Secretele celor mai faimoşi amanţi din istorie. Cum au reuşit să cucerească mii de femei, deşi nu erau neapărat frumoşi

default

Dimensiune font:

| 17-10-2018 09:55

 Secretele celor mai faimoşi amanÅ£i din istorie. Cum au reuşit să cucerească mii de femei, deşi nu erau neapărat frumoşi

 Imagine atribuită luai Casanova FOTO Wikipedia


Printre aceştia se numără dictatori, tâlhari, artişti, regi sau doar simpli aventurieri, iar cei mai cunoscuţi seducători din istorie au în comun faptul că au avut mii de femei deşi, cu puţine excepţii, nu aveau deloc un aspect fizic de invidiat.


În „plutonul” seducătorilor cu anvergură mondială se detaşează (dintr-o lungă listă de „crai”) şapte personaje fascinante – Casanova, Don Juan, Barbă Albastră, Genghis Khan, Henry al VIII-lea, Picasso şi vajnicul tâlhar dobrogean Terente – ale căror „metode de agăţat” le vom prezenta, pe scurt, în articolul de faţă.


Casanova umplea femeile de complimente

Fără îndoială, italianul Giacomo Casanova (1725-1798) este unul dintre cei mai cunoscuţi seducători din istorie, căci a bătut Europa în lung şi-n lat în căutarea aventurii de orice fel, dar mai cu seamă a aventurii erotice. Ştim totul din cartea autobiografică scrisă la bătrâneţe chiar de el - Historie de ma vie” (Istoria vieţii mele) – în anul 1789, în care relatează cu lux de amănunte întreaga sa experienţă de viaţă.  S-a născut în bogata Veneţie, în familia a doi artişti: o actriţă şi un dansator. Prezenţa interminabilă pe scenă a părinţilor îi determină să-l lase pe micul Casanova în grija bunicii. Bătrâna îl face să descopere înţelesurile ascunse ale religiei, aşa că la pubertate Giacomo Casanova se pregăteşte să devină preot. Participă la numeroase ceremonii în acest sens, dar într-o noapte realizează că nu acesta este ţelul său şi abandonează acest vis. Se aventurează într-o lungă călătorie prin vestul Europei vizitând oraşe şi capitale importante precum Milano, Berlin, Viena, Geneva, Praga, Bruxelles, Amsterdam, Paris, Madrid, Sankt-Petersburg, Varşovia, Riga sau Londra. Acesta este momentul în care Casanova începe să-şi construiască celebra carieră de cuceritor (dar şi de escroc) datorită căreia a intrat în istorie. În lungul său periplu ia contact cu înalta societate a secolului XVIII, se face remarcat şi seduce sute de soţii, amante, fiice şi curtezane de la curţile regilor. Totul presărat cu cele mai perverse moduri de descătuşare a poftelor trupeşti.

 

Casanova - portret FOTO Wikipedia

 
 Între timp, experienţele deochiate, total interzise în epoca în care Casanova a trăit, se derulau una după alta cu o repeziciune infernală. Celebră este legenda celor două călugăriţe care s-au lăsat seduse de Casanova, scenele de sex între frumosul amant desfrânat şi acestea desfăşurându-se sub privirile unui cardinal, care participa în acest joc al plăcerilor în rol de voyeur. De notorietate este şi povestea de dragoste pe care a trăit-o timp de 26 de ani cu nobila Lucrezia Castelli, soţie a unui important avocat din Napoli. Deşi s-a îndrăgostit de el, în unele nopţi nobila îl împărţea pe Casanova cu fiica şi sora ei. Din autobiografia lui, rezultă că fiecare dintre cuceririle lui s-a bazat pe un plan solid, baza pe daruri atent alese şi pe complimete răvăşitoare.
 

