Iaşi: Spectacole, concerte, expoziţii
Dimensiune font:
Sâmbătă, 5 septembrie
Alerg pentru spitalul copiilor – Iaşi, eveniment ce îşi propune strângerea de fonduri prin donaţii, pentru construirea primului spital de oncologie şi hematologie pediatrică din România – începând cu ora 9.00, pe traseul pietonal Parcul Copou – Agronomie (participarea presupune donarea unei sume de minim 1 leu)
Teatru la Ateneul Tătăraşi, „Dragoste pe GPS”, comedie cu Ana Hegyi, Andrei Ciobanu şi Eduard Onu; ora 19.00 (15 lei)
Concert „Byron”, în The Trumpets, lansarea DVD-ului „Electric Marching Band” care cuprinde concertul filmat la Teatrul Naţional din Cluj-Napoca, alături de Muzica Militară a garnizoanei Bistriţa şi de corul de elevi „Excelsior” (suport artişti: 20 lei)
Expoziţia Taberei de Arte Vizuale, la Motel Bucium; lucrări de: Dan Hatmanu, Gheorghe Maftei, Eugen Mircea (Iaşi), Ion Maftei (Câmpulung Moldovenesc), Cella şi Costin Neamţu (Bucureşti), Angela şi Victor Hreniuc (Botoşani), Andreea Oatu Brădăţean (Petroşani), Dumitru Bezem (Piatra Neamţ) şi Gabrel Baban (Suceava), până pe 10 septembrie
Expoziţia de icoane „Divinitatea văzută cu penelul şi inocenţa copilăriei”, de Anastasia Cantemir (9 ani), în Turnul Golia, etajul 1, până pe 24 septembrie
Expoziţie de fotografie „Amintiri. Portrete. Ritmuri”, semnată de Mihai Potârniche, la Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi, Sala „Diotima”, până pe 12 septembrie
Expoziţie de pictură, „In memoriam Adrian Podoleanu”, Galeriile din Pasaj Hala Centrală, până pe 24 septembrie, între orele 10.00 – 17.00; de la ora 17.00, au loc proiecţii ale unor filme despre activitatea artistului, din arhiva TVR Iaşi, realizate de Grigore Ilisei
Muzeul Literaturii Române Iaşi: Expoziţia „Vicii şi delicii în secolele XIX – XX”, în Colecţia „Istoria teatrului românesc”, la Muzeul „Mihai Eminescu” din Parcul Copou, în perioada 15 iulie – 1 octombrie, de marţi până duminică, în intervalul orar 10.00 – 17.00
Duminică, 6 septembrie
Teatrul pentru Copii şi Tineret „Luceafărul”:
„De ziua lui Pinocchio”, ora 10.00, sala mică
„Povestea unui om leneş”, ora 11.30, sala mare (preţ bilet: 8 lei)
Soirée Musicale, cu Andrei Manoliu (saxofon) şi Cătălin Gheorghiu (pian), pe terasa Voilà Caffè (vizavi de Spitalul de Urgenţe), de la ora 19.00 (suport artişti: 10 lei)
În curând!
Filarmonica de Stat „Moldova”, concerte incluse în programul Festivalului „George Enescu” la Iaşi:
- marţi, 8 septembrie, ora 19.00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „M. Eminescu” - Cvartetul Voces şi pianistul Andrei Licareţ
- miercuri, 9 septembrie, ora 19.00, la Colegiul Naţional de Artă „O. Băncilă” - violonistul Ştefan Tarara revine alături de Orchestra simfonică ieşeană, sub bagheta dirijorului Adrian Petrescu
- luni, 14 septembrie, ora 19.00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „M. Eminescu” - Cvartetul „Ad libitum”.
Cinema City
Întors pe dos 3D, dublat, orele 14.20
Agentul de la UNCLE, orele 16.40, 19.20
Albinuţa Maya 3D, dublat, orele 11.40, 13.40, 15.30, 17.30
Hitman: Agentul 47, orele 18.40, 20.45, 22.50
Lovitura de stânga, orele 19.00
Minionii 3D, dublat, orele 12.30, 14.30, 16.30
Misiune: Imposibilă - Naţiunea secretă, orele 21.30
Mune/ Gardianul lunii 3D, dublat, orele 12.00
Sinister 2, orele 21.50
Transporter. Moştenirea, orele 11.20, 13.30, 15.40, 17.40, 19.50, 22.00
Vacanţă cu peripeţii, orele 14.00, 16.00, 18.00, 20.10, 22.20
Victoria
Micuţul Nicolas în vacanţă, ora 13.00
Familia Bélier, ora 15.15
Vânătorii de oameni, ora 17.45
Fericire cu orice preţ, ora 20.00
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau