Scrisoarea unei femei creștine către amanta soțului ei

 Ne place sau nu, în viață ne este dat să ne confruntăm cu situații dintre cele mai neplăcute. Câte dintre noi se pot lăuda cu faptul că nu au fost niciodată înșelate de persoana iubită? Adevărul este că destul de puține femei au acest noroc.

 

 Există, însă, femei care în această situație au reacții oarecum atipice. Cum ar fi, spre exemplu, să conceapă o scrisoare pentru amanta soțului. Ce i-ar putea scrie o femeie celei căreia nu a înțeles că o relație este o ecuație cu doar doi termeni? Află din scrisoarea unei femei creștine către amanta soțului ei:

“Dragă Cealaltă,

Tu nu ești, de fapt, «cealaltă» femeie. Tu nu ești decât «o» femeie care a ales să intre într-o relație în care nu avea niciun motiv să fie. Prima dată când am aflat de existența ta, durerea m-a paralizat. O durere care nu mă lăsa să-mi mișc genunchii, o durere care m-a făcut să plâng în hohote până n-am mai avut niciun strop de energie. Nici măcar atât cât să scot vreun sunet.

Stăteam nemișcată, pe podeaua camerei copilului meu. Aș fi vrut să urlu de furie, aș fi vrut să te sun și să-ți strig că mi-ai ruinat căsnicia, dar… nu ar fi fost adevărat. De fapt, nu mi-ai ruinat căsnicia, te-ai ruinat pe tine însăți, și din acest motiv, oricât de mult mi-aș dori să te urăsc, nu pot s-o fac. Am încercat și chiar am fost aproape.

Dar în cameră a intrat fiica mea și mi-a văzut lacrimile care mi se prelingeau peste telefonul pe care-l țineam în mână. Și-a pus brațele în jurul gâtului meu și m-a asigurat că totul va fi bine. Și atunci, în minte mi-a venit un gând: într-o zi, fiica mea va fi femeie. Și poate că va fi o femeie ca tine sau poate una ca mine. Și atunci mi-am dorit să nu fie ca niciuna dintre noi.

Apoi, am început să citesc mailurile pe care i le trimiseseși soțului meu. Am văzut pozele pe care i le-ai trimis și am numărat apelurile de pe factura telefonică. Nu am putut să nu remarc dragostea și admirația pe care declari că i le porți soțului meu. Și m-am întristat. M-am întristat pentru tine. Nu am niciun motiv de mândrie să recunosc că am fost și de partea cealaltă în această situație. Cred însă cu tărie că experiențele de viață te pot ridica sau te pot distruge. De aceea aș vrea să împărtășesc cu tine experiența mea în rolul de «cealaltă».

În relațiile pe care le-am avut cu bărbații din viața mea nu am intenționat să-i fac pe ei să se simtă bine. Nu a fost vorba despre ei, a fost vorba doar despre mine. Da, am fost egoistă. Uneori, am fost capabilă să denaturez lucrurile suficient încât să cred eu însămi că aveam cele mai nevinovate intenții cu ei.

Odată, mi-am urmărit un fost partener pe care l-am refuzat cu ani în urmă și i-am mărturisit că eu am fost singura vinovată de faptul că lucrurile nu au mers între noi. De fapt, am vrut să văd ce are el de gând să facă și i-am spus cât de mult îi respect eu căsnicia și familia pe care și-a format-o. Minciuni.

Dacă ar fi fost vreo urmă de adevăr în cele spuse de mine, nu l-aș fi urmărit pentru a aduce în discuție trecutul sau sentimentele mele din prezent. Dacă l-aș fi respectat cu adevărat, m-aș fi bucurat de alegerile pe care le-a făcut, chiar dacă acestea nu mă includeau și pe mine. Nu aș fi adus în discuție lucruri care să-l determine să-și reevalueze relația din acel moment și jurămintele pe care i le-a făcut soției lui.

Altădată, m-am orientat către un alt bărbat din trecutul meu pentru că eram singură, cum presupun că ești și tu. I-am umplut urechile și mintea cu vorbe frumoase și am depănat cu el amintirile unor momente minunate pe care le împărțisem odată. Speram din tot sufletul ca acele momente să revină. Eram nemulțumită de mine însămi, de viața mea, de faptul că nu realizasem nimic, așa că m-am dus la el cu speranță. Cu speranța că mă va dori, că mă va ridica pe un piedestal, că mă va face să-mi crească stima de sine – așa cum cred că tu speri să ți se întâmple cu soțul meu. Poate crezi că stă în puterea lui să te facă fericită, însă el nu este singurul din acest mariaj care îți poate refuza propunerile.

Vezi tu, soțul meu nu îți aparține. Nici măcar mie nu îmi aparține. Îi aparține doar lui Dumnezeu. Și într-o zi, noi am ales să-i lăsăm în urmă pe toți ceilalți din viața noastră și să ne unim viețile formând un întreg. A fost voința lui Dumnezeu ca un bărbat și o femeie să devină un întreg sub autoritatea Lui. De aceea, de fiecare dată când i te adresezi soțului meu, mi te adresezi și mie, și mai important decât acest lucru este că I te adresezi lui Dumnezeu, în mâinile Căruia se află căsnicia noastră.

Știu că l-ai iubit, știu că încă îl mai iubești și-l vei iubi întotdeauna – am citit asta de câteva ori în mailurile tale. Și totuși acțiunile tale nu sunt nici pe departe în numele dragostei. Modul în care îi dezvălui sentimentele tale soțului meu nu îl onorează nici pe el, nici pe mine, nici pe Dumnezeu. Dacă l-ai iubi cu adevărat pe soțul meu, nu i-ai spune lucruri care să-l determine să comită greșeli. De fapt, lipsa acestor confesiuni făcute soțului meu ar însemna cu adevărat faptul că îl iubești, îi respecți alegerile și îl respecți pe el ca bărbat și ca soț al cuiva.

În schimb, ai acționat cu egoism, ai căutat validare, atenție și afecțiune la cineva care ți-ar fi putut da aceste lucruri cu ani în urmă. Și chiar dacă acum e căsătorit, speri ca oferta lui din trecut să fie încă valabilă sau cel puțin să-ți ofere susținere până când găsești pe cineva care să-ți ofere dragostea după care tânjești.

Aș vrea să te pot urî. Aș vrea să fiu furioasă pe tine, mi-aș dori să pot șterge din mintea mea toate scenariile pe care mi le fac atunci când soțul meu nu este lângă mine sau atunci când îi sună telefonul. Aș vrea ca nici măcar să nu fi aflat de existența ta. Dar nu pot să fac nimic din toate astea. Ce-mi rămâne de făcut?

Să-l etichetez ca un om nedemn de încredere și să înaintez cerere de divorț sau să încerc să uit tot coșmarul ăsta? Să-i spun că am aflat de existența ta, că ți-am văzut pozele, că am citit fiecare cuvânt pe care i l-ai adresat? Aș vrea să fac asta, dar sunt o femeie creștină. Și în timp ce acțiunile și confesiunile tale m-au făcut să urlu de furie, Dumnezeu m-a întărit și mi-a dat puterea să acționez în numele dragostei.

Așa că am decis să mă rog pentru tine: pentru sufletul tău, pentru sentimentele tale, pentru familia ta, pentru stima ta de sine. Am decis să te percep ca pe o femeie aflată în nevoie și am decis să-ți spun pe nume, și să renunț la apelativul «amantă». Am decis să-ți vorbesc despre lucruri despre care altă femeie în situația mea nu ar fi avut puterea să-ți vorbească sau nu și-ar fi găsit cuvintele să-și exprime durerea provocată de cineva ca tine.

Ei, bine, eu te iubesc. Și nu pentru că ești femeia cu care mă înșală soțul meu, ci pentru că așa mi-a poruncit Dumnezeu să fac. Am ales să trec cu vederea tot răul pe care mi l-ai provocat, nu pentru că vreau, ci pentru că trebuie. Așa cum Dumnezeu are milă de mine și revarsă harul său ceresc asupra mea, și eu trebuie să am milă de tine. Asta nu înseamnă că îți accept intervenția în căsnicia mea. Pur și simplu, locul tău nu este și nu va fi niciodată aici.

În copilărie, am stat odată cu urechea lipită de peretele care dădea către dormitorul părinților mei. L-am auzit pe tatăl meu vorbind foarte frumos și împăciuitor cu mama, dar ea… plângea în hohote, exact cum am făcut și eu citind mailurile pe care tu i le trimiseseși soțului meu. Am simțit atunci și eu, ca și mama, o durere cumplită în suflet, durerea provocată de un bărbat care făcea schimb de cuvinte tandre cu o femeie. O femeie care nu era soția lui.

Mă rog acum ca, după ce vei citi această scrisoare, să-i ștergi numărul din telefon și orice alt mijloc prin care l-ai putea contacta. Mă rog să ai puterea să-i redai libertatea, așa cum și eu ți-o redau. Și când te va suna să vadă ce mai faci – știu că o va face – mă rog să ai curajul și puterea să-i spui adio, așa cum și eu am găsit curajul și puterea să te iert.

Știu că el nu te va putea uita. Și nici tu nu-l vei putea uita. Îți cer însă să uiți că există posibilitatea ca el să fie altcineva decât soțul meu… Pe pământ și în ceruri, pe noi ne leagă un jurământ. Mi-am pus toată încrederea în Dumnezeu că mă va ajuta să-mi salvez căsnicia. Știu, nu există posibilitatea de a anula tot răul făcut, însă refuz să aduc lucrurile astea în căsnicia mea. În numele lui Dumnezeu, implicarea ta în viețile noastre ia sfârșit aici.

Mă rog, de asemenea, ca, de-a lungul vieții tale, să nu te afli niciodată în situația de a scrie o astfel de scrisoare. Mă rog ca niciodată să nu cunoști suferința care însoțește o astfel de trădare și pierderea încrederii în omul drag. Și mă mai rog ca, într-o bună zi, să devii acea soție dedicată și iubitoare care va lupta cu putere pentru căsnicia ei și va refuza ca o altă femeie să ia ce nu-i aparține nici ei, nu-ți aparține nici ție, ci doar lui Dumnezeu.

Te iert din toată inima,

«Mireasa» lui”