Don Juan, personajul fictiv

 Don Juan este un personaj legendar, ajuns prototipul cavalerului seducător şi fără scrupule, însă există serioase îndoieli că personajul chiar a existat, în ciuda faptului că a ajuns în opera a numeroşi scriitori celebri. Ce-i drept, „Cronica Sevillei” pomeneşte despre tânărul Don Juan Tenorio, care l-a omorât într-o noapte pe comandorul Vilon, după ce i-a răpit fiica. Ucigaşul, la rândul său, peste câtva timp a fost atras într-o mănăstire, unde a fost sugrumat de nişte călugări franciscani, însă lipsesc alte detalii despre o posibilă viaţă aventuroasă a acestuia. Scriitorii şi-au dat însă frâu lier imaginaţiei pe tema cuceritorului spaniol. Moliere a scris comedia „Don Juan sau ospăţul de piatră” - operă care poartă numele acestui personaj - Byron, un poem, Puşkin, de asemenea, Schiller, o baladă, ca şi Tirson de Molina, Carlo Goldoni, Alexandre Dumas şi mulţi alţii. Un sugestiv portret al acestui mare cuceritor de femei îl găsim în drama în versuri „Don Juan Tenorio”, a poetului spaniol Don Jose Zorillo. Citind lista celor 62 femei cucerite într-un an, Don Juan mărturisea: „Îmi trebuie o zi ca să le fac să înnebunească după mine, încă o zi să le seduc, a treia pentru a le părăsi, apoi două zile să le găsesc înlocuitoare şi, în sfârşit, spre a le uita, îmi trebuie numai o oră”. Interesant şi cumva relevant este şi bilanţul pe care îl face Laporello - valetul lui Don Juan din opera cu acelaşi nume a lui Mozart - în care înşiră aventurile stăpânului său: „În Italia - 700 femei, în Germania - 800, în Turcia şi Franţa - 91, iar în Spania - 1.003”. La noi, Victor Eftimiu i-a dedicat o piesă în versuri, iar Lucian Blaga, în „Aforisme”,  consideră că, de fapt, Don Juan nu are o mie de pasiuni mărunte, ci „o singură pasiune virtuală”. Se crede că secretul lui Don Juan era cunoşterea la perfecţie a tutor tehnicilor de a face amor, motiv pentru care era căutuat de sute de femei care doreau să verifice dacă legendele despre el sunt adevărate. De fapt, mare secret al personajului este că n-a existat şi că povestea lui s-a clădit pe o reţetă bazată pe romantism, cavalerism şi erotism.

 Mongolul cu 16 milioane de descendenţi
 

Se pare că omul care a cucerit Asia şi o parte din Europa ar fi avut relaţii sexuale cu mii de femei (se vorbeşte chiar despre zeci de mii!), însă sursele se cam contrazic atunci când vine vorba despre natura acestor relaţii. Există izvoare scrise ce pomenesc despre fenomenala putere de seducţie (cum reuşea e greu de spus, căci portretele lui arată un bărbat nu tocmai frumos) şi despre giganticul harem al mongolului, dar şi scrieri care-l prezintă pe han ca pe cel mai mare violator din istorie. De fapt, această versiune pare şi  cea mai apropiată de adevăr.

 Se pare că omul care a cucerit Asia şi o parte din Europa ar fi avut relaţii sexuale cu mii de femei (se vorbeşte chiar despre zeci de mii!), însă sursele se cam contrazic atunci când vine vorba despre natura acestor relaţii. Există izvoare scrise ce pomenesc despre fenomenala putere de seducţie (cum reuşea e greu de spus, căci portretele lui arată un bărbat nu tocmai frumos) şi despre giganticul harem al mongolului, dar şi scrieri care-l prezintă pe han ca pe cel mai mare violator din istorie. De fapt, această versiune pare şi  cea mai apropiată de adevăr.

 

Se pare că omul care a cucerit Asia şi o parte din Europa ar fi avut relaţii sexuale cu mii de femei (se vorbeşte chiar despre zeci de mii!), însă sursele se cam contrazic atunci când vine vorba despre natura acestor relaţii. Există izvoare scrise ce pomenesc despre fenomenala putere de seducţie (cum reuşea e greu de spus, căci portretele lui arată un bărbat nu tocmai frumos) şi despre giganticul harem al mongolului, dar şi scrieri care-l prezintă pe han ca pe cel mai mare violator din istorie. De fapt, această versiune pare şi  cea mai apropiată de adevăr.

 Regele cu şase neveste şi 20 de amante


După ce am numărat numărul cuceririlor în mii, este vremea să coborâm cu picioarele pe pământ şi să vorbim despre iubăreţul rege englez Henry al VIII-lea (1491-1547) al doilea monarh al Casei Tudor, recunoscut pentru charisma lui, dar şi pentru că a schimbat şase neveste şi a avut cel puţin 20 amante. Pentru că niciuna dintre neveste nu-i făcea un moştenitor de sex masculin, Henry al VIII-lea a decis să divorţeze de fiecare dintre ele, însă pe două dintre consoarte (Anne Boelyn şi Katherine Howard) le-a lichidat pur şi simplu (au fost executate prin decapitare), pentru că nu i se aproba divorţul. Cele şase căsnicii ale regelui s-au întins pe 38 de ani, au fost numărat circa 20 de metrese, iar cea mai lungă relaţie extraconjugală, cu Catherine of Aragon, a durat în jur de opt ani. Nici Henry al VIII-lea nu era chiar un model de frumuseţe, portretele păstrate din epoca lui înfăţişându-l ca pe un bărbat gras, cu pântecul proeminent  şi cu trăsături destul de anonime. Secretul lui era puterea dublată, evident, de avere.


Hipnoticul Picasso 


 Dacă personajele de mai înainte au gravitat în jurul puterii monarhice şi al banilor, cel de-al cincilea protagonist al topului nostru este un artist celebru care, cel puţin în prima parte a vieţii, nu era chiar foarte bogat. Interesant este că deşi nu era un bărbat foarte frumos, Pablo Diego José Francisco de Paula Juan Nepomuceno María de los Remedios Cipriano de la Santísima Trinidad Ruíz y Picasso (1881-1973) – pe scurt Pablo Picasso – a reuşit să-şi fascineze într-un mod straniu iubitele, care după despărţire ajungeau, pe fondul depresiei, la adevărate drame.  De-a lungul vieţii, Picasso avut relaţii amoroase cu zeci de femei (unii spun chiar sute), însă doar şapte au fost la modul serios. Pe toate, însă, le-a părăsit la un moment dat. Prima, Fernande Olivier, a trăit în depresie până la moarte. Nici doua, Olga Koklova, nu s-a împăcat cu despărţirea şi l-a hărţuit apoi ani în şir. Bizareriile continuă: Marie-Therese Walter s-a spânzurat, Dora Maar s-a izolat de lume, iar Jacqueline Roque s-a împuşcat când a aflat vestea morţii lui Picasso. Doar Francoise Gilot a trecut mai uşor peste despărţire după ce şi-a încheiat aventura cu pictorul trecut de 60 de ani, pe când ea avea doar 23. Secretul lui pare să fie un soi de putere hipnotică asupra femeilor.

Barbă Albastră, un personaj de groază


Nu poate nimeni să bage mâna-n foc că Barbă Albastră chiar a existat şi nici că  fost un cuceritor tocmai de prim-rang. Maniera în care şi-a consumat poveştile sentimentale este, însă, un aparte, căci toate au avut un final identic: crima. De fapt, „Barbă Albastră” este titlul unei povestiri de Perrault, după numele eroului principal „Barbe-Blue”. Sadic şi bestial, el şi-a sugrumat primele şase neveste, pe care apoi le-a spânzurat în „cabinetul negru”. Căsătorit a şaptea oară, a fost omorât de fraţii ultimei soţii, care descoperiseră îngroziţi cadavrele celorlalte femei. Barbă-Albastră a devenit în literatură şi publicistică o expresie care desemnează un aventurier fără scrupul, un escroc sentimental.


Dotatul Terente


Nu există niciun dubiu că „microbul” iubirilor multe,  dese şi fără obligaţii este prezent şi în spaţiul românesc. Să ne amintim doar de pătimaşele poveşti de iubire ale voievodului Ştefan cel Mare sau de năstruşniciile mult mai mediatizatului Cristi Borcea. Însă niciunul n-a avut dimensiunea literară (ca să nu spunem şi altfel; Muzeul Institutului „Mina Minovici” încă mai păstrează, în formol, „dotarea” sexuală” a personajului) a celebrului bandit Terente, pe numele lui real Ştefan Vasali.

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:36

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Gura Vaii, cu sediul social in comuna Gura Vaii, satul Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau, cod postal 607220, telefon 0371/407.500, fax 0372/002.112, e-mail: primariaguravaii@yahoo.com, cod fiscal 4278108. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: - teren in suprafata de 316 mp, situat in intravilanul comunei Gura Vaii, satului Rotunda, nr. Cadastral 62185, CF 62185, apartinand domeniului privat al Comunei Gura Vaii, conform H.C.L. Comunei Gura Vaii nr. 09/22.01.2024, caietului de sarcini si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartimentul Achizitii Publice sau se poate consulta pe site-ul: www.uatcomuna guravaii.ro, sectiunea -Anunturi. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: de la Compartimentul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau in contul de trezorerie RO17 TREZ 0625 006X XX00 0079, deschis la Trezoreria Onesti, cod fiscal: 4278108. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 27.03.2024, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 04.04.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 05.04.2024, ora 09.00, Comuna Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Onesti, cu sediul in municipiul Onesti, Str. Tineretului nr. 1, judetul Bacau, telefon 0234/311.913, fax 0234/326.170, e-mail: jud-onesti-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 08.03.2024.
ANUNȚ DE LICITAȚIE. Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro, organizează în data de 29.03.2024, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 16.000,00 mp, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, zona Dedeman. 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 16.000 mp, situat în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: gratuit 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 20.03.2024, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 29.03.2024, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 29.03.2024, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro PRIMAR, Florin-Liviu DULGHERU
5 lucruri pe care să nu le cauți pe Google
24/12/2021 11:31

 Pe Internet poti găsi orice, de la lucruri fascinante, la retete de prăjituri si pană la sfaturi despre cum să construiesti o casă. Asadar, cand ai nevoie de o informatie, Google e cel mai la in ...

Cum putem creste si recolta rodii?
25/06/2021 17:20

Cum putem creste si recolta rodii? Rodiul, Punica Granatum, este un arbust, copac de talie mica fructiver cu frunze cazatoare care creste pana la 8 metri inaltime. El este nativ platoului Iranian, Himalaya ...

Cea mai mare sticlă de whisky din lume, vândută la prețul unei garsoniere
03/03/2021 10:15

 Sticla de whisky single malt cea mai mare din lume, care conţine 105,3 litri din această băutură, s-a vandut duminică in Scoţia pentru suma de 15.000 de lire (20.000 de dolari), potrivit casei de li ...

Cum să scapi de mirosul de tutun din casă. Cele mai simple trucuri
01/03/2021 11:57

Există cateva trucuri care vă pot ajuta să scăpaţi rapid de mirosul de tutun din casă. Pune intr-un vas 250 de mililitri de apă şi cinci linguri cu oţet, după care pune vasul pe foc. După ce se i ...

9 arme devastatoare care au fost interzise în război
13/12/2019 12:13

 Acestea sunt cele mai oribile instrumente cauzatoare de moarte si suferintă, arme pe care s-ar putea să nu le mai vedem folosite in conflicte deoarece sunt interzise chiar si in caz de război. Ideea d ...

VIDEO Surpriză neplăcută pentru un cuplu din Constanța care a cumpărat un bichon. Cățelul a fost vopsit
12/12/2019 17:27

 Un cuplu din Constanta care a cumpărat un bichon maro a avut o surpriză neplăcută la prima baie. Sub dus, blana bichonului a devenit albă, ceea ce inseamnă că a fost vopsită in asa fel incat caine ...

Cele mai ciudate locuri de pe Terra: 10 regiuni cu aspect „extraterestru”
12/12/2019 11:36

 Care crezi că sunt cele mai ciudate locuri de pe planeta Pămant? Ne intrebăm cum arată corpurile cosmice indepărtate, dar insăsi planeta noastră ne oferă niste locuri atat de iesite din comun, inc ...

Diamantul blestemat. O poveste fascinantă
12/12/2019 10:26

 De secole, diamantul Hope, cea mai celebră piatră pretioasă din istorie, suscită teamă si fascinatie. Povestea lui incepe la inceputul secolului 20, cand magazinul din New York al casei de bijuterii ...

Jocul amoros periculos ce i-a înnebunit pe români! O femeie din Botoșani a ajuns la spital cu dureri cumplite. A fost operată de urgență
08/12/2019 08:00

Un nou joc amoros face victime in Romania. O femeie in varstă de 28 de ani din Botosani a ajuns la spital cu o problemă neobisnuită. Speriată, tanăra a sunat la Ambulantă, din cauza unei sangerări la ni ...

VIDEO-UBER ÎN SAT #3Chestii
03/12/2019 11:04

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei