20
Agentul de la U.N.C.L.E., orele 13.10, 18.00, 20.20
Albinuţa Maya 3D, dublat, orele 14.10, 16.10, 17.30
Barbie în tabăra de muzică, dublat, orele 15.30
Hitman: Agentul 47, orele 13.50, 15.40, 18.40, 20.45, 22.50
În lipsa raţiunii, orele 19.20, 22.40
Lovitura de stânga, orele 19.30
Minionii 3D, dublat, orele 13.30, 17.20
Misiune: Imposibilă - Naţiunea secretă, orele 16.00
Self/less: Transfer de viaţă, orele 22.00
Sinister 2, orele 21.30
Vacanţă cu peripeţii, orele 13.20, 17.40, 19.45, 21.50
Victoria
Orăşelul Alandala, ora 13.00
Copiii preotului, ora 15.15
Familia Bélier, ora 17.45
Fericire cu orice preţ, ora 20.00
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau